În 2008, în ciuda insistențelor colegilor de partid, n-am mai candidat la alegerile parlamentare, se introdusese votul uninominal pe bani și interese. Începusem să mă deprofesionalizez, mă strigau cărțile, mă așteptam mai frecvent studenții, angajamentele academice, trebuia să recuperez timpul pierdut.

O motivație plauzibilă a atitudinii mele am dat-o imediat după alegerile parlamentare într-un articol publicat la 3 decembrie 2008 în ziarul România Mare. Cei șapte ani, cifră cabalistică, trecuți de-atunci mi-au dat dreptate. Dictatura ceaușistă a fost înlocuită de cea neocomunistă iliesco - constantinesco - băsăsciană, iar în Parlament s-a infiltrat un cuib de infractori bogați, spre rușinea și disperarea românilor. În țări cu democrații consolidate, după un îndelung exercițiu al facultăților libertare, validate de istorie, Parlamentele sunt investite, slujesc și trebuie să slujească Legea Domnului din Ceruri și legea oamenilor pe pământ. După 10 ani de mandat și alți 25 de la Revoluție, după două încercări necesare, dar eșuate de suspendare, Băsescu, la care șiretenia și istețimea ținea loc de cultură și de cinste, ne-a debarcat pe insula plutitoare a rătăciților, nefericiților, dezamăgiților, siderați de ce se întâmplă astăzi. Sub sloganul ipocrit "Să trăiți bine!" a dezbinat societatea, a învrăjbit partidele politice, a discriminat puterile, a batjocorit guverne și Parlamentul, a tăiat salariile profesorilor, medicilor, aviatorilor, cu excepția pensiilor astronomice și salariilor magistraților, de care avea nevoie pentru a crea iluzia că nimeni nu-i mai presus de lege, ignorând că magistrații, deși  inamovibili, sunt și ei oameni și pot greși. Președintele Băsescu s-a orientat după principiul politic Divide et impera, (Divide și stăpânește), practicat încă din antichitate de Cezar, asasinat de senatorii republicani Brutus și Cassius, pentru că a încercat să lichideze instituțiile republicane și instaleze dictatura monarhică.

Nu-mi pare rău și nu mi-e rușine că am fost parlamentar PRM. Azi, după ce partidul s-a frânt în două facțiuni caraghioase, PRM-ul a rămas doar o  stare de spirit ce-i caracterizează pe toți românii cinstiți și patrioți, indiferent de partidul politic din care fac parte. Cine nu se mândrește cu țara în care s-a născut, cu partidul din care face parte, de religia de care aparține, nu e demn de aceste colectivități. În viața publică se face frecvent o confuzie între politic și partinic. Politician te naști, ca ființă socială (zoon politikon), membru al unui partid te poți face sau nu. Indivizii, familia, școala, biserica, fără să servească interesele unui partid, nu pot să nu facă politica Binelui public și intereselor cetății. Tot așa, imediat după revoluția anticomunistă, studenții cereau dezideologizarea și depolitizarea învățământului, gândindu-se la înlăturarea ideologiei și politicii dictatoriale a partidului comunist. Omul însă, cred că s-a înțeles, nu poate fi dezideologizat sau depolitizat decât, cum încercau comuniștii, prin spălarea de creiere, tocmai fiindcă este o ființă politică, cu idei și concepții care reflectă atitudinea sa față de viață, față de un partid, o clasă sau o categorie socială.

De aceea Dante îi așează pe trădătorii de patrie, rude și partid în cercul cel mai îngust, groaznic al Infernului, alături de Iuda, Brutus și Cassius. Terorismul îngrozitor și fanatismul fundamentalismului islamic de astăzi ar trebui să fie lichidat, în primul rând prin educație religioasă corectă, în interiorul comunităților din care fac parte cei ce se pretind reprezentanții Statului Islamic. Ca profesor de cultură și literatură română și universală cunosc și apreciez toate religiile lumii. În ciuda actelor de stare civilă, m-am simțit întotdeauna ecumenic, universalist. Am citit și cunosc Coranul, cartea sfântă a poporului arab, tradusă pentru întâia oară în limba română la Cernăuți, în 1912. Este adevărat că Biblia islamică a fost scrisă în arabă la 600 de ani după Hristos, înlocuiește numele lui Hristos cu cel de Mahomed, și a lui Dumnezeu cu Alah, conține multe lucruri asemănătoare cu Noul Testament, dar aceasta nu-i scuză pe conducătorii religiilor de stat din țările arabe sau de aiurea, de deviațiile și interpretările exagerate ale credincioșilor mahomedani.