*Cei care refuză riscă o amendă între 100 şi 500 de milioane de lei Fondul de mediu este conceput să funcţioneze ca un instrument economico-financiar destinat susţinerii şi realizării cu prioritate a proiectelor cuprinse în Planul naţional de acţiune pentru protecţia mediului, în conformitate cu normele şi standardele de mediu în vigoare. Legea 293/2002 pentru aprobarea Ordonanţei 93/2001 şi completarea Legii 73/2000 privind Fondul de mediu, precum şi Hotărîrea Guvernului 1174/2001 constituie cadrul legislativ. Obiectivul principal îl constituie transpunerea în practică a priorităţilor investiţionale: controlul şi reducerea poluării aerului, apei, solului, protecţia resurselor naturale, gestionarea sau reciclarea deşeurilor periculoase, protecţia şi conservarea biodiversităţii şi educarea şi conştientizarea privind protecţia mediului. În acest sens, cadrul instituţional este asigurat de Administraţia Fondului pentru Mediu. Această autoritate desfăşoară operaţiuni ce privesc constituirea, gestionarea şi utilizarea resurselor financiare. Augustin Dudaş, inspectorul şef al Agenţiei de Protecţia Mediului Bihor, ne-a spus: "Veniturile pentru Fondul de Mediu sunt stabilite de Legea 293. În acest sens, toţi agenţii economici ce desfăşoară activităţi care au impact asupra mediului sunt obligaţi să plătească o anumită cotă la acest fond." Astfel, agenţii economici colectori şi valorificatori de deşeuri feroase şi neferoase datorează o cotă de 3% din veniturile încasate; aceeaşi cotă se percepe din valorificarea ambalajelor comercializate de către producători şi importatori, cu excepţia celor utilizate pentru medicamente. Din valoarea substanţelor chimice periculoase comercializate de producători şi importatori se percepe o taxă de 2%. Pentru aceleaşi produse utilizate în agricultură se plăteşte 0,2% din valoare. Datorează o cotă de 3% din preţul de adjudecare a masei lemnoase cumpărate de Regia Naţională a Pădurilor, de alţi proprietari, agenţii economici sau persoane fizice, iar 1,5% este cota din valoarea încasată din comercializarea produselor finite din tutun. De asemenea, se mai încasează sume pentru emisiile de poluanţi în atmosferă şi din veniturile încasate prin utilizarea de noi terenuri pentru depozitarea deşeurilor reciclabile. Augustin Dudaş remarca faptul că, până la ora actuală, din Bihor, s-au încasat în jur de 7,3 miliarde de lei. Agenţii economici plătitori de taxă de mediu trebuie să depună cota datorată în contul 501714715650, Trezoria Statului, Bucureşti, sectorul nr.6. De pildă, agenţii economici care au emisii poluante în atmosferă datorează 100 lei/tonă pentru dioxid de carbon şi oxid de carbon, metan; pentru oxizi de azot şi sulf - 200 lei/kilogram, iar pentru metale grele (plumb, cadmiu, mercur), 60.000, 80.000 şi respectiv 100.000 de lei/kilogram. Cei care achită taxele de mediu beneficiază de finanţare de proiecte care au drept scop protejarea mediului. Printre societăţile comerciale care au depus proiecte spre finanţare se numără şi Cemtrade, pentru depozitele de aluminiu. Agenţii economici care nu vor să plătească sau refuză să-şi achite obligaţiile riscă să primească o amendă între 100 şi 500 de milioane de lei.