In memoriam
DECESE
* "Mare plâns şi tânguire, mare suspin şi nevoie este despărţirea sufletului. Iad şi pierzare este viaţa aceasta trecătoare. Să fugim departe de tot păcatul lumesc, ca să moştenim celea cereşti".
GAVRIL BONDOR,
IANCU MANOLESCU,
EVA STANA,
ELISABETA PETRONI,
DUMITRU BRONŢ,
LADISLAU BALON,
ADRIANA BADEA,
SAMFIRA COTRO,
KAROLY LOKOS,
IOSIF SILAGHI,
JOZSEF KOVACS,
PAL GHIB,
RAFILA CHILBA.
Condoleanţe familiilor îndoliate. Ildiko Mavrodoglu, Servicii Funerare Non-Stop "LA CAPĂTUL DRUMULUI" S.R.L. (6937)
* Mulţumim din suflet tuturor celor care au fost alături de noi, prin prezenţă, flori, condoleanţe, în momentele grele când l-am condus pe ultimul drum pe dragul nostru fiu, frate şi cumnat,
SILVIU LUCIAN GUDEA.
Bunul Dumnezeu să-l ierte şi să aşeze sufletul său bun şi nobil în Împărăţia Sa. Familia îndurerată. (6841)
* Suntem alături de Monica şi Cornel Borza, la marea durere pricinuită de moartea fulgerătoare a fratelui şi cumnatului drag,
SILVIU-LUCIAN GUDEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familiile Vlaicu şi Roteliuc. (6907)
* Ne alăturăm durerii părintelui Ioan Gudea şi a familiei sale, la pierderea fiului drag,
SILVIU LUCIAN GUDEA.
Sincere condoleanţe. Fam. Dimitrie Bălan.
* Suntem alături de familia pr. Gudea Ioan, la marea durere pricinuită de pierderea fulgerătoare a fiului
SILVIU-LUCIAN GUDEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Familiile Vlaicu Nicolae şi Maria. (6908)
* Transmitem condoleanţele noastre vecinului nostru apropiat, părintele Ion Gudea, în urma decesului neaşteptat şi prematur al fiului lor
SILVIU-LUCIAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Fam. Suciu. (6932)
* La ceas de grea încercare şi multă durere sufletească, suntem alături de familia preot Gudea Ioan, la decesul prematur al fiului, fratelui şi cumnatului lor drag,
SILVIU-LUCIAN GUDEA.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanţe. Fam. Derşidan Vasile şi fam. Ţepelea Gabriel. (6936)
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm stingerea fulgerătoare din viaţă a dragului nostru soţ şi tată,
GAVRIL BONDOR,
la vârsta de 64 de ani. Înmormântarea are loc azi, 26 ianuarie, ora 15.00, din Capela Haşaş. Odihneşte-te în pace, suflet bun. Veşnic îndurerate şi nemângâiate, soţia Rozalia şi fiica Loredana. (6950)
* Nimeni şi nimic nu ne poate lua durerea acum când ne despărţim de fiinţa dragă care ne-a crescut şi ne-a iubit, scumpul şi iubitul nostru tată, socru şi bunic,
GAVRIL BONDOR.
Îi mulţumim pentru dragostea ce ne-a purtat-o şi ne vom ruga mereu pentru sufletul lui. Veşnic îndureraţi şi nemângâiaţi fiul Gabriel, nora Gabriela şi nepoţii lui dragi Alice şi Bogdan. (6951)
* Îndureraţi, ne despărţim de fratele, respectiv cumnatul nostru,
GABOR BONDOR.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fratele Ioan şi cumnata Viorica Bondor. (6912)
* O inimă bună, un suflet mare s-a ridicat la cer ,unde Bunul Dumnezeu îi va da un loc de cinste în Împărăţia Sa. Cu adâncă durere în suflet şi lacrimi în ochi, anunţăm stingerea din viaţă a fratelui drag,
GAVRIL BONDOR.
