Iuliu Maniu s-a născut pe 8 ianuarie 1873 la Bădăcin şi a murit pe 5 februarie 1953 în penitenciarul de la Sighet. A simbolizat opţiunea politică democratică a majorităţii copleşitoare a cetăţenilor României. Secretarul său politic şi urmașul său a fost Corneliu Coposu. Privesc această fotografie.

Procesul lui Iuliu Maniu

Nu este doar dintr-un alt secol, dar şi din altă lume. Una pe care în cele patru decenii de „dictatură a proletariatului” agenţii Moscovei au urmărit să o distrugă. Îi vedem din nou, în plină şi neruşinată acţiune. La ora actuală opoziţia categorică şi tranşantă în raport cu Partida Rusă, cu „pacifismul” rusofil şi „neutralismul” occidentofob este datoria de onoare a celor care prețuiesc moştenirea politică şi morală a lui Iuliu Maniu.

Agenții Moscovei știau exact pericolul reprezentat de Iuliu Maniu. Era ținta permanentă a presei comuniste. Pamflete imunde, calomnii, amenințări, insulte ordinare, venin, vitriol. Niciun alt lider politic nu era mai credibil şi mai energic în consolidarea rezistenței democratice. Era organic legat de valorile şi instituțiile statului de drept. Personifică exemplar antiteza imposturii numită „guvern de largă concentrare democratica”. Nu Petru Groza, verosul Quisling balcanic, ci Iuliu Maniu întruchipa Transilvania unită cu patria istorică. Avea un imens respect pentru istoria Statelor Unite, a democrațiilor anglo-saxone, știa că va sosi momentul când România își va găsi alianțele firești în Vest, nu în Est. S-a născut pe 8 ianuarie 1873 la Bădăcin, într-un imperiu occidental. A murit pe 5 februarie 1953 într-o temniță a unui imperiu asiatic. Să-i fie amintirea de-a pururi binecuvântată!

Nu s-a scris prea mult despre aniversarea celor 150 de ani de la nașterea lui Iuliu Maniu. Este publicat şi citat, în varii locuri, istoricul ceaușist Ioan Scurtu, omul numit de Ion Iliescu să secretizeze pe veci Arhivele Naționale ale României. Îl auzim pe Vasile Pușcaș, membru corespondent al Academiei, fost diplomat iliescan la Washington şi ministru pesedist, locotenent al lui Andrei Marga pe vremea rectoratului de la UBB. „Grupul de la Cluj”. Vorbe cleioase, scremute, goale de conținut.

România este membră în NATO şi UE. În Europa de desfășoară o agresiune barbară împotriva unei țări suverane şi democratică. O țară vecină cu România. Aici e vorba de două principii pe care Iuliu Maniu le-a apărat cu prețul propriei vieți: suveranitatea națională şi suveranitatea poporului. Le-a susținut, cum se spune, contre vents et marées. La fel cum propaganda putinistă şi cozile ei de topor locale trăncănesc despre „denazificarea” Ucrainei, de-alde Petru Groza, Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Silviu Brucan, Grigore Preoteasa, Leonte Răutu şi Miron Constantinescu behăiau macabru şi lubric despre „bandele fasciste ale lui Maniu”. Da, există o similtudine între lupta Ucrainei azi şi voinţa de libertate a românilor din perioada acaparării puterii de către trimişii/slugile/lacheii Imperiului Ruso-Sovietic. Tocmai din acest motiv, Iuliu Maniu este cu adevărat şi fără urmă de exagerare contemporanul nostru. (contributors.ro)

 

Vladimir Tismăneanu