Calendar creştin ortodox: Sf. Ier. Teodor Sicheotul, Ep. Anastasiopolei; Sf. Ap. Natanail

Calendar greco-catolicSÂMBĂTA LUMINATĂ Cuv Teodor Siceotul

 


 

 

REMEMBER 22 APRILIE

  • 1724 - S-a născut filozoful Immanuel Kant. A fost unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania, autorul lucrărilor "Critica raţiunii pure", "Critica raţiunii practice", "Metafizica moravurilor" (m. 12 feb. 1804)
  • 1850 - S-a născut poeta Veronica Micle. A publicat poezii, nuvele şi traduceri în revistele vremii şi un volum de poezii. Este cunoscută datorită legăturii cu poetul Mihai Eminescu (m. 3 aug. 1889)
  • 1867 - S-a adoptat prima lege monetară din România, prin care Leul a fost desemnat unitatea monetară. Acesta era compus din 100 de bani.
  • 1870 - S-a născut Vladimir Ilici Lenin, întemeietorul Uniunii Sovietice. A condus partidul bolşevic şi a fost primul premier al Uniunii Sovietice (m. 21 ianuarie 1924)
  • 1877 - Hotărâtă să-şi cucerească independenţa, România a întrerupt relaţiile diplomatice cu Poarta Otomană.
  • 1894 - S-a născut scriitorul Camil Petrescu. A fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie şi poet, cunoscut pentru volumele "Jocul ielelor", "Suflete tari", "Ultima noapte de dragoste", "Întâia noapte de război", "Patul lui Procust" şi "Teze şi antiteze" (m. 14 mai 1957)
  • 1904 - S-a născut Jacob Robert Oppenheimer, fizician, “părintele” bombei atomice. Printre importantele realizări ale lui Oppenheimer se numără aproximarea Born-Oppenheimer, lucrările privind teoria electron-pozitron, tunelarea cuantică, mecanică cuantică relativistă, raze cosmice. (m. 18 februarie 1967)
  • 1915 - Armata germană foloseşte pentru prima dată gazul asfixiant la Ypres.
  • 1916 - S-a născut violonistul şi dirijorul Yehudi Menuhin, elev al compozitorului român George Enescu. (m. 12 martie 1999)
  • 1925 - S-a născut producătorul de seriale TV Aaron Spelling. (m. 23 iunie 2006)
  • 1935 - A fost fondat Partidul Poporului German din România (Deutsche Volkpartei in Rumänien).
  • 1962 - S-a înfiinţat, la Bucureşti, Asociaţia Internaţională de Studii Sud-Est Europene.
  • 1977 - A fost inaugurat oficial complexul comercial Bucur Obor.
  • 1990 - Ion Raţiu şi-a depus candidatura la preşedinţie din partea PNŢCD.
  • 1994 - Fostul preşedinte american, Richard Nixon, a încetat din viaţă la vârsta de 81 de ani. A fost cel de-al treizecişişaselea vicepreşedinte şi cel de-al treizecişişaptelea preşedinte al Statelor Unite ale Americii (n. 9 ian. 1913)
  • 1996 - România şi Iugoslavia au parafat, prim miniştrii lor de Externe, Theodor Meleşcanu şi Milan Milutinovici, Tratatul de prietenie, colaborare şi bună-vecinătate.
  • 1996 - Senatorul PRM Corneliu Vadim Tudor şi-a pierdut imunitatea parlamentară, în urma acceptării de către Senat a cererii formulate de Parchetul General şi ministrul Justiţiei.
  • 1998 - România a ratificat Convenţia Europeană care echivala diplomele universitare cu cele obţinute în ţări membre ale CE.
  • 1999 - Parlamentul a aprobat cererea Alianţei Nord-Atlantice privind accesul nerestrictiv în spaţiul aerian al României.

 


 

PROGRAM FILME CINEMA PALACE

 

 

Beauty and the Beast 3D  AG

Vineri-Joi: ora 18.10;

 

Beauty and the Beast DUB 3D  AG

Vineri-Joi: orele 11.30; 15.50;

 

CHIPS Digital   N15

Vineri-Joi: orele 11.05; 14.50;

 

Fast & Furious 8 Digital PREMIERĂ AP 12

Vineri-Joi: ora 14.00;

Vineri-Joi: orele 12.30; 15.00; 17.30; 20.00; 22.30;

Vineri-Joi: orele 18.50; 21.20;

Vineri-Joi: ora 11.50;

 

Get Out Digital  N15

Vineri-Joi: ora 21.50;

 

Ghost in the Shell 3D  N 15

Vineri-Joi: orele 13.50; 20.30; 22.25;

 

Going in Style Digital  AP 12

Vineri-Marți: orele 20.15; 22.05;

Miercuri-Joi: ora 22.10;

Vineri-Marți: orele 13.00; 19.10;

Miercuri-Joi: orele 13.00; 19.10; 21.00;

Vineri-Joi: orele 16.00; 17.50;

 

Power Rangers Digital  AP 12

Vineri-Joi: ora 17.00;

Vineri-Joi: ora 19.40;

 

Rabbit School DUB 3D   AG

Luni-Joi: ora 10.35;

 

Richard the Stork DUB 3D  AVANPREMIERĂ  AG

Vineri-Duminică: orele 10.20; 11.55; 17.10;

 

Smurfs: The Lost Village DUB 3D  AG

Vineri-Duminică: ora 10.50;

Vineri-Duminică: ora 15.25;

Luni-Joi: orele 11.45; 15.20; 17.05;

 

The Boss Baby DUB 3D  AG

Vineri-Duminică: orele 10.20; 12.10; 16.30; 18.25;

Luni- Joi: orele 12.10; 16.30; 18.25;

Luni-Joi: ora 10.40;

Vineri-Duminică: ora 13.35;

Luni-Joi: ora 13.30;

 

The Bye Bye Man Digital  N 15

Vineri-Marți: orele 21.00; 22.50;

Miercuri-Joi: ora 22.50;

Vineri-Joi: ora 14.15;

 

Unforgettable Digital  AVANPREMIERĂ  N 15

Miercuri-Joi: ora 20.15;