Bunul Dumnezeu să-l aibă în pază şi să-i dea odihna veşnică binemeritată. Mult îndurerată, sora Maria Cuc şi soţul. (6917)
* Cu ochii în lacrimi şi inimile îndoliate, îl conducem pe ultimul drum pe cel care a fratele, unchiul şi cumnatul
GAVRIL BONDOR.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace. Fratele Cornel Bondor şi familia. (6918)
* Suntem alături de mătuşa şi verişorii noştri, acum când unchiul
GABRI
a plecat dintre noi. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Adela, Doru, Daniele şi Miruna Moş. (6913)
* Transmitem condoleanţe mătuşii şi verişorilor noştri la decesul unchiului
GABRI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Ioana, Marius şi Mara Dărăban. (6914)
* În aceste momente grele şi triste, suntem alături de familia Bondor, la marea durere pricinuită de trecerea la cele veşnice a dragului nostru unchi,
GAVRIL BONDOR.
Dumnezeu să-l odihnească. Nepotul Dan Cuc şi familia. (6919)
* La ceas de grea încercare şi multă durere sufletească, suntem alături de familia Bondor, acum când îl conduc pe ultimul drum pe unchiul nostru,
GAVRIL BONDOR.
Dumnezeu să-l ierte. Nepotul Mircea Cuc şi soţia. (6920)
* Am aflat cu tristeţe de vestea trecerii la cele veşnice a iubitului nostru verişor şi unchi,
GAVRIL BONDOR.
Rugăm pe bunul Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace în Împărăţia Sa, iar pe familia îndurerată să o mângâie. Fam. Petrică Bondor cu fiicele Mihaela şi Carmen cu soţul Cornel şi nepoata Luana. (6911)
* A plecat un părinte. Retrăim această durere împreună cu prietenii noştri Gabriela şi Gabriel Bondor, rugându-ne ca bunul Dumnzeu să-l odihnească pe tatăl lor,
GAVRIL BONDOR,
în pace, iar lor să le dea putere şi linişte în suflete. Fam. Tărău. (6948)
* Suntem alături de colegul şi prietenul nostru Gabriel Bondor, în clipele grele ale despărţirii de tatăl său,
GAVRIL BONDOR.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colegii de la Delamode România - Oradea. (6949)
* Suntem alături de colegul şi şeful nostru Theodor Petroni, la marea durere pricinuită de decesul mamei sale dragi. Sincere condoleanţe familiei îndoliate. Colegii din cadrul Serviciului PPDRIE a Consiliului Judeţean Bihor.
* Suntem alături de voi, Ursi Petroni, Anca şi Lenuţa, la marea durere cauzată de decesul iubitei voastre mame, soacre, bunici şi străbunici,
LIESEL PETRONI.
Vâ transmitem întreaga noastră compasiune. Fam. Maria Mitatz, din Aleşd.
* Suntem alături de familia Petroni Theodor, la marea durere pricinuită de pierderea mamei şi soacrei dragi. Sincere condoleanţe. Familiile Reblean Constantin şi Reblean Radu. (6910)
* Cu adâncă durere în suflete, ne luăm rămas bun de la draga noastră prietenă şi vecină, suflet minunat şi plin de bunătate,
ELISABETA PETRONI.
Dumnezeu s-o odihnească în linişte şi pace. Sincere condoleanţe familiei. Văduva Vrabie şi familia Silaghi. (6916)
* Transmitem întreaga noastră compasiune familiei dr. Petroni Elena, în aceste momente de grea încercare provocate de trecerea în nefiinţă a mamei, soacrei, bunicii şi străbunicii
ELISABETA PETRONI.
Sincere condoleanţe familiei din partea cabinetelor medicale din str. C. Coposu. (6953)
* Toată compasiunea şi sincere condoleanţe familiei dr. Petroni Elena, la dureroasa despărţire de cea care a fost mamă, soacră, bunică şi străbunică,
ELISABETA PETRONI.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. Achim Rozalia şi Nicuşor. (6954)
* La ceas de grea încercare şi multă durere sufletească, suntem alături de familia dr. Petroni Elena, când se desparte de cea care a fost mamă, soacră, bunică şi străbunică,
ELISABETA PETRONI.
Dumnezeu s-o odihnească în pace. Fam. văd. Nuţaş Viorica şi fam. Chiş Adrian. (6955)
* Transmitem sincere condoleanţe familiei doamnei dr. Petroni Elena, acum când se despart de cea care le-a fost mamă, soacră, bunică şi străbunică iubită,
ELISABETA PETRONI.
