Colegiul Naţional "Avram Iancu", ultimul clopoţel - "Nepoţii moţului" spre alte zări
Festivitatea a debutat cu intonarea Imnului Naţional, urmat de cel al şcolii, muzica şi versurile aparţinând prof. Ioan Galea, corul fiind dirijat de prof. Vasile Buhaş. Prof. Cristian Andru, directorul instituţiei de învăţământ, a urat bun venit asistenţei, elevilor şi profesorilor, salutând prezenţa ing. Iulian Balaj, primarul oraşului Ştei, dar şi a câtorva consilieri locali. "Emoţiile care mă cuprind în aceste momente poate sunt evidente, deoarece în urmă cu 22 de ani eram în locul dumneavoastră, acela de absolvent al acestui colegiu. Pe lângă aceste emoţii, am sentimentul unei responsabilităţi aparte faţă de dumneavoastră ca absolvenţi, dar şi pentru colegii mai mici, însă gândurile îmi sunt îndreptate înspre cadrele didactice. În calitate de director am o mare onoare să am în actualul colectiv şi câţiva foşti profesori, care sunt sigur că sunt mândri de mine. Tocmai de aceea doresc să vă transmit toate gândurile bune alături de îndemnul ca în viitor când veţi reveni acasă să nu ocoliţi colegiul nostru, iar noi să fim mândri de voi şi de realizările voastre", a afirmat, printre altele, prof. Cristian Andru, directorul instituţiei de învăţământ, în cuvântul de deschidere. "Doresc să felicit toate cadrele didactice pentru realizările obţinute şi să le asigur că întotdeauna colaborarea dintre primărie, consiliul local şi unitatea de învăţământ va fi una care să asigure toate condiţiile pentru elevii care învaţă aici. Nu pot să nu amintesc numele unui adevărat dascăl, fostul director Mircea Matiuţă, recent ieşit la pensie, de numele căruia se leagă multe dintre realizările acestui prestigios colegiu de-a lungul anilor", a afirmat, printre altele, ing. Iulian Balaj, primarul oraşului Ştei, în alocuţiunea rostită. Deoarece festivitatea de premiere a olimpicilor a fost oficiată săptămâna trecută, a urmat acordarea premiilor pentru elevii absolvenţi. De departe, cei mai buni elevi s-au regăsit în clasa a XII-a C, prof. diriginte Adriana Gabor, în care cinci elevi, Bianca Stana, Melisa Porge, Maria Olenici, Alexandra Illeş, Alina Balaj, au avut media 10. Cheia clasei a fost predată de şefa de promoţie, Alina Balaj, foştilor colegi (de acum) reprezentaţi de Emilia Gabriela Merce (XI-C), după care cele două eleve au susţinut două mici alocuţiuni, pe un fond sonor muzical al melodiei "Ani de liceu". O surpriză au oferit absolvenţii foştilor profesori şi colegi, deoarece fiecare clasă a pregătit câte un cântec în care au evocat cele mai deosebite momente trăite în cei patru ani de liceu. La final, pe acordurile unui cor comun, s-a cântat "Gaudeamus", iar baloanele multicolore care au invadat albastrul cerului au avut darul să "anunţe" că încă o generaţie de "nepoţi ai moţului" vor pleca spre alte zări, cu gândul ferm de a se impune pe cărările vieţii.
Comentarii