Decese - Comemorări
Şi-mi dă de ştire cu jele
Sunând mă strigă pe nume
Să mă găt la altă lume".
TRAIAN IOVAN,
MARIA CRAINIC,
NORA MAG,
ZOLTAN BORBELY,
JOLAN KAJTOR,
MARIA SZOLOS.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, servicii funerare non-stop „La Capătul Drumului" S.R.L.
* Cu sufletul sfâşiat de durere şi ochii plini de lacrimi mă despart de cea care a fost soţie iubitoare şi iubită
ILEANA MARGARETA PONTOŞ.
Plecată prea devreme de lângă mine, la vârsta de 70 de ani, mi-a lăsat un gol pe care nimeni altcineva nu-l mai poate umple. Pentru bunătatea şi dragostea cu care m-a înconjurat, pentru toată truda şi osteneala unei vieţi pline de încercări petrecute împreună, pentru înţelegerea primită din partea ei şi pentru toate cuvintele bune cu care m-a ajutat, mă rog la bunul Dumnezeu să-i aşeze sufletul în Împărăţia Sa şi să-i ofere odihna binemeritată. Înmormântarea va avea loc miercuri, 11 septembrie 2013, ora 14.00, la Capela Haşaş din Cimitirul Municipal. Soţul nemângâiat, Paul. Te iubesc, szivem! (1153)
* Lacrimile şi cuvintele sunt neputincioase în faţa durerii care ne apasă sufletele, acum când ne despărţim de scumpa noastră prietenă şi vecină,
ILEANA MARGARETA PONTOŞ.
Suntem alături de suferinţa bunului ei soţ Paul, care a iubit-o şi a îngrijit-o toată viaţa, cum nimeni altul nu ar fi făcut-o. Dumnezeu să-ţi odihnească sufletul şi trupul greu încercat,
LENUŢA!
Vecinii Silaghi Vasile şi Floare. (1154)
* Un gând de mângâiere, de compasiune şi toată susţinerea mea i le ofer lui Paul, la despărţirea de iubita lui soţie
ILEANA MARGARETA PONTOŞ,
cea care m-a considerat mereu un membru al familiei lor. Fie ca sufletul ei bun să ne păzească în continuare şi să se roage pentru noi la fel cum o făcea în fiecare zi! Dumnezeu să o odihnească în pace, iar nouă să ne aline sufletele! Florin Silaghi. (1155)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet deosebit s-a înălţat la ceruri lăsând în urmă un gol imens. Suntem alături de vecinul nostru drag, la pierderea nepreţuitei sale soţii,
ILEANA MARGARETA PONTOŞ.
Dumnezeu s-o odihnească! Familia Bogdan Florin şi Laura. (1156)
* Un gând sincer de mângâiere familiei Klein, în aceste momente grele, când se desparte de cel care a fost distinsul domn,
col. (r.) FLORIAN KLEIN,
un părinte bun şi un bunic de excepţie, un camarad deosebit, un excelent ofiţer de artilerie. Sincere condoleanţe întregii familii. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Gl. Bg. (r.) dr. Vasile Creţ.
* Cu durere în suflete şi în inimi am luat la cunoştinţă vestea cea mai tristă, despre trecerea în nefiinţă a fostului nostru camarad, care a fost şi un tată şi un bunic de excepţie,
col. (r.) FLORIAN KLEIN,
un om devotat patriei, ofiţer absolvent al Academiei Militare, ocupând funcţii de comandă în cadrul Armatei, cu rezultate foarte bune. După trecerea în rezervă a fost ales vicepreşedinte al ANCMRR „Gl. Traian Moşoiu", a activat şi ca profesor de liceu în Oradea. A fost un camarad deosebit, iar amintirea lui o vom păstra pentru totdeauna în memorie. Sincere condoleanţe familiei. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Comitetul ANCMRR „Gl. Traian Moşoiu".
* Suntem alături de familia greu încercată la trecerea la cele veşnice a fostului nostru prieten şi camarad,
col. (r.) FLORIAN KLEIN,
care ne-a fost un exemplu de familist, prieten şi camarad. Nu-l vom uita niciodată. Sincere condoleanţe şi un gând de mângâiere pentru întreaga familie. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Col. (r.) Tatar Grigoriu Zoltan şi Lenuţa.
