Azi, 16 februarie 2019
Calendar creștin ortodox: Sf. Sfinţit Mc. Pamfil; Sf. Mc. Valent, Pavel şi Seleuc; Sf. Cuv. Flavian, arhiepiscopul Constantinopolului
Calendar greco-catolic: Sf. m. Pamfil și cei împreună cu el.
REMEMBER 16 FEBRUARIE
1699: Prima diplomă leopoldină ce recunoaștea clerului greco–catolic aceleași privilegii de care se bucurau și preoții catolici.
1875: Are loc prima ședință publică a Societății Studenților în Medicină.
1923: La Geneva s–au pus bazele noului pact al Micii Înțelegeri.
1923: Mormântul faraonului Tutankamon a fost inclus în circuitul turistic egiptean.
1926: Înființarea Fundației Culturale Regele Ferdinand I.
1930: Federația Română de Fotbal s-a afiliat la Federația Internațională a Asociațiilor de Fotbal (FIFA)
1933: Greva de la Atelierele CFR Grivița [1]; Pactul de reorganizare a Micii Înțelegeri (Geneva) [2]
1935: A fost adoptată Legea pentru înființarea Monetăriei Naționale.
1959: Fidel Castro a preluat conducerea Cubei
1968: România a renunțat la organizarea administrativă tipic sovietică în regiuni și raioane și a reînființat unitatea administrativ-teritorială tradițională: județul; au fost organizate 39 de județe, plus municipiul București
1976: S–a desemnat, la Barcelona, de către reprezentanții a 12 state mediteraneene, "Convenția pentru protecția Mediteranei împotriva poluării".
1985: Șeicul Ibrahim al-Amin face public manifestul grupării islamice Hezbollah, ce luase recent ființă, pe fondul războiului din Liban.
2005: A intrat în vigoare Protocolul de la Kyoto, după ratificarea sa de către Rusia.
PROGRAM FILME CINEMA PALACE
15 februarie- 21 februarie
A Dog's Way Home 2D AG
Joi: ora 12.20
Vineri-Miercuri: ora 13.25
A Dog's Way Home DUB 2D AG
Sâmbătă-Duminică: ora 10.20
Miercuri: ora 10.20
Alita: Battle Angel 3D PREMIERĂ AP12
Vineri-Marți: ora 22.10
Miercuri-Joi: ora 22.15
Vineri-Joi: orele 13.05; 15.25; 17.45; 20.05
Sâmbătă-Duminică: ora 10.35
Miercuri: ora 10.35
Aquaman 3D AP12
Vineri-Joi: ora 17.00
Cold Pursuit 2D AVANPREMIERĂ AP 12
Miercuri-Joi : ora 20.00
Drunk Parents 2D PREMIERĂ AP 12
Vineri-Marți: orele 20.15; 21.55
Vineri-Joi: orele 15.15; 17.05
Sâmbătă-Duminică: ora 12.05
Miercuri: orele 12.05; 19.30
Joi: ora: 19.30
Miercuri-Joi. ora 21.50
Escape Room 2D N15
Vineri-Marți: orele 15.40; 19.30
Miercuri-Joi: orele 15.40; 21.25
Glass 2D N15
Vineri-Marți: ora 21.25
Happy Death Day 2U 2D PREMIERĂ N15
Vineri-Joi: orele 19.00; 20.55; 22.45
How to Train Your Dragon: The Hidden World DUB 3D AG
Vineri: orele 12.20; 16.10
Sâmbătă-Duminică: orele 10.40; 12.30; 16.10
Luni-Marți: orele 12.20; 16.10
Miercuri: orele 10.40; 12.30; 16.00
Joi: orele 12.35; 16.05
Mia and the White Lion 2D AG
Vineri-Joi: ora 17.35
Mia and the White Lion DUB 2D AG
Sâmbătă-Duminică: ora 11.30
Miercuri: ora 11.30
Oh, Ramona! 2D PREMIERĂ AP12
Vineri: orele 12.30; 14.30; 16.30; 18.35; 20.40
Sâmbătă-Duminică: orele 14.25; 16.30; 18.35; 20.40
Luni-Marți: orele 12.30; 14.30; 16.30; 18.35; 20.40
Miercuri-Joi: orele 14.25; 16.30; 18.35; 20.40
Vineri-Joi: ora 22.25
Joi: ora 13.20
Sâmbătă-Duminică: ora 12.45
Miercuri: ora 12.45
The Favourite 2D AVANPREMIERĂ AP 12
Miercuri-Joi : ora 19.35
The Lego Movie 2: The Second Part DUB 3D PREMIERĂ AG
Vineri: orele 12.50; 14.10; 18.10
Sâmbătă-Duminică: orele 11.05; 12.00; 14.05; 18.10
Luni-Marți: orele 12.50; 14.10; 18.10
Miercuri: orele 11.05; 11.55; 13.55; 18.00
Joi: orele 12.45; 14.05; 18.00
The Prodigy 2D IM18
Vineri-Joi: orele 13.55; 22.40
The Snow Queen: Mirrorlands DUB 3D AG
Sâmbătă-Duminică: ora 10.25
Miercuri: ora 10.20
The Upside 2D AP12
Vineri-Marți: orele 14.45; 19.40
Miercuri-Joi: ora 14.45
Comentarii
Nu există nici un comentariu.