in memoriam
DECESE
* "Serv credincios, cel ce bine ai luptat
Sub grele sarcini, tu nu te-ai lăsat,
Te vei odihni, la ceea ce ai plantat
În veci va sta, ce-n iubire ai lucrat"
ION TUDORACHE,
VASILE COITA,
JOZSEF MENARSZKI.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop „La Capătul Drumului" S.R.L.
* Suntem alături de familia îndoliată, în aceste clipe dureroase pricinuite de trecerea la cele veşnice a celui care a fost
NICOLAE IENCIU.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Finii Aurel, Mihaela şi Alisia Beleneşi. (179)
* Suntem alături de fam. Cuc, la durerea pricinuită de moartea mamei, soacrei şi bunicii lor dragi,
MARIA CUC.
Sincere condoleanţe din partea cuscrilor Aurel şi Rodica Trip. (175)
* Cu ochii plini de lacrimi şi sufletul sfâşiat de durere anunţăm trecerea la cele veşnice a iubitei noastre bunici şi străbunici,
MARIA CUC.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Nepoata Ioana cu soţul Adi şi mult iubiţii tăi strănepoţi Arina şi Andrei. (176)
* Ne alăturăm familiei colegei noastre Georgeta Cuc, cuprinsă de tristeţea trecerii în lumea veşniciei a mamei lor dragi,
MARIA CUC.
Sincere condoleanţe familiei. Colectivul Grădiniţei cu program prelungit nr. 28, Oradea. (194)
* Suntem alături de voi, Florin şi Geta, în aceste momente grele, când o conduceţi pe ultimul drum pe mama voastră dragă. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Igna Aurel şi Sanda. (195)
* La ceas de grea încercare şi durere, suntem alături de Georgeta Cuc şi familia ei, în aceste momente grele pricinuite de trecerea la cele veşnice a mamei lor dragi. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Colegele de la Centru Bugetar Grădiniţa nr. 28, Oradea. (193)
* Suntem alături de colega noastră farmacista Buciu Adriana, la marea durere pricinuită de moartea tatălui drag. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colegele de la Farmacia S.C. Labora Farm S.R.L. Oşorhei. (178)
* Universul fiecărui copil începe cu bunicii săi. Ei sunt cei doi ochi, cele două mâini, cele două picioare cu care înveţi să călătoreşti în viaţă. Când unul dintre ei se duce şi universul nostru se clatină. Tu, draga noastră bunică,
ILEANA POP,
ai fost un sprijin puternic pentru noi, ai fost cea care ne spunea cuvinte înţelepte, cea care ne ducea pe drumuri drepte, ne ajutai ca-n viaţă să răzbim mereu. Cu respect şi plecăciune, nepoţii şi strănepoţii tăi, te conducem pe ultimul drum spre odihna ta veşnică, lângă ceilalţi dragi nouă, care te aşteaptă. Odihnă veşnică şi pace ţie, suflet credincios. Nepoţii Cristi, Boby, Sorin, Alin, Adi, Nicoleta, Claudia, Ionuţ, Bobi cu familiile şi strănepoţii Cristina, Ilinca, Radu, Nadia, Alesia şi Iulia. (210)
* Ne alăturăm familiei vecinilor noştri Mocioran Elena şi Aurel, cuprinşi de tristeţea despărţirii de mama, soacra şi bunica lor, cea care a fost
ILEANA POP,
din Sânnicolau-Român. Sincere condoleanţe întregii familii. Fam. Abrudan Dumitru şi Irina. (181)
* Împărtăşim durerea neţărmurită a fam. preot Liviu Pop, acum când au pierdut-o pentru totdeauna pe mama, soacra şi bunica lor dragă,
ILEANA POP.
Sincere condoleanţe familiei îndurerate şi întreaga noastră compasiune. Fam. Panc. (213)
* Vestea decesului celui care a fost un bun soţ, tată, bunic şi străbunic,
CRĂCIUN CIARNĂU,
ne-a întristat profund. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Dumnezeu să-i dea linişte şi odihnă veşnică. Familia Leucea Crăciun şi soţia. (184)
* Suntem alături de colega noastră Popa Lenuţa, în aceste momente grele pricinuite de pierderea soacrei dragi. Transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate. Colegii de la Compania de Apă - Compartimentul Contracte. (186)
* Cu adâncă durere în inimi şi nespusă tristeţe în suflete anunţăm încetarea din viaţă a celui care a fost fiu, soţ, tată şi bunic,
DOREL MEŞTER,
în vârstă de 65 ani. Slujba de înmormântare are loc azi, 7 ianuarie 2012, ora 11.00, în localitatea Cheriu, de la nr. 100. Vei rămâne în amintirea noastră pentru totdeauna. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familia îndurerată.
