Două federaţii sindicale din învăţământul preuniversitar au decis să nu participe, în 12 septembrie, la deschiderea noului an şcolar, ca protest faţă de faptul că salariile bugetarilor au fost blocate, prin neacordarea index
Educaţie
Facultate de Asistenţi Medicali şi în oraşul nostru?
În urmă cu o lună, guvernanţii au aprobat o lege care prevede înfiinţarea facultăţilor de asistenţi medicali. Atât şcolile postliceale, cât şi cele de profil, dar şi colegiul asistenţilor medicali (care funţion
- 15 Iulie 2005
- Citeste
Peste 200 de contestaţii admise la Bacalaureat
În urma susţinerii examenului de Bacalaureat, în judeţul nostru s-au depus 781 de contestaţii atât de către elevii care nu au promovat probele, cât şi de cei care au considerat că meritau o notă mai mare. În urma soluţionă
- 15 Iulie 2005
- Citeste
O orădeancă, la concursul internaţional de chimie
Lotul olimpicilor români va pleca, azi, la Taipei (Taiwan), pentru a participa la a XXXVI-a ediţie a concursului internaţional de chimie, care se va desfăşura în perioada 16-25 iulie. Din lot faceparte şi Casandra Panea, care a absolvit clasa a XII-a la Coleg
- 14 Iulie 2005
- Citeste
Promovabilitate la Bac de 100%, la opt licee bihorene
În urma susţinerii examenului de Bacalaureat, promovabilitatea în judeţul nostru este de 85,57%. Cinci licee orădene şi alte trei instituţii de învăţământ din judeţ se pot mândri cu faptul că promovabilitatea la aces
- 14 Iulie 2005
- Citeste
Elevii bihoreni, loc fruntaş la educaţie rutieră
În perioada 3-9 iulie, la Tabăra Vânătorul, judeţul Dâmboviţa, s-a desfăşurat faza naţională a concursului "Educaţie rutieră, educaţie pentru viaţă". Judeţul nostru a fost reprezentat de echipajul de la Gru
- 14 Iulie 2005
- Citeste
Verdictul amânat în cazul presupusei fraude de la Bac
Încă de la începutul acestei săptămâni, o comisie de cercetare constituită la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean analizează cazul de presupusă fraudare a examenului de Bacalaureat de la centrul de examen din Marghita. Se pare că
- 14 Iulie 2005
- Citeste
Peste 700 de elevi au contestat notele de la Bacalaureat
În urma afişării rezultatelor la examenul de bacalaureat, luni, până la ora 20.00, absolvenţii claselor a XII-a care s-au considerat nedreptăţiţi au putut depune contestaţii. Conform informaţiilor primite de la Inspectoratul Şcolar
- 13 Iulie 2005
- Citeste
Concursul de titularizare, condiţionat de probele practice eliminatorii
În timp ce elevii au scăpat de examenele terminale, în febra testărilor intră cadrele didactice care s-au înscris pentru a participa la concursul naţional de titularizare, care va desfăşura în zilele de 18 şi 19 iulie. În judeţ
- 13 Iulie 2005
- Citeste
Peste 85% promovabilitate la Bac
Ieri, absolvenţii claselor a XII-a au putut consulta listele cu rezultatele de la examenul de Bacalaureat. Astfel, în timp ce unii au răsuflat uşuraţi, alţii vor mai avea de aşteptat pentru un rezultat pozitiv, până după rezolvarea contesta
- 12 Iulie 2005
- Citeste