Dumnezeu s-o odihnească în pace în Împărăţia Sa, iar familiei îndoliate să-i dea putere şi mângâiere. Fam. ing. Sebastian Mădăras. (6956)
* Împărtăşim durerea vecinei Talpoş Elena cu familia, la despărţirea de mama dânsei. Sincere condoleanţe. Fam. Oanea M. şi Zifciac A. (6915)
* Cu sufletele cernite de durere, anunţăm că un suflet scump şi blând s-a ridicat la ceruri, după o lungă şi grea suferinţă, unde Bunul Dumnezeu îi va da un loc de cinste în Împărăţia Sa, scumpei noastre fiice şi mame,
ADRIANA BADEA,
de 42 de ani. Înmormântarea va avea loc în data de 27 ianuarie 2009, ora 14.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Mama Iuliana Guleş, copiii Cristian şi Iulian Maxim. (6957)
* Cu ochii în lacrimi şi inimile îndoliate, o conducem pe ultimul drum pe cea care a fost mult iubita soră, cumnată şi mătuşă,
ADRIANA BADEA,
de 42 de ani. Înmormântarea va avea loc marţi, 27 ianuarie 2009, ora 14.00, din Capela Haşaş, Cimitirul Municipal. Dumnezeu s-o odihnească în pace. Sora Daniela, cumnatul Silviu şi nepotul Vlad Ciure. (6958)
* O inimă bună a încetat să mai bată, un suflet plin de dragoste şi bunătate s-a ridicat la cer, mai aproape de Dumnezeu. Trişti şi îndureraţi, ne despărţim de cea care ne-a fost colegă şi prietenă,
ADRIANA BADEA.
Bunul Dumnezeu s-o odihnească şi să-i aşeze sufletul de-a dreapta Sa, iar celor rămaşi în urmă să le aducă mângâiere. Colegii de la S.C. T.G.I.E. - Supermarket Borş. (6921)
* Cu inima frântă şi cu adâncă durere, anunţ trecerea în nefiinţă a iubitului meu soţ,
NICOLAE GOIAN,
la vârsta de 74 de ani. Înmormântarea are loc azi, 26 ianuarie 2009, ora 12.00, din Capela Haşaş. Mă rog fierbinte la Bunul Dumnezeu să-i ierte păcatele şi să-l odihnească în pace de-a dreapta Sa. Rămas bun, suflet bun şi drag. Vei rămâne veşnic în inima mea. Soţia, Goian Raveica. (6922)
* O inimă bună şi caldă a încetat să mai bată. Sufletul său a plecat la cele veşnice, lăsându-ne înlăcrimaţi, dar lacrimile nu vor şterge niciodată recunoştinţa şi dragostea noastră nemărginită. Rămas bun, iubitul nostru tată şi socru,
NICOLAE GOIAN.
Din suflet rugăm pe Domnul să-ţi dea odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Fiica Mariana şi ginerele Florin Buzaş. (6923)
* Profund mâhnit şi îndurerat, îl conduc astăzi pe ultimul drum pe bunul şi iubitul meu bunic,
NICOLAE GOIAN.
Îi voi păstra mereu vie în suflet amintirea. Fie ca în infinita-i îndurare să-l aşeze Domnul spre odihnă veşnică în grădina Împărăţiei Sale. Nepotul Mircea-Nicolae Buzaş. (6924)
* Ne luăm rămas bun profund îndureraţi de la iubitul nostru bunic şi străbunic,
NICOLAE GOIAN.
Fie ca Tatăl Ceresc să-i dăruiască viaţă veşnică în Împărăţia Sa. Nepoata Oana, soţul Cristian şi strănepoata Alyssia Szekely. (6925)
* Cu profundă durere în suflet şi adâncă tristeţe, ne luăm rămas bun de la fratele şi cumnatul nostru,
NICOLAE GOIAN.
