Cazul arestării lui Becali, privit retrospectiv, îşi arată acum, în lumina eliberării, tenta diversionistă. Puţină lume a mai remarcat în iureşul telejustiţiei, ce a ţinut mai bine de două săptămâni, că-n toată această perioadă în care se făceau presiuni juridice şi publice pentru eliberare, exista o cale legală prin care războinicul luminii ar fi putut scurta timpul de detenţie. Este vorba de eliberarea pe cauţiune...

Conform definiţiei juridice, cauţiune înseamnă: sumă depusă pentru a obţine eliberarea provizorie a unei persoane arestate şi care garantează prezentarea acesteia la ancheta penală, la judecată şi la executarea pedepsei. Legea penală prevede că, în cazul respingerii cererii de punere în libertate pe cauţiune, banii sunt restituiţi inculpatului, iar în cazul admiterii - dacă acesta nu respectă anumite obligaţii - este rearestat iar banii rămân venit la stat. Având în vedere puterea economică a inculpatului, cauţiunea n-ar fi fost deloc o soluţie imposibilă. Dar ce am fi avut atunci? Un Becali eliberat după câteva zile fără stagiul complet de martiraj creat de agresiunea obsesivă a televiziunilor. Plus de asta, abţibildul de năpăstuit al justiţiei ar fi fost repede dezlipit, dacă am fi văzut un Becali care-şi permite luxul de-a plăti o cauţiune costisitoare. Imaginea populistă şi solidaritatea celor mulţi ar fi fost astfel drastic reduse. Aşa am avut parte de circ, de melodramă, iar eliberarea sa chiar în vinerea mare a întregit perfect show-ul martirajului creştin. Becali a stat exact atât cât a trebuit în detenţie. Dacă ar fi ieşit după 24 de ore sau după trei zile, proporţiile dramatice ar fi fost mult scăzute, iar dacă ar fi stat cele 29 de zile, chiar dacă s-ar fi prelungit melodrama victimizării ar fi fost şi o victorie a justiţiei faţă de presiunea mediatică şi implicit asupra lui Becali. Aşa, acesta a avut timp şi de martiraj, şi de relansare politică prin candidatura la alegerile europarlamentare pe listele PRM, şi-n acelaşi timp şi de o eliberare victorioasă în faţa procurorilor, chiar înainte de Paşte. De ce Becali a fost doar două săptămâni pericol social după care n-a mai fost, este iar o întrebare demnă de-a spori suspiciunile cu privire la acest caz. De fapt, din start, libertatea pe termen lung al lui Becali nu a fost serios ameninţată având în vedere stângăcia instrumentării cazului. Făcătura arestării fiind ilustrată şi de situaţia caraghioasă a hoţilor aflaţi în libertate.
Cert este că beneficiarii acestui circ naţional sunt trusturile mogulilor care au avut audienţe record în această perioadă şi care au profitat de acest prilej să-l mai atace pe Traian Băsescu. De fapt motivul apărării lui Becali a fost campania anti-Băsescu, care uneşte mai nou trustul FNI-st cu cel al lui Felix motanul.
La rândul lui Becali a ieşit relansat politic, iar dacă înainte de arestare eşuase pe la emisiuni de divertisment unde mulgea oile, acum datorită PRM-ului are ocazia să mulgă şi voturile. Un mare beneficiar este şi partidul lui Vadim Tudor care, prin Becali, pare a fi lansat din nou la apă, după ce s-a zbătut atâta timp pe uscat.
Dincolo de iţele diversiunii, privind acest spectacol de creştinism gonflabil al lui Becali, care când vrea să obţină compasiunea publică umflă balonul mântuirii, iar când redevine interlop dezumflă beşica credinţei, capii Bisericii Ortodoxe Române ar fi datori şi ei cu o poziţie publică vizavi de modul în care trebuie cultivate şi protejate valorile creştine, şi mai ales legat de importanţa calităţii umane a celor care propovăduiesc aceste valori. Puţine şanse însă să vedem o ieşire din cucernicia sarmalelor în care se reculeg înalţii noştri ierarhi.

Anul electoral a debutat în trombă şi nu peste mult timp vom intra în lunga vară fierbinte de dinaintea sorocului prezidenţial. Urmează probabil, alte arestări, alt circ şi din nou rating, iar în final un vot care, ca de fiecare dată după 1990, are toate şansele să fie la fel de neputincios.