Aveam în grădină, în copilărie, cel mai mare nuc din sat. Aș vrea să pot spune odată povestea lui. Doi oameni, cu brațele întinse, nu-l puteau cuprinde, era nevoie și de un al treilea. Nu am mai văzut niciodată nicăieri un asemenea nuc. Era mare de când m-am născut. A trăit ani mulți, nu știu câți, pentru că nimeni nu știa de când datează, probabil peste 70-80. Presupun că era de pe la 1900, născut deodată cu veacul. Avea o coroană imensă, era înalt de peste 25 de metri și acoperea cu umbra mare parte din grădină. Pentru mine era și a rămas reperul mitic al întregii copilării și tinereți. Mult mai mult decât salcâmul lui Moromete. Cu totul altceva. Am păstrat întotdeauna o adevărată venerație pentru nuc și nu m-am mirat când am aflat că e singurul arbore apărat printr-o lege specială.

La început de octombrie, aproape de culesul strugurilor, adunam mai mulți saci de nuci, dar și până atunci ne bucuram de nucile care începeau să cadă mai devreme. Cum cantitatea pe care o adunam era mare, peste necesitățile familiei noastre, împărțeam, mai ales în preajma sărbătorilor, pe la rude și vecini, în mai multe reprize, din toamnă până în primăvară. Mai ales înainte de Crăciun sau înainte de Paști.

Când mama făcea pâine, cel mai adesea la sfârșit de săptămână, pregătea pentru a doua tură în cuptor cozonaci și cornulețe cu nucă. De aceea, vinerea sau sâmbăta, aproape întotdeauna spărgeam nuci. Sigur că la sărbătorile mari pregătirile erau mai cu fast și cu elan mai mare. Dar am legat din copilărie nucile de sărbătorile mici sau mari.

Am citit de atunci, cum citește toată lumea pe internet, zeci de informații și recomandări despre nuci, despre calitățile lor nutritive și rețete de preparare. Am avut întotdeauna la îndemână sâmburi de nucă în casă. Acum țin chiar nucile. Sâmburii sunt foarte buni într-o gustare sau un desert cu puțină pâine (așa m-am obișnuit eu), li se simt mai bine gustul și dulceața, asociați cu pâine. Însoțesc foarte bine un vin sec.  Pot fi adăugați într-un smoothie. Nu mai vorbesc de prăjituri și cozonaci. Astăzi, din păcate, pe piață, nuca și macul sunt umpluturi înlocuite cu surogate în cozonacii pe care îi cumpărăm fără să știm ce luăm. Cei care țin cură de slăbire știu că nucile au un conținut caloric mare, dar pentru cei mai mulți dintre noi pot fi o bună sursă de energie. Fiecare poate aprecia pentru sine utilitatea și potrivirea.

Există și două avantaje mai puțin evidente sau nu îndeajuns de cunoscute. Primul ar fi că nucile se păstrează multă vreme în cămară (mai mult de un an), fără o îngrijire specială. Păstrarea pe termen mai lung trebuie să fie făcută în coajă, nu sub formă de sâmburi. Poate fi un foarte bun aliment de rezervă, dintre cele mai rezistente alături de alune sau migdale, fără să aibă nevoie de o conservare specială. Un fel de legendă spune că, în caz extrem, am putea trăi mai multe luni numai cu câțiva sâmburi de nucă pe zi și apă.

Al doilea mare avantaj al sâmburilor de nuci față de orice alt fruct este că nuca, protejată în coajă, nu poate fi afectată de insecticide sau fungicide, folosite din abundență în stropirile din livezi. Sâmburii de nucă sunt cel mai ferit fruct de intervențiile omului în natură.

Basmul german cu spărgătorul de nuci, apoi compoziția lui Ceaikovski, baletul, muzica, opera comică, filmul pe aceeași temă alcătuiesc o poveste fascinantă, în diverse variante scenice, încântătoare deopotrivă pentru copii, părinți și bunici. Se dovedește încă o dată, printr-un argument cultural de mare prestigiu, asocierea naturală și feerică dintre nuci sau spărgătorul de nuci (un simplu pretext) și sărbătoare.

Urez prietenilor noștri să aibă o masă îmbelșugată de Crăciun și la celelalte sărbători, cu cozonaci și cornulețe cu nucă adevărată! Sănătate și fericire! La mulți ani, cu bucurie, rodnicie, armonie, pace, speranță și împlinirea gândurilor bune!