* Cu adâncă durere în inimi şi nespusă tristeţe în suflete ne despărţim de dragul nostru frate, cumnat, unchi,
DOREL MEŞTER.
Vei rămâne veşnic în amintirea noastră. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească. Fratele Florin, cumnata Stela, nepoţii Dana şi Alina cu familia.
* La ceas de grea încercare, suntem alături de naşa Florica, în aceste clipe de durere, când se desparte de soţul iubit,
DOREL MEŞTER.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Finii Adrian, Lucia, Andrei şi unchiul Traian. (206)
* Cu durere în suflete ne despărţim de verişorul nostru
DOREL MEŞTER.
Suntem alături de întreaga familie îndoliată. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fam. Dan, Mihaela şi Cornelia Meşter.
* Suntem alături de colega noastră Dora Meşter, la pierderea tatălui său drag. Dumnezeu să-l odihnească! Colectivul Liceului „Don Orione". (214)
* Împărtăşim durerea dragilor noştri fini Adriana şi Nelu Buciu, acum când se despart de dragul lor tată, socru şi bunic,
DOREL MEŞTER.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Paul Marius şi Adela. (219)
* La ceas de grea încercare şi durere suntem alături de familia Maier Dan, Diana şi Aura, acum când se despart de bunul şi dragul lor tată, socru şi bunic,
EUGEN MAIER.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Transmitem sincere condoleanţe familiei greu încercate. Familia Vicaş Alexandru şi Domnica. (185)
* Cu nespusă durere în suflet îmi iau rămas bun de la iubita mea mamă,
MARIA MOLNAR,
în vârstă de 87 ani. Înmormântarea are loc azi, 7 ianuarie 2012, ora 13.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fiica Rodica. (189)
* Ne luă rămas bun de la cea care a fost
MARIA MOLNAR.
Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Bîrzan Liviu. (190)
* Cu multă durere în suflete ne despărţim de bunica şi străbunica noastră dragă,
MARIA MOLNAR.
Vei rămâne mereu vie în inimile noastre. Nepoţii Emil şi Adrian Tonţ cu familiile şi strănepoata Daniela. (191)
* Nespus de multă durere, tristeţe şi lacrimi s-au aşezat în sufletele noastre, acum, la pierderea scumpei noastre bunici şi străbunici,
MARIA MOLNAR.
Nu te vom uita niciodată. Nepoatele Adana şi Diana cu familiile. (192)
* Ne alăturăm durerii prietenilor noştri fam. Tonţ Teodor Emil, cauzate de decesul mult iubitei lor bunici. Fam. prof. univ. dr. A. Lazăr şi prof. dr. Liviu Lazăr. (196)
* Cu durere în suflete anunţăm decesul scumpei noastre mame, soacre şi bunici,
LIVIA POPA
(mama LIVIA), de 74 ani. Înmormântarea are loc azi, 7 ianuarie 2012, la Cimitirul Municipal, Capela Orăşenească, ora 11.00. Dumnezeu s-o odihnească. Fiul Liviu, nora Lenuţa, nepoţii Ştefan şi Sandra. (204)
* Trişti şi îndureraţi ne despărţim de iubita noastră mamă, soacră, bunică şi străbunică,
LIVIA POPA,
de 74 ani. Dumnezeu să-i dea linişte şi odihnă veşnică. Fiica Lucica, ginerele Vasile, nepoţii Alin, Cristina, Iasmin. (197)
* Cu sufletul copleşit de durere îmi iau rămas bun de la buna şi draga mea mamă,
LIVIA POPA.
Te voi iubi mereu. Adio, iubită mamă! Fiul Sebastian Caba. (203)
* Un pios omagiu cuscrei noastre
LIVIA POPA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Cuscrii, fam. Murgescu Constantin şi Doru. (202)
* Suntem alături de nepotul nostru, Sebastian Caba, la pierderea mamei lui, după o lungă şi grea suferinţă,
LIVIA POPA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Mătuşa Mina cu familia, din Nojorid. (208)
* Suntem alături de tine, Sebi şi de întreaga ta familie, acum, când te desparţi de mama ta dragă,
LIVIA POPA.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Ramona Lupău cu familia. (209)
* Ne alăturăm la marea durere a familiei din Bucureşti, la despărţirea de iubitul lor,
general (r) EMIL PANAITE,
de 84 ani, născut în Miersig-Bihor. Sincere condoleanţe familiei. Fam. Rusu Liviu şi Viorica. (200)
* Un gând de mângâiere, compasiune şi sincere condoleanţe familiei din Bucureşti, la trecerea la cele veşnice a lui
EMIL PANAITE.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Lupşea Petru şi Maria. (201)
* Familia mulţumeşte celor care i-au fost alături, cu prezenţa sau cu gândul, în momentele dureroase ale despărţirii de soţul, tatăl, socrul şi bunicul deosebit,
TRAIAN MĂRGINEAN.
