În perioada 27-29 ianuarie 2011, în judeţul Bihor, s-a derulat o nouă etapă din proiectul "Consolidarea capacităţii instituţionale a Consorţiului Regional al Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest", implementat de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, prin care se urmăreşte corelarea cererii de pe piaţa muncii cu oferta şcolilor tehnice şi profesionale, respectiv cu oferta învăţământului superior.
Educaţie
40 de ani în slujba învăţământului românesc
Principala calitate a unui profesor este vocaţia pedagogică, exprimată în "a te simţi chemat, ales pentru această sarcină şi apt pentru a o îndeplini", iar arta de a-i învăţa pe alţii reprezintă un dar natural.
- 30 Ianuarie 2011
- Citeste
Seminarul Teologic Greco-Catolic, 20 de ani de la reînfiinţare
Sâmbătă, s-a scris încă o filă din istoria Seminarului Teologic Greco-Catolic "Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile, Grigore şi Ioan" din Oradea. La sărbătorirea împlinirii a 20 de ani de la reînfiinţarea instituţiei (1991-2011), au fost prezenţi foşti şi actuali seminarişti, rectori, preoţi şi profesori, care s-au întâlnit pentru a evoca momentele frumoase şi de neuitat ale acelor timpuri.
- 30 Ianuarie 2011
- Citeste
Câmpani: Carnavalul fulgilor de nea, la a X-a ediţie
- 30 Ianuarie 2011
- Citeste
Elevii intră în vacanţa intersemestrială
Elevii din ciclul preuniversitar închid semestrul I. Începând de azi, după ultima oră de curs, elevii vor fi într-o scurtă vacanţă intersemestrială, până pe 6 februarie. Peste 82.200 de elevi bihoreni din învăţământul preuniversitar vor intra în vacanţa dintre semestre, azi urmând a-şi cunoaşte mediile din prima parte a anului şcolar.
- 27 Ianuarie 2011
- Citeste
Ştei: Unirea cea mică, sarbatorită de elevii şteieni
La Şcoala cu clasele I-VIII "Miron Pompiliu" Ştei, în data de 24 ianuarie, s-a desfăşurat a V-a ediţie a activităţii-concurs intitulată: "Unirea cea mică". Omagierea zilei a debutat prin intonarea imnului de stat al României.
- 25 Ianuarie 2011
- Citeste
Ştei: Mica Unire, sărbătorită şi la Grădiniţa cu Program Prelungit
Cei 152 de ani de la înfăptuirea Unirii s-au sărbătorit şi la G.P.P. Ştei, cadrele didactice şi prichindeii îmbrăcând haine de sărbătoare, purtând steluţe tricolore.
- 25 Ianuarie 2011
- Citeste
Sânnicolau Român: Mica Unire, aniversată la Şcoala cu clasele I-VIII
Şcoala cu clasele I-VIII Sânnicolau Român a îmbrăcat, luni, straie de sărbătoare cu ocazia aniversării a 152 de ani de la infăptuirea Unirii Principatelor Române.
- 25 Ianuarie 2011
- Citeste
Mica Unire, sărbătorită la Liceul Teologic Ortodox
Ieri, cu ocazia aniversării a 152 de ani de la unirea Pricipatelor Române (24 ianuarie 1859), elevii de la Liceul Teologic Ortodox "Episcop Roman Ciorogariu" din Oradea au pregătit un program artistic, care a evocat acest fericit eveniment din istoria poporului român.
- 24 Ianuarie 2011
- Citeste
Unirea mică, evocată şi la Tăşad
Semnificaţia zilei de 24 ianuarie a fost evocată şi de elevii claselor primare ale Şcolii cu clasele I-VIII de la Tăşad (director, prof. Liana Baş), în cadrul proiectului educativ intitulat sugestiv „Suflet de român".
- 24 Ianuarie 2011
- Citeste
Crişana Digitală