Dumnezeu să-i dea liniştea şi odihna veşnică. Fratele Traian şi cumnata Ana. (6926)
* Cu durere în suflet şi adâncă tristeţe, ne luăm rămas bun de la unchiul nostru,
NICOLAE GOIAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Nepoţii Viorel, Mariana şi Florica, cu familiile. (6927)
* Sincere condoleanţe şi întreaga noastră compasiune familiei Goian, la despărţirea de unchiul şi cumnatul
NICOLAE GOIAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Lucreţia şi copiii Violeta, Sofia, Viorel şi Domnica, cu familiile lor. (6909)
* Un pios omagiu la trecerea în eternitate a vecinului nostru,
NICOLAE GOIAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanţe familiei îndoliate. Fam. Zaha Nicolae. (6929)
* Suntem alături de doamna Goian Raveica, la pierderea soţului drag,
NICOLAE GOIAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanţe familiei îndoliate. Fam. Zaha Octavian. (6930)
* Suntem alături de vecina noastră Goian Raveica, la marea durere pricinuită de pierderea soţului drag,
NICOLAE GOIAN.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Condoleanţe familiei îndoliate. Locatarii din bl. J1, sc. B. (6931)
* Suntem alături de colega noastră, profesoara Mariana Buzaş, în durerea pricinuită de trecerea în nefiinţă a celui care i-a fost tată,
NICOLAE GOIAN.
Fie-i ţărâna uşoară. Colegele de la Catedra de limba engleză a Colegiului Naţional „Emanuil Gojdu". (6933)
* Suntem alături de familia Bonta, în aceste clipe grele cauzate de pierderea celei care le-a fost soacră şi bunică. Familia Ruge. (6928)
* Suntem alături de tine, Iosif Covaci, şi copiii tăi, la marea durere pricinuită de pierderea soţiei şi mamei voastre dragi. Fam. Băcuş şi Curt. (6935)
* Cu lacrimi în ochi, mă despart de soţul meu drag,
IOSIF SILAGHI (ŢOANGA),
la vârsta de 65 de ani. Dumnezeu să-i dăruiască odihnă veşnică şi să-i aşeze sufletul în rândul celor drepţi. Înmormântarea va avea loc marţi, ora 12.00, din Capela Haşaş. Nu te voi uita. Soţia Maria. (6938)
* Cu amărăciune şi tristeţe, cu ochii înlăcrimaţi, anunţăm trecerea neaşteptată în cele veşnice a bunului nostru tată, socru şi bunic,
IOSIF SILAGHI.
Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui. Fiica Felicia, ginerele Marcel, nepoţii Remus şi Bianca. (6939)
* Suntem alături de sora şi nepoţii noştri, acum când se despart de cel care le-a fost soţ, tată şi bunic,
IOSIF SILAGHI.
Fie-i ţărâna uşoară. Ica şi Nistor cu familia. (6940)
* Ne alăturăm familiei Silaghi, acum când se despart de cel care le-a fost soţ, tată şi bunic. Pirtea Florian cu familia. (6941)
* Suntem alături de familia Silaghi, la trecerea în nefiinţă a celui care a fost
IOSIF SILAGHI.
Dormi în pace, suflet bun. Pirtea Traian cu familia. (6942)
* Un gând de rămas bun celui care a fost
IOSIF SILAGHI.
Dumnezeu să-l odihnească în pace. Cumnara Floare cu familia, din Tăşad. (6943)
* Suntem alături de sora şi nepoţii noştri, acum când se despart de cel care a fost soţ, tată şi bunic,
IOSIF SILAGHI.
Dormi în pace. Şter Gheorghe şi Raveica. (6944)
* Cu adâncă durere în suflete, anunţăm încetarea din viaţă a celei care a fost o bună soţie şi mamă,
RAFILA CHILBA,
în vârstă de 53 de ani. Dumnezeu să-i dea iertare veşnică. Familia îndurerată: soţul Viorel, copiii Adina şi Flaviu. (6952)
* Cu durere în suflete, ne luăm rămas bun de la scumpa noastră mamă şi soacră, cea care a fost
EVA STANA.
Înmormântarea are loc azi, 26 ianuarie 2009, ora 11.00, din Capela Haşaş. Dumnezeu s-o odihnească. Florica şi Gigi. (6945)
* Cu ochii în lacrimi şi sufletul plin de durere, mă despart de draga mea bunică,
EVA STANA.
Dumnezeu să-ţi dea odihnă veşnică. Carmen. (6947)
* Sunt alături de tine, dragă Călin, acum când o conduci pe drumul fără întoarcere pe fiinţa cea mai dragă, mama, care a fost şi buna mea prietenă,
MARIOARA FITĂRĂU
şi care s-a dus să se odihnească alături de soţul ei,
FLORIN FITĂRĂU.
