Oricât mi-am dorit să aştern ceva îndemnuri pentru tine, se vede treaba că n-am cui! Şi n-am cui din varii motive, din varii cauze, dar cel mai important, o spun cu regret, este că nu numai eu, ci tot mai multă lume realizează că n-am cu cine, n-avem cu cine! Chiar dacă eforturile noastre s-ar mobiliza într-o coeziune de idei, semnalări şi îndemnuri, iar lumea noastră ar şti cu precizie că noi reprezentăm ecoul multora dintre bihorenii orădeni, se pare însă că vântul nostru din pupă este refuzat de căpitanul unei veliere care nu ştie şi nu poate să-şi dea seama că ambarcaţiunea lui este în vrie. Şi dacă eforturile noastre conjugate merită angajarea faţă de cei pe care simţim că trebuie să-i reprezentăm, nu ne este deloc pe plac să vedem că această încercare de comunicare este un dialog al surzilor. Nici nu ne miră, decojind stări de lucruri care îngrijorează prin imaginea frustrantă de-a dreptul la maternitate, apoi, în faţa primăriei chiar, unde mame cu prunci în braţe ori de mână cer îngăduinţă întru rezolvarea unor probleme de viaţă şi de moarte! Într-o societate care se vrea a decenţei, tu, mai ales, Petrică, cu surle şi trâmbiţe dezvăluind intenţia ta de a europeniza Cetatea, fără însă a înţelege sensul adevărat al Cetăţii, iată cum destulă lume este în pragul disperării, strigându-te să le auzi oful, strigându-te să le vezi rănile din suflet. Chiar nu înţelegi că măcar în pragul luptei pentru mandat, tu, Petrică, primar în exerciţiu, dar şi competitor, ar fi trebuit să te apleci mai mult asupra nevoilor oamenilor. Indiferent câţi şi cine sunt aceştia! Mai ales indiferent cine sunt aceştia! Dar tu, Petrică, tu te dai eminamente în spectacol, dar spectacol de circ, publicând în singurul ziar prieten ţie un sondaj care pute de la distanţă. Tu chiar ai crezut c-ai dat lovitura? Nici pe departe, omule, nici pe departe! Şi curcile ar râde, dacă ar vedea distanţa la care te-ai autosituat faţă de mine, şi curcile! Ori, poate că tocmai minţi de curcă dau interpretări care să inducă în eroare! Păi cine să creadă, că doar nici nouă oameni dintr-o sută s-ar opri cu mine pe stradă, în timp ce 49 tocmai cu tine ar face-o, cine să creadă?! Poate fi, cred, vorba de ceva boală. Nu ştiu dacă infantilă, dar poate şi de la atâta educaţie ar putea veni, doctor în inginerie e ceva! Dar? poate financiară! Şi doctor, aproape, în administraţie ? nu e de colea, deci, să ai puterea să te faci că nu pricepi când eşti atenţionat asupra unor fapte care nu tocmai bine stau pe obraz. Ce n-ai înţeles tu, Petrică, este că eu, Mihai Bar, nu iau în calcul efortul celorlalţi competitori, pentru că tu eşti reduta care trebuie doborâtă, iar dacă domniile lor o fac în stil propriu, atunci nu văd de ce nu aş face-o eu în stilul meu. Sigur că este un privilegiu să te fi născut la Oradea şi este un privilegiu pentru că, sau tocmai pentru că, altfel te raportezi la oamenii acestor locuri, dar şi la aceste locuri a căror ţărână mi-a mângâiat talpa în copilărie! Tu poţi să minţi cât ai vrea, pentru că minciuna ta altfel ar fi percepută, pe când eu?!... eu nu am acest drept, nu, pentru că învăţăturile părinţilor mei mă urmăresc la fiecare pas, pentru că aş simţi apăsarea ruşinii ca pe o povară dacă aş face-o!? Este o chestiune interesantă să te prevalezi de inginerie (repet: FINANCIARĂ?!), când oraşul nostru plânge, la propriu şi la figurat, uitat în toate, când este vorba de tratamentul asupra oboselii de atâta istorie. Eu nu te-am calomniat, dacă te dedai la aceste subterfugii, sigur nu te-am calomniat, când am spus unor lucruri pe nume. Eu nu am putut să tac aflând lucruri cumplite de la diferiţi oameni. Iar când prietenii tăi intimi te-au tras de perciuni, nu eu sunt acela care să le închid gura, în nici un caz! Şi pentru că insinuezi termenul de conjunctural în ceea ce priveşte participarea mea în acest exerciţiu democratic al alegerii puterii locale, asta vine să accentueze degradarea pe care ţi-a pricinuit-o frica de ceea ce am putea scoate la iveală noi, eu, Mihai Bar, şi cei aproape de mine, COŞMARUL VISELOR TALE, după ce vom căpăta pârghiile necesare. Sigur că în virtutea dreptului meu de parlamentar, am să o fac oricum, dar parcă sună infinit mai frumos, mai melodios, mai împlinit, şi mai primenitor să transformăm Doina în Oda bucuriei! Eu, Mihai Bar, Petrică, nu am ce să mistific, dimpotrivă, tu, care, s-o zicem: ai mandatat oameni ori firme să se ocupe de studii asupra unor terenuri pe care să le înstrăinezi de oraş, Comunitate şi Cetaţean! Sunt şi documente care să te incrimineze, dar este vremea ca cei în drept să se ocupe de tine şi de jocurile tale. Nu este vina mea şi a orădeanului că citeşte aspecte, fapte şi întâmplări care-ţi întind păianjenul până sub barbă! Cum să mă port eu, ori altcineva, cu tine, când nu se poate să nu observi martiriul tău că nu te vedem academic? Cum să mă port eu altfel cu tine, când te-ai împopoţonat pe un piedestal la picioarele căruia noi parcă ar trebui să aducem jerbe şi jertfe deopotrivă, iar la doar câţiva paşi, mame cu copii în braţe ori de mână să strige ajutor pentru că nu au condiţii omeneşti de adăpostire în cotra vremii, a vicisitudinilor vremii, cum?! Ce este rău când am spus că împrăştii un aer de cocotă, când se vede de la o poştă fandoseala din gesturile tale, fandoseala cu care te strădui nu să acoperi găurile negre, cât să-ţi arogi realităţi relativ îndepărtate de tine. Petrică, tu nu eşti un martir! N-ai cum să fii, iar dacă cele publicate se vor adeveri, fii sigur că vei rămâne o pată de grăsime în cartea de istorie acestor locuri. Fii serios, ştiu şi eu că nu neapărat locul de baştină te edifică de conducător, dar aici, la noi, în Bihor, oamenii simt altfel. Şi s-au saturat de impostură, ceea ce m-a determinat să adopt o măsură radicală: detronarea ta cu orice preţ! Fără nici un pic de ură,