Sâmbătă, 18 martie, la Studio Act a avut loc spectacolul „Şi ce dacă bricheta nu are gaz sau L-am văzut pe Dumnezeu plângând”, oferit de Trupa 13. Textul scris de actorul Ciprian Ciuciu, după o idee de Ciprian Ciuciu şi Sebastian Lupu, a fost pus în scenă de regizorul Toni Nica.

 

Spectacolul, care s-a bucurat de atenţia orădenilor pentru a treia oară,  abordează două teme marcante pentru societatea de astăzi: goliciunea interioară, superficialitatea omului şi lipsa de comunicare reală între oameni. Un El (Vlad Bulzan) şi o Ea (Diana Costan), care se ştiu, dar nu se cunosc, îşi vorbesc, dar nu se înţeleg unul pe celălalt, intră, metaforic, în hazardul vieţii, îndrumaţi de Dumnezeu (Omul din piscină - Bogdan Balota). Ghidaţi de voinţa Divină, cei doi descoperă comunicarea, respectul şi înţelegerea.

„Cine este Ea? Este totul, este reprezentanta femininului, a disperării, a îngrijorării şi, cel mai mult, al suportului moral pe care îl dăruieşte oricăruia dintre noi. Situaţiile pe care le-am întâlnit în acest spectacol m-au făcut să privesc dintr-o altă perspectivă persoanele din jurul meu şi lumea, implicit”, spune Diana Costan, interpreta personajului feminin.

„Într-o lume mânată doar de propriile vicii şi dorinţe egoiste, lipsa de esenţă e tot mai acută (...). Piesa revelează exact această trăire a individului şi, totodată, regăsirea sensului şi a identităţii”, spune Vlad Bulzan.

„Încă de la prima lectură, piesa lui Ciprian a avut acel ceva care m-a făcut să-mi zic: mi-ar plăcea să o pun în scenă cândva (...). Pentru că ştiam că va fi o provocare. Pentru caracterul liber la interpretat şi datorită a două teme care mă interesează şi mă atrag: a lipsei de comunicare dintre oameni şi a omului gol pe dinăuntru. Pentru că prin ignoranţă şi lipsa unui dialog adevărat cu semenii săi, omul ajunge să-şi închidă singur orizontul, mintea lui devenind un spaţiu limitat şi întunecat”, spune Toni Nica, liderul trupei, cel care a semnat regia spectacolui.

Trupa 13 s-a înfiinţat în vara anului 2016, iar spectacolul prezentat la Studio Act este prima producţie a celor patru artişti.