Unii lideri maghiari din România nu vor să accepte adevărul istoric şi... visează la cai verzi pe pereţi, în ciuda tuturor evidenţelor şi dovezilor că acest teritoriu face parte integrantă din România de mii de ani.

Încă de la începutul aşezării lor în Transilvania, ungurii au încercat să „spargă" unitatea etnică românească, prin aducerea unor colonişti secui, apoi cavalerii teutoni şi saşii (între anii 1141-1162), cu scopul de a păzi graniţele răsăritene ale regatului maghiar. După istoriografia ungară, secuii ar fi denumirea unei ocupaţii, aceea de „păzitor de graniţă". Cercetările mai noi arată că secuii sunt rezultatul unui amestec de elemente de etnie turcică şi ungară şi nu de gepizi şi avari, în timp ce alţi istorici susţin că secuii ar fi urmaşii celor 3.000 de huni, care nu l-au urmat în Sciţia pe Csaba, fiul lui Attila; prin aceasta încercând să dovedească caracterul hunic al enclaviei din  estul Transilvaniei, ignorând anterioritatea milenară a românilor pe acest teritoriu. Apărătorii de graniţă de profesie mercenari plătiţi şi „plantaţi" în aşezări proprii, obţinute în schimbul serviciilor prestate, secuii constituie, mai degrabă o „clasă socială" şi nicidecum un „popor" aşa cum susţin unii lideri unguri din România, astăzi - un pretext pentru autonomia teritorială a acestui ţinut.

În mod normal, aceşti secui colonizaţi în mijlocul românilor, de la care au împrumutat nu numai alfabetul, ci şi multe datini şi obiceiuri de sărbători, cântece şi balade etc., ar fi trebuit să fie asimilaţi de masa românească autohtonă, dar fenomenul s-a petrecut invers, românii dispărând aproape în întregime, în timp ce maghiarii au devenit elementul dominant în cele trei vechi judeţe Ciuc, Odorhei şi Trei Scaune. Acest lucru a fost posibil datorită politicilor de deznaţionalizare, prin mijloace murdare şi diferite tentaţii, atât a românilor, cât şi a secuilor, politici duse cu consecvenţă mai ales în ultimele două secole.

Este, desigur, dificil pentru unii lideri unguri, care se erijează în apărători ai secuilor şi ungurilor din aşa-zisul „Ţinut secuiesc", să facă o paralelă între ce au suportat românii din Transilvania în trecut şi drepturile incontestabile pe care le au ungurii din Transilvania realipită la patria mamă, România (învăţământ în limba maternă la toate nivelele, cărţi, ziare, reviste în limba maternă, partide, funcţii în administraţia de stat de la cel mai mic până la cel mai înalt nivel, funcţionari publici, deputaţi şi senatori etc.) - ceea ce, sub vremurile imperiale românii nici nu îndrăzneau să viseze ca, de altfel, nici românii din Ungaria democrată din zilele noastre.

Dacă aceşti lideri politici ar fi de bună credinţă, ar recunoaşte că diferenţa e ca de la cer la pământ şi ar înceta să se mai plângă peste tot de lipsa de drepturi într-o Românie generoasă şi tolerantă, precum şi să ceară „autonomie teritorială" pe un teritoriu care aparţine, de mii de ani, României, doar accidental şi vremelnic fiind anexat Ungariei.

Concetăţenii noştri maghiari şi secui (la ultimul recensământ s-au declarat secui în jur de 800 de persoane), n-ar trebui să se lase înşelaţi de vorbele sforăitoare ale unor aşa-zişi lideri politici de-ai lor, care nu fac altceva decât să profite de poziţiile pe care le ocupă în societate, pentru a-şi spori averile acumulate după decembrie 1989, când România a devenit „ţara tuturor posibilităţilor". Ei seamănă vrăjbă între cetăţenii simpli, români şi maghiari, care au demonstrat, de-a lungul istoriei lor comune, că pot convieţui foarte bine împreună în aceleaşi localităţi ca buni vecini ce se ajută între ei la nevoie, cu condiţia să fie lăsaţi să-şi vadă de viaţa lor, de bucuriile şi necazurile lor comune. Există prietenii adevărate şi trainice între români şi maghiari, există căsătorii şi familii mixte, cu copii ce vorbesc atât limba maternă, cât şi pe cea a partenerului de viaţă. Să facem în aşa fel ca aceste prietenii şi familii mixte să ne unească şi mai mult, să convieţuim împreună pe acest pământ ospitalier, care poate asigura tuturor locuitorilor săi pâinea cea de toate zilele, dacă anumite minţi înfierbântate şi orgolioase ar avea ca preocupare prosperitatea tuturor şi nu dezbinarea pe criterii etnico-teritoriale.

De altfel, un „Ţinut secuiesc" autonom ar fi sărac, lipsit de resurse materiale, umane şi de putere economică, nu poate aduce fericirea locuitorilor săi, deoarece nu se pot susţine singuri, din bugetul propriu, ci numai cu ajutor de la bugetul central. Atenţie, deci, dragi concetăţeni maghiari! Nu „înghiţiţi" tot ce vă promit nişte politicieni parveniţi, căci lor nu de voi le pasă, ci de propriile interese, ascunse în nişte vorbe meşteşugite şi goale.