Bunul Dumnezeu să le dăruiască odihnă veşnică în Împărăţia Sa. Naşa Victoria Breban. (6946)
COMEMORĂRI
* Au trecut 6 luni de lacrimi şi durere de la dispariţia scumpului nostru soţ, tată şi bunic,
IOAN CORDE,
din Spinuş, lăsându-ne îndureraţi pe veci. Rugăm pe bunul Dumnezeu să-i dea odihnă veşnică. Soţia Ana, fiii Ioan şi Dan cu familiile, veşnic îndureraţi. (6934)
* Azi se împlinesc 7 ani de când a plecat pe drumul fără întoarecere dragul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
TRAIAN IACOB.
Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace în Împărăţia Sa. Recunoştinţă celor care-i vor dărui o clipă de aducere aminte. Familia îndurerată. (6878)
* Tristă şi friguroasă a fost ziua de 26 ianuarie, când inima iubitei noastre mame,
FLORICA CULICI,
din Nojorid, a încetat să mai bată. Te-ai stins puţin câte puţin sub privirile noastre neputincioase, plecând prea devreme de lângă noi. Mi-e dor de ochii blânzi ce ne priveau adesea. Mi-e dor să mă alinţi, să simt c-ai fost aievea, aş vrea să fii aici, dar ştiu că nu se poate. Conştienţi că nu te putem aduce înapoi pentru câteva clipe, vom aprinde o lumânare, vom pune o floare, iar împreună cu toţi cei care te-au cunoscut îţi vom păstra un moment de reculegere. Te vom plânge şi regreta cât vom trăi. Fiul Dorel cu familia. (6869)
* Timpul trece, dar nu poate stinge acelaşi dor nestins de durere şi tristeţe din sufletele noastre, care s-a aşezat la data de 12 decembrie 2008, prin trecerea la cele veşnice a mult iubitei şi scumpei noastre soţii, mame, surori, soacre, cuscre şi bunici,
MARIA FRESEA.
Ce n-am da să vii acasă,
Doar o vorbă să-ţi vorbim,
Să ne spui că-ţi este bine,
Dorul să ni-l potolim.
Lipsa ta mereu se simte
Şi-ntristarea n-a-ncetat,
Dar în inimile noastre
Vei trăi neîncetat.
Oricâte zile au trecut
Şi câte vor mai trece
Iubirea noastră-ţi va încălzi
Mormântul trist şi rece.
Familia îndurerată. (6864)
* Scurgerea timpului nu a şters din inimile noastre durerea şi lacrimile vărsate, după 3 ani de la ziua tristă când ne-a părăsit scumpul nostru soţ, tată, socru şi bunic,
DUMITRU CADAR.
Cât vom trăi te vom plânge şi ne vom ruga pentru odihna sufletului tău bun. Soţia Elvira, fiul Marius, nora Andra, nepoţii Patricia şi Eric. (6845)
* S-au scurs 3 ani de când ne-a părăsit scumpul nostru frate, cumnat şi unchi,
DUMITRU CADAR.
Dorul după tine ne copleşeşte mereu şi nu putem să ne împăcăm cu idea dispariţiei tale din mijlocul nostru. Dumnezeu să te odihnească în pace. Fratele Gică, cumnata Iuliana şi nepoţii Gigi şi Daniela cu familiile. (6844)
* În ultimul an săteni ai noştri între 30 şi 55 de ani, în plină viaţă şi tinereţe, când erau de cel mai mare folos familiilor şi societăţii, ne-au părăsit lăsând un gol nespus în inimile familiilor şi tuturor cunoscuţilor:
MARCELA LAZĂR,
DOINA MERŢ,
BĂICAN MOISE,
HORICĂ BRADEA,
IOAN GHERGHELEŞ,
IONICĂ BARABAŞ,
IOAN VANDICI,
FLORIAN VANDICI,
TEODOR MALOTA,
FLORIAN PANTEA,
IONEL DAN,
IONEL BORODAN,
IONEL SCURT
VASILE HUSERAŞ
FLORIAN DAN,
DAN GAVRILUŢ,
TEODOR MATICA,
ALEXANDRU MARE.
Celor 18 familii îndoliate şi greu încercate le adresăm cele mai sincere cuvinte de alinare şi mângâiere. Dumnezeu să le aşeze sufletele răposaţilor în rândul celor drepţi. Cu nespusă compasiune, Teodor Balmoş.