Sunt unii oameni care se nasc binecuvântaţi cu darul frumosului, iar frumuseţea are ceva supranatural în el. Trebuie să fie aşa, pentru că altfel talentele s-ar ofili şi s-ar pierde şi niciodată ceea ce numim azi arte frumoase nu ar mai exista. O mână de tineri entuziaşti, frumoşi şi talentaţi din Oradea pun suflet şi... cântă, aşa cum orice om şi-ar dori să poată şi el să cânte măcar o dată în viaţă. Şi pentru că sunt talentaţi, iar vestea despre ei a străbătut demult marginile oraşului, corul Fiat Lux al Liceului Greco-Catolic din Oradea va participa la sfârşitul acestei luni la un festival internaţional de muzică în Praga.
Educaţie
Lucrările la campusul şcolar se apropie de nivelul doi
Toamna blândă lasă constructorii pe şantier. Lucrările continuă la viitorul campus şcolar de lângă Biblioteca Judeţeană, constructorii pregătindu-se să ridice al doilea nivel al aripii de clădire care va adăposti 24 de clase, patru laboratoare, cabinete şi spaţii anexă.
- 21 Noiembrie 2010
- Citeste
Universitatea Oradea - Unii pleacă, alţii vin
Nevoită să facă reduceri din cauza crizei financiare, Universitatea din Oradea şi-a îmbogăţit totuşi zestrea de cadre didactice cu doi profesori asociaţi.
- 21 Noiembrie 2010
- Citeste
Ştei - Burse pentru un viitor în Politehnică
Joi, 18 noiembrie, pe un timp splendid, parcă predestinat acestui eveniment, curtea C.T. "Unirea" Ştei a fost arhiplină cu ocazia lansării concursului adresat elevilor de liceu "Burse pentru un viitor în Politehnică", organizat de Fundaţia "Politehnica Timişoara".
- 21 Noiembrie 2010
- Citeste
„De vorbă cu florile" - Elevii de la Liceul Greco-Catolic, în vizită la Sere
În cadrul proiectului educativ naţional „De vorbă cu florile", elevii clasei a III-a B de la Liceul Teologic Greco-Catolic din Oradea, însoţiţi de prof. Monica Mateoc şi prof. Iohana Păscar, au făcut, ieri, o vizită la Centrul de Sere.
- 19 Noiembrie 2010
- Citeste
Universitatea Oradea - Sprijin pentru cercetători
Ieri, la Universitatea din Oradea, s-a deschis Şcoala postdoctorală, în prezenţa directorului Şcolii Doctorale de la Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti, prof. univ. dr. Dorin Zaharie.
- 19 Noiembrie 2010
- Citeste
Conferinţă internaţională la Universitate - Situaţia evreilor din Europa Centrală
Un capitol negru din istoria omenirii va fi dezbătut pe fapte şi documente, fără patimă, timp de două zile la Oradea. Conferinţa internaţională "Situaţia evreilor din Europa Centrală la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial (1944-1945)" are ca temă un episod dureros, dar real şi cu atât mai mult extrem de important pentru fixarea corectă a lui în memoria colectivă.
- 18 Noiembrie 2010
- Citeste
Doctorat în Geografie la Universitate
Mâine, 19 noiembrie 2010, de la ora 10.00, în Amfiteatrul 219, Campus Vechi, Pavilion C, etaj II, va avea loc susţinerea publică a tezei de doctorat a prof. Olga Valentina Trif, cu titlul "Studiul condiţiilor bioclimatice ale dealurilor crişene şi silvano-someşene şi influenţa lor asupra organismului uman".
- 17 Noiembrie 2010
- Citeste
Liceul Teoretic „Aurel Lazăr" - Întâlnire de suflet după 20 de ani
Prima promoţie (1990) a Liceului Teoretic „Aurel Lazăr" s-a reîntâlnit pe băncile şcoli după o „absenţă" de două decenii. Organizată de fosta clasă a XII-a A, dirigintă fiind Rodica Sabău, întâlnirea a dat prilejul foştilor absolvenţi să se revadă şi să depene amintiri. La întâlnire a participat fosta conducere a liceului, directorul Gheorghe Turdeanu, directorul adjunct Doina Sfârlea, profesorii Luminiţa Vânturache, Rodica Ţurcaş, Ana Tuduce, Constantin Buda, Ecaterina Benea, Diana Sutu, Ana Iacob, Fănel Chiriac, Sorin Ghiurcuţa, Dora Tudor, Adriana Bunea şi Vasile Bunea. De asemenea, a fost prezentă şi actuala conducere a liceului, directorul Ioan Micu şi adjuncta Rodica Sabău.
- 16 Noiembrie 2010
- Citeste
"Citeşte împreună cu mine!" - La Colegiul Eminescu lectura e la ea acasă
Când scriitorul Mircea Horia Simionescu îşi prefaţa Dicţionarul onomastic, afirma despre acest volum că este "o carte bună de citit, după plac, pe o bancă într-un parc sau pe un acoperiş, în tramvai sau într-o cabană alpină". Acest fapt ar putea avea multe asemănări cu demersul pe care l-au împlinit joi elevii de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea, şi anume cititul în spaţiul neconvenţional al coridoarelor şcolii sau în spaţiul convenţional al sălii de festivităţi, ce are mult din aerul unei săli de lectură a marilor universităţi", ne-a transmis profesoara Laura Ardelean.
- 15 Noiembrie 2010
- Citeste
Crişana Digitală

