Printre proiectele care urmează să fie aprobate şi transmise spre dezbatere Parlamentului în sesiunea de toamnă, Guvernul a inclus şi proiectul de Lege privind salarizarea personalului bugetar în anul 2012 în contextul Legii-cadru, propunând ca termen de finalizare a procedurii legislative luna noiembrie.
Economie
Statul reface marile exploataţii agricole - Prime de arendă între 30-100 euro/hectar pe an
Statul va acorda prime între 30 şi 100 de euro pe hectar anual persoanelor cu vârste de peste 55 de ani care dau în arendă terenurile agricole pentru o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani, iar în cazul vânzării prima va fi de 200 de euro pe hectar, potrivit unui proiect de lege.
- 01 Septembrie 2011
- Citeste
Bursa Româna de Mărfuri
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
- 01 Septembrie 2011
- Citeste
Datoria României - 39,4 % din PIB
În luna iunie, datoria publică a României a crescut cu aproape 14 miliarde lei, ajungând la la 214 miliarde lei, adică 39,4% din PIB.
- 01 Septembrie 2011
- Citeste
O nouă procedură de stingere a obligaţiilor fiscale
Potrivit acestuia, Guvernul a aprobat miercuri reglementări introduse în Codul Fiscal şi Codul de procedură fiscală, fiind stabilită totodată o nouă procedură de stingere a obligaţiilor fiscale.
- 01 Septembrie 2011
- Citeste
Taxă auto şi pentru autovehiculele înmatriculate înainte de 2007
Potrivit actului normativ, care are la bază principiul "poluatorul plăteşte", taxa de poluare va fi plătită, o singură dată, pentru autovehiculele noi sau second-hand care sunt înmatriculate pentru prima dată în România, indiferent dacă autovehiculul este produs în ţară sau străinătate.
- 01 Septembrie 2011
- Citeste
CJPC Bihor: Verificări soldate cu sancţiuni contraveţionale
Controalele efectuate de comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor s-au desfăşurat la 30 de firme amenzile totale ridicându-se la 64.000 lei.
- 01 Septembrie 2011
- Citeste
O nouă sesiune la depunerea cererilor de finanţare aferente Măsurii 125 c
Începând cu această lună (şi până la data de 31 octombrie), Oficiul Judeţean al Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) primeşte cereri de finanţare pentru "Lucrări de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi de protecţie împotriva inundaţiilor" - Măsura 125, submăsura c.
- 01 Septembrie 2011
- Citeste
Carburanţi mai scumpi
Scumpirea la benzină operată de Petrom este substanţială - 7 bani pe litru. Noile preţuri practicate de Rompetrol sunt: EFIX Benzina 95 - 5,44 lei; benzina ALTO 101 - 6,09 lei; EFIX Diesel - 5,35 lei; Diesel ALTO 55 - 5,76 lei.
- 31 August 2011
- Citeste
Verificări privind cantitatea netă declarată a pâinii
Controalele efectuate de comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Bihor s-a desfăşurat la 13 operatori economici şi s-a soldat cu sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 28.000 lei.
- 31 August 2011
- Citeste


