Ofensiva prozei feminine, o realitate frapantă în literatura română contemporană, are un corespondent semnificativ și în spațiul orădean. După Livia Banu, Emanuela N. Șoimu sau Simona Mihuțiu, descopăr cu plăcere nume noi, experiențe estetice noi.

Până la romanul Apropo, sunt nemuritor (Cișmigiu Books, 2023), Claudia Elena Peter a mai publicat trei cărți de proză: Departe spre acasă (2011, romanul de debut, Editura Lumen),  Desene cu (se)crete (2017, proză scurtă, Editura Singur), și Casa cu cinci ferestre (2022, roman, Editura UP). Nu sunt edituri care să asigure nici o bună difuzare, nici o bună recomandare. Dar cum să răzbești ca scriitor necunoscut? Internetul e o platformă la îndemâna tuturor. Autoarea are cont pe facebook, printre alte zeci de Claudia Peter.

Cartea cea mai recentă se găsește în Librăria Cărturești din Oradea, unde a și fost lansată la începutul anului 2024. Au scris sau au vorbit favorabil despre ea orădenii Vioara Bara și Dan H. Popescu. Prima în „4 foi de Artă” (martie 2024), revista Uniunii Artiștilor Plastici, Filiala Oradea. Al doilea a vorbit la lansarea din februarie 2024, alături de Maria Vesa Aursulesei. În revista „Agora Artelor” a scris empatic Lilioara Macovei.

Pe un blog goodreads, se prezintă ca scriitoare și artist plastic, membră a Filialei din Oradea a Uniunii Artiștilor Plastici, cu participări la expoziții de pictură pe pânză, pictură pe sticlă, artă textilă. Nu spune acolo că e și profesoară de arte vizuale la Liceul de Arte din Oradea. Vom regăsi, amplu desfășurat, universul artelor plastice în romanul din 2023.

Mai departe, pe un webesite personal, își prezintă cărțile și informații despre sine: de pildă, aflăm că în 2024 a citit 35 de cărți și scurte comentarii despre ele, un tablou din care ne edificăm asupra înclinațiilor definitorii în genul de ficțiune preferat. Descoperim cu plăcere o lume aparte, reviste cu circulație restrânsă la care colaborează, antologii de nișă, solidarități de breaslă, o comunitate preponderent feminină, dar foarte deschisă spre comunicarea culturală. Noroc cu internetul, care ne scoate din izolare sau ne amăgește că ne scoate în lume. Autoarea își caută un drum în literatură, într-o atmosferă marcată de criza lecturii și de criza receptării. Nu știm dacă proza ei a depășit un interes regional, deși are această disponibilitate și propensiune. O afirmare parohială e o promisiune pentru o depășire a provinciei, o aspirație firească a oricărui artist.

Romanul Apropo, sunt nemuritor se recomandă ca un roman de dragoste, călătorii și arte vizuale. Personajul central este supraviețuitorul unui accident aviatic, ce se întâmplase când el avea doi ani, în urma căruia a rămas cu probleme grave ale picioarelor, fiind nevoit să se deplaseze cu căruciorul. La maturitate, la 29 de ani, când se produce confesiunea lui din roman, e un bărbat ambițios, arătos, chiar cuceritor, în ciuda handicapului. Profesiunea lui e aceea de fotograf utilitar. O întâmplare norocoasă îl face să fie beneficiarul unui contract cu o firmă de artă contemporană, care își propune să alcătuiască un album fotografic înfățișând în atelierul de lucru pe câțiva dintre cei mai importanți artiști plastici. Firma internațională Art-Mark’s are sediul central la Londra și unul dintre sediile naționale la Cluj, de unde pornește inițiativa. Agenta/curatoarea galeriei clujene se va implica și ea organizatoric în contractul Artist at Work, ce presupunea deplasări pe mai multe continente și în mai multe centre ale artei novatoare. Acestea sunt premisele.

