Începând cu 20 iunie, la Bursa de Valori din Bucureşti (BVB) au intrat în vigoare noi structuri ale indicatorilor, calculate pe baza numărului de acţiuni şi preţurilor înregistrate la închiderea şedinţei de tranzacţionare din 15 iunie.
Economie
Schemă de garantare pentru IMM -uri
Ministerul Economiei a elaborat un Proiect de Ordonanţă de Urgenţă potrivit căruia statul va garanta în proporţie de 80% creditele accesate de întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) şi va subvenţiona cu până a 50% dobânzile aferente împrumuturilor contractate.
- 20 Iunie 2011
- Citeste
Bursa Română de Mărfuri - Licitaţii prin Terminalul Oradea
Terminalul Oradea al Bursei Române de Mărfuri are statutul de punct de lucru în teritoriu, cu obligaţia de a comunica întocmai elementele de identitate ale instituţiei bursiere, brand, principii, misiune şi valori.
- 20 Iunie 2011
- Citeste
CJAPIA: Verificări ale cererilor pentru PNDC în zootehnie
Centrul Judeţean al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (CJAPIA) va demara, în perioada următoare, verificări vizând datele cuprinse în cererile pentru Plata Naţională Directă Complementară (PNDC) în sectorul zootehnie.
- 20 Iunie 2011
- Citeste
Mai puţin de o lună pentru asigurarea obligatorie a locuinţelor
Românii mai au la dispoziţie circa trei săptămâni pentru a încheia o asigurare obligatorie a locuinţei, altfel riscă să suporte amenzi cuprinse între 100 şi 500 de lei.
- 19 Iunie 2011
- Citeste
A fost finalizat sistemul de raportare contabilă la 30 iunie
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a finalizat sistemul de raportare contabilă la 30 iunie. Potrivit acestuia, contribuabilii sunt obligaţi să depună raportările la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice până cel mai târziu la data de 15 august a.c.
- 19 Iunie 2011
- Citeste
A scăzut deficitul de cont curent
Contul curent al balanţei de plăţi a avut în primele patru luni un deficit de 1,152 miliarde euro, în scădere cu 46,4% faţă de aceeaşi perioadă din 2010, ca urmare a reducerii deficitului balanţei comerciale cu 41,3% şi majorării excedentului transferurilor curente cu 89,8%.
- 19 Iunie 2011
- Citeste
Au crescut activele fondurilor de pensii private obligatorii
Activele nete ale fondurilor de pensii administrate privat (pilonul II) s-au cifrat la finalul lunii mai la 5,184 miliarde lei (1,258 miliarde euro), în creştere cu 2,48% faţă de luna aprilie şi cu 60,20% mai mare decât în mai 2010 (creştere cu 62,47% raportat la moneda euro), informează Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.
- 19 Iunie 2011
- Citeste
România, primul loc în topul inflaţiei
Potrivit datelor publicate ieri de Eurostat, creşterea preţurilor continuă să ne ţină pe locul întâi în clasamentul european al inflaţiei.
- 19 Iunie 2011
- Citeste
Pentru turişti, zile gratuite de vacanţă
Turiştii pot beneficia de zile gratuite de vacanţă, după modelul "plăteşti 5 nopţi şi stai 6 sau chiar 7!", în cadrul programului "Zile gratuite de vacanţă", care se derulează în perioada 15 iunie - 15 iulie 2011 şi, respectiv 15 august - 15 septembrie a.c.
- 19 Iunie 2011
- Citeste
Crişana Digitală

