Calendar creștin ortodox: Sfântul Mucenic Autonom

Calendar greco-catolic: Sf. m. Autonom 

REMEMBER 12 SEPTEMBRIE

1659: Oastea Țării Românești condusă de Mihnea al III-lea cucerește Giurgiul și Brăila. Începe răscoala antiotomană.

1882: S-a născut Ion Agârbiceanu, scriitor român, membru al Academiei Române (d. 1963)

1919: Decret-lege privind înființarea Universității Regele Ferdinand din Cluj. Primul rector a fost Sextil Pușcariu. Universitatea maghiară din Cluj s-a refugiat la Szeged.

1919: Decret-lege dat de Consiliul Dirigent al Transilvaniei pentru reforma agrară și introducerea votului universal.

1920: La Anvers, la Jocurile Olimpice de vară, se folosește pentru prima dată steagul olimpic cu cinci inele.

1944: La Moscova, a fost semnată Convenția de armistițiu dintre guvernul român și guvernele Națiunilor Unite, prin care se consfințea starea de fapt a ieșirii României din războiul împotriva Națiunilor Unite și întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste. României i s-a impus plata a 300 de milioane de dolari despăgubiri de război (în produse). Se mai prevedea că Transilvania „sau cea mai mare parte a ei" urma să fie restituită României, sub rezerva recunoasterii acestei situații prin tratatele de pace; armata română urma să participe la lupte pe Frontul de Vest cu minimum 12 divizii de infanterie etc

1958: Americanul Jack Kilby prezintă primul circuit integrat din lume.

1959: S-a lansat misiunea sovietică Luna 2, prima navă care a atins suprafața lunară.

2013: NASA anunță că Voyager 1 a devenit primul obiect spațial creat de om care a ajuns în afara sistemului solar.

 

PROGRAM FILME CINEMA PALACE

06/09/2019 - 12/09/2019

Angel Has Fallen 2D AP12

Vineri – Joi: orele 13:25; 15:40; 18:00; 20:15; 22:30

Vineri – Duminică: ora 11:35

Luni – Marți: ora 12:25

Miercuri: ora 11:35

Joi: ora 12:25

Downton Abbey 2D Avanpremiera AP12

Miercuri – Joi:ora 18:20

Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw 3D AP12

Vineri – Joi: orele 15:10; 19:40; 22:15

Vineri: ora 12:05

Duminică: ora 12:05

Miercuri: ora 12:05

Good Boys 2D N15

Vineri – Joi: ora 16:55

Vineri – Duminică: ora 12:30

Luni – Marți: ora 12:35

Miercuri: ora 12:30

Joi: ora 12:35

It Chapter Two 2D Premiera N15

Vineri – Duminică: orele 10:50; 16:00; 19:05; 22:10

Vineri – Joi: orele 13:50; 21:15

Luni – Marți: orele 16:00; 19:05; 22:10

Miercuri: orele 10:50; 16:00; 19:05; 22:10

Joi: orele 16:00; 19:05; 22:10

La Gomera 2D Avanpremiera N15

Miercuri – Joi: ora 19:20

Once Upon a Time in Hollywood 2D N15

Vineri – Marți: orele 18:40; 21:45

Vineri – Joi: ora 14:15

Miercuri – Joi: orele 18:40; 22:40

Scary Stories to Tell in the Dark 2D N15

Vineri – Duminică: ora 10:30

Vineri – Marți: orele 20:40; 22:40

Miercuri: ora 10:30

Miercuri – Joi: ora 20:40

The Angry Birds Movie 2 DUB 3D AG

Vineri – Joi: ora 14:40

The Art of Racing in the Rain 2D AG

Vineri – Marți: ora 19:15

The Big Trip DUB 3D AG

Vineri – Duminica: orele 10:20; 11:05; 14:00; 16:30; 17:40

Luni – Marti: orele 12:40; 14:20; 16:30; 17:40

Miercuri: orele 10:20;14:00; 16:30 

Joi: orele 12:40; 16:30

The Goldfinch 2D Avanpremiera N15

Miercuri – Joi: ora 21:40

The Kitchen 2D N15

Vineri – Joi: ora 17:15

The Lion King 3D AG

Vineri – Marti: ora 18:25

The Lion King DUB 3D AG

Vineri – Duminica: orele 11:15; 12:55

Luni – Marti: ora 13:00

Miercuri: orele 11:15; 12:55

Joi: ora 13:00

Trouble DUB 3D Avanpremiera AG

Miercuri: orele 11:05; 17:45

Joi: orele 14:20; 17:45