Azi, 14 februarie 2025
Calendar ortodox: Sfinții Cuvioși Auxentiu, Maron și Avraam
Calendar greco-catolic: Sf. cuv. Auxențiu; [Sf. Ciril și Metodiu – Patronii Europei]. Harți.
Remember 14 februarie
1859: Oregonul devine cel de-al 33-lea stat al Statelor Unite ale Americii.
1876: Alexander Graham Bell a aplicat pentru un brevet pentru inventarea telefonului cu două ore înainte ca Elisha Gray să facă același lucru. Mai târziu abia s-a descoperit că aparatul descris de Gray ar fi funcționat corect, în timp ce aparatul patentat de Bell nu ar fi funcționat în varianta inițială.
1888: A fost inaugurat Ateneul Român. Clădirea a fost construită între anii 1886 și 1888, prin stăruința lui Constantin Esarcu, după planurile arhitectului francez A. Galleron, pe bază de subscripție publică, sub lozinca „Dați un leu pentru Ateneu".
1912: Arizona a devenit cel de-al 48-lea stat al Statelor Unite ale Americii.
1918: Uniunea Sovietică adoptă calendarul gregorian (la 1 februarie conform calendarului iulian).
1924: A fost fondată corporația IBM.
1929: Înființarea Camerelor de comerț și de industrie din România.
1946: A început să funcționeze primul calculator electronic ENIAC, conceput în 1943, la Universitatea din Pennsylvania.
1952: Jocurile Olimpice de Iarnă se deschid la Oslo, Norvegia.
1956: La Moscova, începe al XX-lea Congres al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. În ultima noapte a reuniunii, premierul Nikita Hrușciov a condamnat crimele lui Iosif Stalin într-un discurs secret.
1961: Istoria descoperirii elementelor chimice - Elementul 103, Lawrenciu, este sintetizat pentru prima dată la Univeristatea din California.
1966: În publicația „New York Times" a apărut „Apelul către poporul și Congresul SUA", prin care profesorii din 69 de universități cereau încetarea intervenției americane în Vietnam.
1980: Jocurile Olimpice de Iarnă se deschid la Lake Placid, New York, Statele Unite.
1990: Sonda spațială Voyager 1 fotografiază Terra de la distanță record de aproximativ 6 miliarde de kilometri. Mai târziu devine faimoasă sub numele de Un punct azuriu.
1992: România a stabilit relații diplomatice cu Republica Belarus.
1994: Aderarea Bulgariei la Parteneriatul pentru Pace.
1994: Cu ocazia vizitei oficiale la București a președintelui croat, Franjo Tudjman, a fost semnat „Tratatul de prietenie și colaborare româno-croat".
1996: Biblioteca Apostolică a Vaticanului aprobă pentru Arhivele Statului român microfilmarea unor documente referitoare la istoria României.
2002: Repatrierea rămășițelor pământești ale lui Carol al II-lea și ale ultimei sale soții, Elena Lupescu.
2005: YouTube este lansat de un grup de studenți, devenind în cele din urmă cel mai mare site de partajare de videoclipuri din lume și o sursă principală de videoclipuri virale.
2018: Are loc un masacru într-un liceu din Parkland, Florida, Statele Unite, în care au decedat 17 persoane și încă 17 au fost rănite. Evenimentul a ajuns să fie cunoscut ca: masacrul de la liceul Marjory Stoneman Douglas.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.