Timp de două zile, sâmbătă şi duminică, în staţiunea montană Stâna de Vale, la baza didactică şi de cercetare "Gaudeamus" a Universităţii din Oradea, s-a desfăşurat cursul "Alternative în educaţia plastică -Tehnici decorative". Cursul a
Educaţie
Concurs interşcolar "Ecochallenge"
Fundaţia Ecotop din Oradea organizează a VII-a ediţie a concursului interşcolar Ecochallenge, concurs care se adresează elevilor de gimnaziu, având ca temă natura şi protecţia ei. Spre deosebire de anii anteriori, concursul va avea loc în aer liber, participan
- 27 Martie 2007
- Citeste
Economiştii au trecut la ecologie
Un grup de elevi de la Colegiul Economic "Partenie Cosma" au dorit să arate că nu le pasă doar de cifre şi de pregătirea în domeniul economic, ci şi de natură. Astfel, profitând de manifestările şi acţiunile dedicate "Lunii pădurii", elevii au pus mâna p
- 26 Martie 2007
- Citeste
Postul de director de şcoală nu mai e atât de tentant!?
Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a scos la concurs 76 de posturi de director în mediul rural, dintre acestea există solicitări pentru puţin mai mult de jumătate. Termenul pentru depunerea dosarelor pentru concurs a fost 16 martie, iar acum candidaţii aşteapt
- 20 Martie 2007
- Citeste
Şcolile bihorene vor să-şi extindă activităţile
În această săptămână, mai multe şcoli din judeţ au fost evaluate în vederea extinderii activităţii prin introducerea de noi profile de studiu la orele de curs. Documentaţiile întocmite de reprezentanţii Agenţiei Române pentru Asigurarea Calită
- 17 Martie 2007
- Citeste
Semicentenar Constantin Brâncuşi
Azi, Liceul teoretic "Onisifor Ghibu", din Oradea, va găzdui o serie de acţiuni dedicate semicentenarului Constantin Brâncuşi. Până acum au fost deja realizate câteva manifestări în cadrul acţiunilor dedicate marelui artist. Proiectul "Brâncuşi" de la Liceu
- 16 Martie 2007
- Citeste
"Suntem incriminaţi pe nedrept!"
Acesta este mesajul pe care îl transmit directorii Colegiului Naţional "Mihai Eminescu". Reacţia vine ca răspuns la un material apărut în presa locală, în care directorii de şcoli ar fi fost acuzaţi de către autorităţi de complicitate la unele ilegalită
- 15 Martie 2007
- Citeste
Consultanţă din străinătate pentru redactarea proiectelor de tineret
Conducerea Direcţiei Judeţene pentru Tineret şi-a propus încheierea unor parteneriate cu structurile pentru tineret din mai multe ţări vest-europene. Astfel, tinerii din Bihor care vor dori să acceseze fondurile pentru tineret oferite de Uniunea Europeană vor avea sprijin
- 12 Martie 2007
- Citeste
Elevii se întrec în cunoştinţe despre protecţia consumatorului
Concursul "Alege, este dreptul tău" a ajuns la faza judeţeană, care se va desfăşura astăzi, cu începere de la ora 10.30, la Colegiul Economic "Partenie Cosma". Concursul "Alege, este dreptul tău" este organizat în colaborare cu Autoritatea naţională pentru Pro
- 12 Martie 2007
- Citeste
Deficienţe în managementul şcolilor
În perioada 26 februarie - 2 martie o comisie a Departamentului Juridic şi Control din cadrul Ministerului Educaţiei a fost prezentă în Bihor. Inspectorii au verificat cu precădere modul în care sunt administrate şcolie din judeţ şi activitatea inspectoratului. V
- 06 Martie 2007
- Citeste