* Colegii din promoţia 1957 a Colegiului Naţional Samuil Vulcan Beiuş îşi iau rămas bun de la colegul lor drag
IOAN HERMAN
şi transmit sincere condoleanţe familiei îndurerate.
* Suntem alături de colegul nostru, Martin Cornel, în aceste momente grele pricinuite de moartea mamei sale.Transmitem condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să o odihnească în pace. Colectivul atelierului Asamblare al societăţii PLASTOR S.A. Oradea. (120)
* După o scurtă şi grea suferinţă a plecat la cele veşnice, draga şi iubita mea mamă,
MARIA LEU,
în vârstă de 79 ani. Odihnească-se în pace. Înmormântarea are loc azi, 10 septembrie 2013, ora 14.00, din capela Frenţiu, Cimitirul Municipal. Fiica Dana Leu.
* După o scurtă şi grea suferinţă a plecat la cele veşnice, draga şi iubita mea bunică,
MARIA LEU,
în vârstă de 79 ani. Odihnească-se în pace. Înmormântarea are loc azi, 10 septembrie 2013, ora 14.00, din capela Frenţiu, Cimitirul Municipal. Nepoata Raluca Brănişcan.
* Sincere condoleanţe şi compasiune pentru Dana şi Raluca, acum când se despart de
MARIA LEU,
mama şi bunica dragă, plină de iubire. Dumnezeu s-o odihnească în pace.
Familia Sebastian Mădăras. (75)
* Suntem alături de verişoara noastră Dana şi fiica ei Raluca, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a mamei sale dragi,
MARIA LEU.
Dumnezeu s-o aşeze în Împărăţia unde lumina nu se stinge şi lacrima nu se cunoaşte. Nepoata Ana-Maria, soţul Ghiţă Paina, Marius şi Silviu. (131)
* Cu durere în suflete ne despărţim de draga noastră mătuşă,
MARIA LEU.
Dumnezeu s-o odihnească în pace şi s-o aşeze în ceata celor plăcuţi Lui. Condoleanţe familiei. Nepoata Florica Vidican cu soţul Ghiţă şi copiii Oana, Sebastian şi Rareş. (137)
* A plecat pe drumul fără întoarcere draga noastră mătuşă,
MARIA LEU.
Amintirea ei va rămâne veşnic în inimile noastre. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Marcel, Anca şi Bogdan Mudura, din Timişoara. (136)
* Cu durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă după o scurtă şi grea suferinţă a părintelui nostru,
FLORIAN KLEIN.
Înmormântarea are loc joi, 12 septembrie, ora 13.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Marius cu familia. (108)
* Cu durere în suflete ne luăm rămas bun de la cel care ne-a fost tată şi bunic,
FLORIAN KLEIN.
Odihnească-se în pace. Fiica Klein Olimpia cu familia. (109)
* Cu sufletul plin de durere ne luăm rămas bun de la cel care a fost un tată şi bunic iubitor,
FLORIAN KLEIN.
Odihneşte-te în pace suflet blând. Fiul Klein Lucian cu familia. (110)
* Cu mare durere ne despărţim de cel care a fost un tată şi bunic cu un suflet minunat şi iubitor,
FLORIAN KLEIN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fiul Klein Florian cu familia. (111)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, lăsând în urmă lacrimi şi durere, cel care a fost tată şi bunic,
FLORIAN KLEIN.
Odihnă veşnică. Fiul Klein Sandu cu familia. (112)
* Un gând de mângâiere şi compasiune familiei greu încercate de pierderea celui mai bun tată, bunic şi străbunic, cel care a fost
col. (r) inginer FLORIAN KLEIN.
Un ultim omagiu celui care încet şi cu stoicism s-a stins din această lume efemeră, după o lungă şi grea suferinţă. O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet nobil s-a urcat la cer, iar eu îmi iau rămas bun de la cel mai bun şi drag prieten,
FLORIN.
