Moto: "A nu fi lacom înseamnă o avere, a nu fi risipitor înseamnă un venit". (Marcus Iulius Cicero, 164-54 î.e.n., Paradoxa Stoicorum).

De fapt ce au făcut grecii? S-au aşezat în restaurantul UE şi au început să comande după pofta inimii, ştiind că nu au bani să plătească. Ei care nu produceau îşi dădeau pensii de 2-3 ori mai mari decât îşi dădeau cei care munceau, pe banii cărora se ghiftuiau.

Pe lângă salarii îşi dădeau o mulţime uriaşă de sporuri, unele frizând bătaia de joc, de tipul spor de revenire după concediul de odihnă. Au uitat să ceară un spor pentru că se uită seara la televizor. Când, sătui, au început să râgâie, a venit chelnerul cu nota de plată. Atunci a început circul à la Zorba Grecul, numai că cei care au dat banii nu renunţă şi nu vor renunţa niciodată la bani. Tot circul, toată penibilitatea nu le-a adus decât dispreţul unei lumi întregi. Acest circ mondializat va aduce generaţiilor de greci, de acum înainte, o imensă pagubă, prin pierderea de credibilitate, care va traversa generaţiile.

Mă uitam la televizor şi mă apuca groază amintindu-mi cum promitea Geoană: "Dacă voi fi ales preşedinte, voi proceda ca prietenul meu Papandreu."  Vă aduceţi aminte? Ne-ar fi nenorocit! Pe noi lumea nu ne-ar fi iertat nici pe atât. Dar, revenind la circoteca grecească, la ce le-a folosit? Condiţiile obţinute în fond sunt mai dure decât cele de dinaintea circului. Şmecheria cu păpatul banilor altora la ce le-a folosit? Banii vor fi daţi toţi înapoi. Generaţiile viitoare de greci au fost sacrificate. De remarcat merită însă şi altceva. Conducătorii actuali ai grecilor au luptat până la limită, pentru cauza grecească. Pentru noi important este să conştientizăm cât de periculoasă poate fi demagogia politică prin populism şi cumpărarea electoratului cu orice preţ. Dar să reţinem şi lupta (chiar dacă obraznică!) până la limită a guvernului grec actual pentru propria cauză. Ce ar mai trebui să conştientizăm? Că atunci când un guvern ajuns rapid nepopular a aplicat singura măsură posibilă pentru a evita grecizarea economiei româneşti, marea masă a populaţiei nu doar că nu a înţeles sensul măsurii, sărind ca arsă, blestemând şi ameninţând: "Mai bine crăpăm decât să răbdăm", dar şi cei care raţional înţelegeau sensul măsurii, dar nu acceptau sacrificiul propriu, pe care îl presupunea măsura, urlau şi mai abitir!

Dacă grosul populaţiei nu înţelege, elitele politice ar trebui să înţeleagă faptul că orice deficit anual de 1, 2 sau 3% (acceptat de UE) este o pierdere care se acumulează an de an şi devii vândut, de fapt, este vândut viitorul, după cum un surplus oricât de mic duce la acumulări, de tip China. Ce a ajuns Grecia şi ce a ajuns China? În plus nu ne putem baza decât pe noi înşine. Gargara cu "stăm la aceeaşi masă cu lumea bună" este praf în ochii fraierilor. În numele democraţiei ne-au obligat să privatizăm industria în ritmul impus de ei şi în direcţia impusă de ei. Se vede clar ce mult bine ne-au dorit "în numele democraţiei".

Dar ponderaţia trebuie să privească în mod egal pe toată lumea. O societate construită pe principiul: "cine poate oase roade" este o societate în disoluţie, alunecând spre faliment. Diferenţa de salarizare şi apoi de nivel al pensiilor nu are nicio legătură cu raţiunea socială şi economică. Zilele trecute cineva afirma că un fost ofiţer de la frontieră, care stătuse toată viaţa într-o cuşetă, a căscat, a fâsâit şi a pocnit ştampila pe nişte hârtii, avea o pensie de (în banii vechi) 45 milioane, iar guvernul Ponta i-a mărit-o la 75. Adică, de trei ori mai mare decât pensia unui fost profesor universitar, de trei ori mai mare decât a unui medic primar, de câte ori cât salariul şi pensia unui profesor de liceu sau de şcoală primară. Ce ziceţi, care ce merită? După pregătire, după muncă, după ce vreţi dumneavoastră. Credeţi că în felul acesta va mai rămâne un tânăr cât de cât valoros în această ţară? Vreau politicienii (excepţiile confirmă regula!) să golească de oameni de valoare această ţară? Fără un raport real de venituri între grupurile de populaţie din ţară, aceasta nu are niciun viitor. România este pe un drum greşit, iar drumul este economic şi nu politic.

Meditând la aceste lucruri, mi-am adus aminte de nişte vorbe, care m-au şocat şi m-au urmărit o vreme. Ca psihiatru discut zilnic cu mulţi oameni. La un moment dat, un domn, în partea a doua a vârstei de adult, care prin pregătire şi prin dotare naturală ar fi putut pretinde şi obţine, în orice societate normală, un loc în clasa de mijloc, dar care, ţinând cu dinţii la principiile pe care le agrea, a fost continuu marginalizat şi umilit, mi-a spus răbufnind: "În România orice discuţie despre democraţie este o blasfemie. Dacă mâine ar apărea un partid, care ar cere încolonarea şi ne-ar înarma cu mitraliere pentru a împuşca acei 5%, care se consideră stăpânii noştri, iar pe noi sclavii lor, mâine m-aş încolona". Vă asigur că nu era un bolnav psihic, era doar un disperat. Fiţi siguri că nu este singurul disperat. Cine poate fi făcut responsabil sau responsabili de împingerea lentă a populaţiei în această direcţie? Sunt cât de cât conştienţi politicienii? Să nu uităm că jumătate din pensionarii ţări au o pensie de până la 800 lei. Ce cred aceştia despre pensiile mărite ale tuturor celor care şi le-au mărit şi a celor pe care le-au mărit? Câţi pensionari are ţara? Nu uitaţi că aceştia au copii, la fel de mulţi ca ei sau chiar mai mulţi. Privind în lumea largă se vede clar că o armonizare macroeconomică nu este posibilă şi nu este viabilă fără o armonizare a veniturilor indivizilor, indiferent care sunt aceştia, respectând fiecăruia demnitatea şi ierarhizându-i economic în funcţie de valoarea lor şi nu în funcţie de alte interese şi balcanisme.