Ameliorarea condiţiilor agrometeorologice în zona Bihorului a avut ca efect reluarea lucrărilor agricole de primăvară. Ca urmare a vremii nefavorabile din perioada 22-28 martie, se va produce un uşor decalaj al perioadei optime de executare a lucrărilor, cât şi o suprapunere a epocilor de semănat, pentru anumite culturi agricole. "În astfel de condiţii speciale, este cu atât mai mult necesară, sublinia dl drd. ing. Florian Pavel - director executiv al DADR Bihor - folosirea judicioasă a timpului, a fiecărei zile bune de muncă, a întregii capacităţi mecanizate de care dispun producătorii agricoli, încât să se realizeze programul de însămânţări pe suprafaţa de 173.864 hectare". Ca o recomandare a specialiştilor, reţinem evitarea efectuării unor arături adânci de primăvară, în felul acesta reducându-se pierderile din rezerva de umiditate din sol acumulată, mai ales că se anticipează perioade secetoase. De altfel, prognozele meteorologice pentru anul agricol 2003-2004 nu sunt încurajatoare, apreciindu-se că seceta va fi mai accentuată faţă de vara trecută, inclusiv efectele ei. Cât priveşte lucrările agricole de primăvară, la început de aprilie, conform datelor ce ne-au fost furnizate de Direcţia pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Bihor, arăturile sunt efectuate în proporţie de 75% din suprafaţa totală de 173.864 hectare. În sectorul privat, arăturile s-au executat pe 126.645 hectare, din care, numai la gospodăriile individuale, 97.045 hectare. Însămânţările au ajuns, deocamdată, la 15% din suprafaţa programată. Pe principale culturi, conform calendarului agricol, sămânţa de ovăz a fost încorporată în sol, pe 11.630 ha (68%), la orzoaică de primăvară - 960 ha (48%), la legume de câmp şi în solarii - 1.595 ha (17%), iar plantarea cartofilor s-a realizat pe 24% din 11.000 ha programate. Dar urmează floarea-soarelui şi porumbul, cel mai mare examen, suprafaţa de semănat fiind dominantă! În plantaţiile pomicole s-au finalizat tăierile de rodire (3775 ha înregistrate, prin fişele-decraraţie, în registrele de evidenţă ale primăriilor). Pentru acest patrimoniu pomicol înregistrat se acordă subvenţii bugetare, iar acum, conform Ordinului Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale nr. 101/2004, pomicultorilor li s-au acordat subvenţii în valoare totală de 191.479.649 lei, pentru tratamente fitosanitare, în special la măr. Cu această sumă, însă, se asigură tratarea unei suprafeţe pomicole de 140 hectare.