Oradea are mulți poeți și foarte puțini prozatori. Între aceștia din urmă, cei mai buni și mai productivi sunt Florin Ardelean și Mircea Pricăjan. Pentru că sunt singurii, nu au concurență în top. Dar de acum le va fi foarte greu să rămână unul dintre ei pe primul loc, pentru că a apărut un concurent foarte puternic și foarte convingător prin talent. Mai precis, o concurentă: Livia Banu. Vor rămâne în top (că sunt numai trei!), dar nu știu pe ce loc după ofensiva acestei noi apariții.

Romanul Liviei Banu Cazul unui incendiu Art Nouveau are în fundal Oradea, cu multe din aspectele ei urbanistice vechi și noi, comentate și elogiate în mod deschis, uneori aproape ca într-un ghid turistic. Reperul temporal este 25 august 2018, seara când s-a declanșat incendiul la Palatul Episcopal Greco-Catolic din Oradea. Evenimentul e real, dar toate speculațiile ulterioare din roman sunt fictive. În incendiu moare Liviu Moș, profesorul de arhitectură cel mai prestigios din oraș. Ce căuta el în podul palatului? El a produs incendiul? Sunt primele întrebări și suspiciuni. Investigația se va dovedi mult mai dificilă și mai complicată de intruziuni imprevizibile. Se implică decisiv Linda Eva David, arhitectă stagiară, îndrumată și patronată în carieră de Liviu Moș, devenind ea însăși suspectă, cu atât mai mult cu cât maestrul arhitect îi lăsase prin testament moștenire toată averea. Este desemnată de primarul Mihai Golia să facă parte dintr-o comisie de anchetă a incendiului, în aparență cu bune intenții, dar în subsidiar cu mobiluri oculte. Eva știe mai multe decât crede primarul că știe. Liviu Moș se afla pe urmele unei bănuite comori, o moștenire evreiască lăsată de victimele Holocaustului din 1944, când au fost deportați evreii din Oradea și și-au încredințat averile unui evreu protejat de Horthy pentru că ar fi fost furnizor de alimente, medicamente și alte materiale pentru front. Evreul cade el însuși victimă deportării și o scrisoare trimisă soției printr-un intermediar clandestin dezvăluie posibilul loc unde ar fi ascunsă caseta sau comoara, încredințată (se presupune) episcopului greco-catolic Suciu. Liviu Moș făcea pe cont propriu investigații, pe care le continuă Eva David. Așa se leagă evenimentele, protagoniștii, suspiciunile și apar inevitabil conflictele mocnite. Oficialitățile locale au tot interesul să păstreze anumite secrete, de a căror dezvăluire Eva David se apropie periculos și devine un inamic ce trebuie eliminat. Scena-cheie în care se văd interesele criminale, drapate în mafia imobiliară, se află la paginile 125-131. Nu deconspir mai mult. Las cititorilor să găsească vinovații pentru moartea lui Liviu Moș din podul Palatului Episcopal. Și să descopere, în același timp, mobilul crimei.

Incendiul de la Palatul Episcopal are, în ficțiune, cauze cu filiații istorice, sociale, politice, în care sunt implicați primarul, relicva unui serviciu secret, mafia imobiliară, prin vectorii prinși într-un conflict exploziv, denunțați până la urmă de presa vigilentă. Eva David e acel fragil agent al binelui, capabil să înfrunte pericolele și riscurile și să destrame urzelile răului. David, într-o ipostază feminină, îl învinge încă o dată, ca în mitologie, pe Golia, în noua lui întruchipare (primarul corupt)..

Nu sunt amator de romane polițiste, dar nu ocolesc genul. Cel mai recent roman polițist, excepțional, pe care l-am citit este Nu există țară pentru bătrâni de Cormac McCarthy, cu o intrigă americană profilată pe fondul traficului de droguri. E un reper valoric, în funcție de care apreciez că romanul Liviei Banu rămâne deocamdată în limitele unui succes local. M-au încântat personajele, țesătura de fapte, motivațiile istorice, mizele generale (binele, frumosul și adevărul, puțin cam schematice în tezismul lor explicit), concretizarea într-o geografie specifică, umorul fin uneori ca o adiere, alteori șfichiuitor. Romanul are narațiune captivantă, intrigă polițistă bine condusă, suspans, individualități pregnante, știința dialogului, la care se adaugă ca ingredient un pitoresc local (un amestec de bihorenisme, maghiarisme, referințe evreiești, intersectare cu comunitatea romilor). Condiția preliminară obligatorie pentru un autor de romane polițiste este să fie inteligent. Inteligentă și talentată, Livia Banu este o scriitoare cu viitor. Colegii ei de condei, cei care o ignoră într-un mod vinovat, intră pentru o vreme în eclipsă. Poate că își vor lua revanșa, într-o competiție firească.

Am trei observații critice de făcut. Prima e filologică. Au scăpat la corectură prea multe greșeli, între care cea mai frecventă e virgula între subiect și predicat (p. 134, 170, 175, 187, dar și altele). Sunt ușor remediabile la un supliment de tiraj. A doua observație e de abilitate narativă. Primarul și agentul secret își dezvăluie în gura mare, în biroul celui dintâi, toată strategia, în timp ce, dintr-o cameră de alături, îi aude Eva David, stând la o cafea cu secretara; ar fi fost nevoie aici de o scenă mai conspirativă. A treia observație e din domeniul artistic. Oare Palatul orădean Episcopal Greco-Catolic, din realitate, aparține cu adevărat stilului Art Nouveau? Am o îndoială. Nu e un stil eclectic? Nu știu ce spun specialiștii. Dar palatul episcopal din ficțiune poate fi în stil Art Nouveau, nu am nicio îndoială. Să nu căutăm însă nod în papură. Romanul Liviei Banu e o carte bună.

Liviu Moș, un personaj memorabil, rămâne un mister nedezlegat. Ștefan, prietenul capricios al Evei, abia și-a arătat figura în cadrul ușii, încă nu știm aproape nimic despre el. Procurorul Someșan, omul dreptății, prea face în final pe junele prim: oare va avea succes în fața Evei, căreia îi face curte insistent? Povestea cere o continuare, pe care autoarea o promite în alte două volume, pentru a forma o trilogie. Actuala narațiune e un excelent exercițiu pentru un roman mai bun. Autoarea merită toată încrederea.

O nouă prozatoare apăru, luând prin surprindere tot mediul cultural orădean. O astfel de performanță trebuie omologată. Publicul cititor e o instanță decisivă. Critica literară îl secondează. Nu pot lăsa să treacă sfârșitul de an 2023 fără să-mi exprim surpriza plăcută de a descoperi un talent matur, stăpân pe mijloacele sale artistice.