Nu-l vom uita niciodată. Soţia, fiul, nora, nepotul. (198)
* Alinare sufletească şi întreaga noastră compasiune pentru familia Mărginean, la despărţirea de tatăl, socrul şi bunicul lor drag. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Ecaterina şi Cristian Şchiop. (207)
* Cu lacrimi în suflet aduc la cunoştinţă tuturor, că iubitul meu soţ,
ION TUDORACHE,
a trecut în veşnicie la vârsta de 71 ani. Înmormântarea va avea loc duminică, 8 ianuarie 2012, ora 13.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu să-l odihnescă în pace. Soţia Viorica, în veci nemângâiată. (211)
* Pustii sunt sufletele noastre acum, pustii sunt drumurile iernii pe care nu vom mai auzi paşii tăi obosiţi. Dumnezeu te-a chemat la El, iar nouă ne-a rămas dragostea şi blândeţea cu care ne-ai înconjurat mereu. Dumnezeu să lumineze calea dragului nostru tată,
ION TUDORACHE
şi să-l odihneasă în pace. Fiul Tudorache Ovidiu cu soţia Nicoleta.
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet bun s-a ridicat la cer, aproape de Dumnezeu, iar noi ne luăm rămas bun de la cel care a fost soţ, tată şi bunic,
ION TUDORACHE.
Fiul Torino, nora Viorica şi nepoata Roxana.
* Cu durere în suflete anunţăm încetarea din viaţă a scumpului nostru cuscru,
ION TUDORACHE.
Cuscrii de la Ucuriş, Teodor, Saveta, Şufană Nelu şi Mariana, Florentina şi Pavel.
* Un ultim omagiu bunului nostru vecin
ION TUDORACHE.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Fam. Lazăr Gheorghe. (212)
* Suntem alături de Viorica Tudorache, de Torino şi Adi cu familiile lor, în nemărginita durere pricinuită de dispariţia fulgerătoare a soţului, tatălui şi bunicului lor drag,
ION TUDORACHE.
Pentru noi, el a fost un prieten de nădejde, un suflet bun, sincer şi deschis. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Fam. prof. Conta Doru şi fam. dr. Conta Cristian. (205)
* Regretăm nespus trecerea în veşnicie a bunului nostru vecin,
ION TUDORACHE.
Nu te vom uita niciodată. Sincere condoleanţe familiei. Fam. Dorca. (216)
* Suntem alături de prietena noastră Viorica Tudorache, la durerea pricinuită de pierderea soţului drag,
ION TUDORACHE.
Sincere condoleanţe. Fam. Maxim. (217)
* La ceas de grea încercare şi durere suntem alături de mătuşa Ana şi familia ei, acum când se desparte de verişorul nostru drag,
IOAN MISAROŞ.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Verişorii Florin, Mărioara şi Nicu cu familiile lor. (215)
* Cu toată compasiunea suntem alături de colegul nostru Adrian Tonţ, în aceste clipe de durere şi tristeţe. Dumnezeu să mângâie familia îndoliată! Sincere condoleanţe. Echipa Isrom. (218)
* Suntem alături de fina noastră Florica acum, când se desparte de soţul ei drag,
DOREL MEŞTER.
Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar familiei să-i aline suferinţa. Naşa Florica, din Rontău, cu familia.
* Cu tristeţe în suflete, ne despărţim de sora şi mătuşa noastră,
ANA LUPĂU,
de 56 de ani, din Avram Iancu, născută în Bicaciu. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sora Floriţa, cumnatul Petru, nepoata Aurora, soţul Nelu şi nepotul Sergiu, Floricuţa cu familia. (351)
* Suntem alături de domnul Ioan Ciarnău, preşedinte al Societăţii Cooperativa de Consum Oşorhei, în aceste clipe grele când se desparte de tatăl său,
CRĂCIUN CIARNĂU,
membru al cooperativei de consum şi fost salariat. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Conducerea şi colectivul de salariaţi ai U.J.C.C. Bihor. (350)
* Cu mare durere şi întristare am aflat că în data de 4 ianuarie 2012 a încetat din viaţă, în Bucureşti, distinsul nostru coleg de an de liceu,
ec. dr. VASILE IOŢA,
din Oşorhei-Bihor, fost conferenţiar la A.S.E. Bucureşti. Transmitem familiei condoleanţe şi toată compasiunea noastră. Celor care vor păstra un moment de reculegere în memoria sa întreaga noastră recunoştinţă. Colegii din promoţia 1952 a Liceului Comercial "Partenie Cosma" Oradea. (349)
COMEMORĂRI
* Cu durere păstrăm în suflete chipul şi amintirea scumpului nostru fiu,
TIBERIU MARCON,
care a plecat dintre noi în urmă cu 7 ani, la vârsta de numai 35 de ani. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Parastasul de pomenire va avea loc duminică, 8 ianuarie la Biserica Ortodoxă din Şuncuiuş. Părinţii Teodor şi Florica, veşnic îndureraţi. (4595)
* Păstrăm în suflete aceeaşi durere şi tristeţe ca în urmă cu 7 ani, când ai plecat fulgerător dintre noi, dragul nostru frate, cumnat şi unchi,
TIBI MARCON.