Romanul este asumat ca o narațiune la persoana întâi, o confesiune a fotografului. Autoarea face  gestul îndrăzneț de a-și asuma un punct de vedere predominant masculin, tocmai pentru a evita eventuala acuză de feminism. Vom asista, preț de 500 de pagini, la o ramificare generoasă a epicului în mai multe direcții. Cea principală pare să fie capricioasa poveste de dragoste dintre fotograf și curatoarea clujeană care îi girează proiectul, o apropiere soldată cu o experiență nefericită. Vom vedea treptat că există grave impedimente în reușita idilei. Dificultățile vin din ambele direcții și privesc atât familiile celor doi (dezbinate, dezorganizate, disfuncționale), cât și complexele lor psihologice cauzate de dezordinea afectivă în care au trăit: părinți divorțați sau victime ale unor accidente, frați vitregi, conflicte interne, diferențe flagrante de aspirații. Orgolii rănite și neglijențe afective produc traume psihice și daune morale. Romanul reușește să individualizeze apreciabil câteva personaje din anturajul familial al celor doi protagoniști, pe fondul atmosferei sociale a anilor 2000-2019, cu întoarceri episodice în timp până în 1991, momentul accidentului aviatic.

Fotograful trăiește când vag disperat, când euforic, viața ce i s-a dat, întrebându-se cu ce scop, care ar fi miza vieții lui. Răspunsul său oscilează între aspirația artistică și împlinirea prin iubire. Filonul romance e susținut de dimensiunea sentimental-psihologică a romanului, având în centru un tânăr sensibil la dramele celorlalți, dar derutat, care nu știe încotro îl va împinge destinul. Are însă în permanență în gând norocul de a fi fost salvat, iar bucuria îi dă iluzia că ar fi nemuritor (sigur, e vorba mai mult de un patetism al vârstei). E un pic deranjant acest clișeu naiv. Omul tânăr e marcat printr-un stigmat (handicapul motoriu), pe care îl sfidează nesăbuit. Vorba unui personaj al scriitorului american Philip Roth: „ești nemuritor atâta vreme cât trăiești”.

Claudia Peter creează un personaj care se ține minte, pe profilul generației Z, cu o filosofie de viață cam sictiristă. Sau să-i zicem mai bine filosofie pleziristă, axată pe principiul „fac ce-mi place” (amor, călătorii, petreceri).

O dimensiune interesantă a romanului este aceea legată de mediul artistic înfățișat. Mama fotografului este și ea o artistă clujeană de oarecare notorietate. Fiul îi moștenește înclinația, dar în alt registru. Autoarea, ea însăși plasticiană cu experiență în domeniu, ne poartă dincolo de granițe, prin zonele cele mai neobișnuite ale experiențelor artistice contemporane, arătând individualități excentrice, experimente, extravaganțe ce definesc căutările estetice caracteristice începutului de mileniu.

Albumul pe care îl pregătește fotograful, cu artiști de prestigiu la lucru, în atelierele lor, se va finaliza prin parcurgerea unui itinerariu spectaculos: în Italia (Toscana), în Franța (Provence), în Anglia (Londra), în SUA (New York), cu un alt proiect în India (Calcutta). Romanul se încheie cu un supliment de călătorie în Africa de Sud. Descrierile sunt veridice, depășesc o superficialitate turistică obișnuită, grevată de clișee. Detaliile și curiozitățile le fac interesante.

Cu atâtea deschideri, romanul încearcă să gestioneze și să tempereze tentațiile în direcția unei rețete comerciale a romanului, care înseamnă un amalgam de senzațional, aventură, exotism, călătorii, erotism. Are câte ceva din toate acestea, dozate fără exagerări, dar cu o paloare de artificiu. Scenele de sex, destul de numeroase, au ingrediente de vulgaritate, greu de evitat. Limbajul erotic e o problemă în măsura în care dorește să fie foarte îndrăzneț. Repere (nu neapărat modele) ar putea fi romanele Sexus de Henry Miller și Animal pe moarte de Philip Roth. Discuția pe acest subiect e nesfârșită.

Cititorul disponibil va găsi satisfacții de cunoaștere, fie legate de o poveste de dragoste, fie de lumea artistică, ilustrată cu tendințele picturii contemporane, fie va tenta experiențe de călătorii imaginare în zone pe care ar putea să le viziteze, fie va găsi referințe de analiză despre un mod de a gândi viața într-o tinerețe derutată, aflată în pragul maturizării.

Notă: Claudia Elena Peter își va prezenta cel mai recent roman la proximul Salon cultural orădean, ce va avea loc la Liceul de Arte, marți, 11 martie 2025, ora 12.00. Și alți profesori ai liceului își vor prezenta cărțile, va fi vernisată o expoziție de pictură a elevilor și vom audia un program muzical. Vom asista la un dialog al artelor și la un dialog al generațiilor. Sunt invitați să participe toți iubitorii artelor.