Concert de gală la Filarmonică - Orchestra Europeană de Tineret a fermecat publicul orădean
La finele săptămânii trecute, în sala de concerte Enescu-Bartók a Filarmonicii de Stat Oradea, a avut loc un concert simfonic extraordinar, susţinut de Orchestra de Tineret CEI (Central European Initiative). Concertul a făcut parte din turneul european din această toamnă al orchestrei CEI realizat în semn de omagiu pentru Yehudi Menuhin.
Din Orchestra CEI au făcut parte tineri muzicieni, cu vârste cuprinse între 11-18 ani, membrii ansamblului fiind elevi ai şcolilor de muzică din ţările membre ale CEI (Albania, Austria, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Italia, Macedonia, Republica Moldova, Muntenegru, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia, Ucraina, Ungaria). Orchestra are un palmares impresionant, din anul înfiinţării (1998) până în prezent a susţinut peste 130 de concerte de succes în 14 ţări europene, pe scene renumite, precum: Sala Dvorak din Praga, Academia de Muzică din Budapesta, Opera din Bologna, Sala Mare a Filarmonicii din Ljubljana, Ateneul din Bucureşti, Konzerthaus din Berlin, Sala Yehudi Menuhin a Parlamentului UE din Bruxelles. În România au concertat cu succes anul trecut în perioada 15-30 noiembrie, la Iaşi, Bacău, Bucureşti, Craiova şi Timişoara. Programul susţinut sâmbătă seara la Oradea a fost următorul: G. Enescu - "2 intermezzi pentru orchestră de coarde, op. 12", G. Verdi - Uvertura la opera "Forţa destinului", P. Mascagni - Intermezzo din opera "Cavaleria Rusticana", L. v. Beethoven - "Concert pentru vioară şi orchestră în Re major, op. 61". Solistă a fost Anna Tifu - violonistă, Italia, iar dirijor şi director artistic al orchestrei de tineret CEI - Igor Coretti-Kuret.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.