Dincolo de viaţă
De zbucium şi chin
Să-ţi dormi în pace
Somnul dulce şi lin.
Aşa e viaţa pe pământ
Ca roua dimineţii
Ce o usucă un rece vânt.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Irina. (81)
* Suntem alături de familia grea încercată la trecerea în nefiinţă a celui care a fost tată şi socru iubitor, prieten corect,
col. (r) FLORIAN KLEIN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar celor rămaşi să le dea mângâiere şi alinare. Fam. Poliacof. (95)
* Un ultim omagiu pentru fostul coleg,
FLORIAN KLEIN.
Condoleanţe familiei îndurerate. Magda. (98)
* Cu inimile zdrobite de durere şi neputincioşi în faţa destinului anunţăm dispariţia fulgerătoare şi mult prea devreme a celei care ne-a fost soţie, mamă şi bunică dragă,
FLORICA BELENEŞI,
de 62 ani. Înmormântarea are loc azi, 10 septembrie 2013, ora 15.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Soţul Beleneşi Florian, fiica Merca Rodica cu familia, fiul Beleneşi Florin cu familia şi fiul Beleneşi Sorin cu familia. (105)
* Cu adâncă tristeţe în suflete şi durere în inimi anunţăm trecerea la cele veşnice a iubitei noastre surori şi cumnate,
FLORICA BELENEŞI,
la numai 62 ani. Dumnezeu să te odihnească în pace şi să-ţi lumineze drumul sufletului tău. Fratele Ioan şi cumnata Ana. (78)
* Suntem alături de colega noastră doamna Merca Rodica şi familia sa, în momentele grele ale despărţirii de iubita sa mamă,
FLORICA BELENEŞI.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii de la Colegiul Tehnic „Andrei Şaguna". (90)
* La ceas de grea încercare suntem alături de familia Beleneşi Florian, la despărţirea de mult iubita mamă, soacră şi bunică,
FLORICA BELENEŞI.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Lenuţa Neagu şi Mihai Lazăr. (128)
* Suntem alături de colegul nostru Sorin Beleneşi şi familia lui, la durerea mare pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei dragi. Sincere condoleanţe. Odihnească-se în pace. Colectivul Tribunalului Bihor. (125)
* Suntem alături de colegul nostru Sorin Beleneşi şi familia lui, la durerea mare pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei dragi. Sincere condoleanţe. Odihnească-se în pace. Colectivul de la Biroul Informatică. (126)
* Suntem alături de colegul nostru Florin Beleneşi, la marea durere pricinuită de trecerea în nefiinţă a mamei sale. Sincere condoleanţe transmitem din partea colectivului de angajaţi ai S.C. Romanoexport Industry S.A. (133)
* Sincere condoleanţe familiei Mimi Beleneşi, la pierderea mamei, soacrei şi bunicii,
FLORICA BELENEŞI.
Din partea secretariatului Facultăţii de Ştiinţe Economice din Oradea. (138)
* Suntem alături de colega noastră, Mimi Beleneşi, la durerea pricinuită de trecerea la cele veşnice a mamei soţului ei,
FLORICA BELENEŞI.
Sincere condoleanţe din partea membrilor Departamentului de Finanţe-Contabilitate Universitatea din Oradea. (139)
* Suntem alături de colegul nostru Alin Găvruţa, acum când se desparte de mult iubita sa mamă,
ANA DAN.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegii din cadrul Serviciului Criminalistic al I.P.J. Bihor. (82)
* Colegii de la Liceul Tehnologic nr. 1, Şuncuiuş, sunt alături de domnul director profesor Lazău Dumitru Severus, în aceste momente de grea încercare în care îşi conduce tatăl,
ing. TEODOR LAZĂU,
pe ultimul drum. Condoleanţe familiei îndurerate. (115)
* Ne despărţim cu durere de fostul nostru coleg de muncă şi prieten,
ing. TEODOR LAZĂU
a cărui inimă a încetat să mai bată. Transmitem condoleanţe familiei greu încercate. Fam. ing. Leontin Groza. (116)
* Suntem alături de finii şi prietenii noştri, la marea durere pricinuită de moartea celui care a fost soţ, tată şi bunic,
TEODOR LAZĂU,
din Şuncuiuş. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Diana şi Bianca, cu familiile. (121)
* Sunt alături de finii mei, Viorica, Sever şi Florina, la dureroasa despărţire de iubitul lor soţ, tată şi socru,
TEODOR LAZĂU,
din Şuncuiuş. Sincere condoleanţe. Matei Virgil. (122)
* Suntem alături de familia Lazău, la pierderea celui care a fost
ing. TEODOR LAZĂU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia Gheorghe Hanga. (130)
* Cu adâncă durere anunţăm încetarea din viaţă a celei care a fost soţie
MARIA HAINEROŞIE,
în vârstă de 72 ani. Înmormântarea are loc azi, 10 septembrie, ora 13.00, din Capela Steinberger. Soţul îndurerat, Haineroşie Costin.