Dumnezeu să te odihnească în pace. Fratele Adrian cu familia. (4596)
* Au trecut 8 ani de când ne-am despărţit de dragul nostru
IOAN OLARIU.
De Sf. Ioan ne gândim la tine, dragă
TICHIŞ.
Familia. (171)
* La data de 8 ianuarie a.c. se împlinesc 8 ani de la dureroasa despărţire de mult iubitul nostru soţ, bunic şi rudă apropiată,
Procuror IOAN BARCU.
Nu te vom uita niciodată. Ne vom aminti cu mult drag şi respect de sufletul tău bun. Soţia, fiica şi rudele tale. (104)
* Timpul nu va şterge niciodată durerea şi tristeţea care ne-au cuprins în urmă cu 6 ani, când iubitul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
FLORIAN BODEA,
s-a stins din viaţă, plecând prea devreme dintre noi. Amintirea lui va rămâne vie în inimile noastre. Familia. (4600)
* Ştia ce să ne spună când adesea plecam,
Ştia să ne aştepte chiar şi atunci când ne-ntorceam,
Ştia să ne alinte aşa cum nimeni n-o făcea,
Ştia să-şi ascundă ochii atunci când lăcrima,
Ştia să ne zâmbească chiar şi atunci când suferea.
Ceva din noi ai luat,
În ziua când ai plecat,
Dar cerul te-a iertat.
Mulţumim celor care o mai pomenesc în gândul lor pe cea care ne-a fost mamă şi bunică,
ANA MIHIŞ,
la şase ani de când nu mai este printre noi. Familia Mihiş Adrian, Florentina şi Adela.
* A trecut un an de lacrimi, multă durere, dor nestins şi multă amărăciune, de când soţul, tatăl, socrul, bunicul şi cuscrul nostru drag,
GHEORGHE LUCACIU,
a plecat pe un drum fără întoarcere, lăsând în sufletele noastre un gol imens.
Nu-i drept, dar adevărat
Că ai plecat şi ne-ai lăsat,
Un an de lacrimi şi de dor
Un gol imens necruţător
Sunt vise-n care tu apari
Numai o clipă şi apoi dispari
Când ne trezim realizăm
Că ai plecat şi nu visăm.
Te iubim şi vei rămâne veşnic în inimile şi rugăciunile noastre. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Cât vom trăi vom veni la mormântul tău trist şi rece şi-l vom presăra cu flori şi lacrimile recunoştinţei. Dormi în pace suflet bun. Familia îndurerată. (145)
* Timpul nu a reuşit să şteargă tristeţea şi durerea care s-au aşternut în sufletele noastre în urmă cu 3 ani, respectiv 9 ani şi 5 luni, când inima dragilor noştri părinţi, socri, bunici şi străbunici,
ROMAN ŞUMAI
şi
ELENA ŞUMAI
a încetat să mai bată. Bunătatea, iubirea şi grija fără margini cu care ne-au înconjurat vor rămâne pururi în sufletele noastre. Dumnezeu să le dăruiască pacea şi liniştea veşnică. Recunoştinţă celor care le vor dărui o clipă de aducere aminte. Fiica Lucica Preda, fiica Marcela Ardelean şi fiul Gabriel Şumai cu familiile. (173)
* Timpul se scurge ca o adiere de vânt, lăsând în urma lui un strigăt de regret şi o mare durere. Dacă se stinge o lumânare o aprinzi din nou, dar dacă se stinge o viaţă o plângi mereu. Niciodată nu se vor stinge din inimile noastre tristeţea şi golul care s-au aşternut în urmă cu 30 de ani, când Dumnezeu a luat-o pe cea mai bună mamă, soacră şi bunică,
IULIANA ARDELEAN,
din Sânnicolau Român. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fiul Nelu, nora Marcela şi nepoata Simona Ardelean. (174)
* Azi, se împlinesc 10 ani de când a plecat pe drumul veşniciei, lăsând în sufletele noastre un imens gol, cel care a fost soţ, tată şi bunic,
DUMITRU LUPŞEA,
din satul Lupoaia. Familia, veşnic îndurerată. (187)