* Cu regret şi durere anunţ trecerea în nefiinţă a soţului meu,
IOAN LĂZĂRESCU,
în vârstă de 81. Înmormântarea va avea loc în Cimitirul Municipal, Capela Haşaş, azi, 10 septembrie, ora 11.00. Soţia Babi.
* Suntem alături de Babi, la dureroasa despărţire de soţul ei drag,
IOAN LĂZĂRESCU.
Familia Lele.
* Suntem alături de Babi, la dureroasa despărţire de soţul ei drag,
IOAN LĂZĂRESCU.
Familia Bako.
* Sunt alături de sora mea, la dureroasa despărţire de soţul ei drag,
IOAN LĂZĂRESCU.
Attila.
* Cu durere în suflet îmi iau rămas bun de la cea care timp de 50 de ani mi-a fost o prietenă dragă,
MARIA CRAINIC.
O voi păstra mereu în inima mea. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Melania Fineş. (134)
* Mulţumim tuturor celor care au fost alături de noi, la trecerea în nefiinţă a celei care a fost o soţie devotată, o mamă şi o soacră iubitoare,
RAFILA ORBAI.
Vei rămâne mereu în gândurile şi inimile noastre. Dormi în pace suflet bun! Soţul Ghiţă, copiii Dana şi Cristi şi ginerele Vasile. (135)
* 4 ani plini de durere, dor şi lacrimi în sufletul meu, de când dragul şi bunul meu soţ,
OVIDIU CIUCLEA
a trecut la cele veşnice. Bunul Dumnezeu să-i vegheze liniştea şi pacea veşnică. În veci îndurerată, soţia Lucica. (102)
* Un dor sfâşietor ne macină inimile pline de durere, un gol imens simţim în sufletele noastre de când în urmă cu 3 ani, dragul nostru fiu, frate şi cumnat,
dr. MIRCEA OCTAVIAN SIMOC,
a plecat dintre noi. Recunoştinţă celor care îi vor păstra o clipă de aducere aminte. Vei rămâne veşnic în inimile noastre, dragul nostru. Dumnezeu să te odihnească în pace. Mama Maria şi sora Eugenia cu familia. (117)
* La trei ani de la trecerea în eternitate, un binemeritat omagiu memoriei colegului şi prietenului, eminentul avocat
GHEORGHE RAŢIU.
Mircea Cernău. (83)
* Au trecut 2 ani de tristeţe şi durere în inimile noastre, de când destinul ne-a despărţit de soacra şi bunica dragă,
VERONICA FLORICA OLAH.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să dea odihnă veşnică sufletului ei bun. Mihaela, Alexandru şi Nicoleta. (94)
* De ziua ta de naştere dragul nostru fiu, frate, cumnat şi unchi,
ADRIAN MUGHIURUŞ
ar fi trebuit să ne bucurăm împreună, dar ai plecat mult prea devreme dintre noi. Ne lipseşte mult chipul tău blând, zâmbetul plin de dragoste şi bunătate. Cu ochii plini de lacrimi şi mult dor, noi te iubim neîncetat, iar mormântul îţi va fi udat de lacrimile noastre. Dumnezeu să te odihnească în slava Sa Cerească, alături de tatăl tău,
GHEORGHE.
Familia în veci îndurerată. (103)