Începând cu anul şcolar 2010-2011, Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului acordă Diplome de Excelenţă Instituţională pentru unităţile de învăţământ preuniversitar de stat. Una dintre condiţii este ca şcolile respective să aibă cel puţin un secol de activitate neîntreruptă şi rezultate în educaţia elevilor.

Patru şcoli din Bihor îndeplinesc criteriile legale, obţinând astfel diploma ministerială: Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" din Oradea (1699), Liceul Teoretic "Ady Endre" Oradea (1772), Colegiul Naţional "Samuil Vulcan" din Beiuş (1828) şi Colegiul Tehnic "Ioan Ciordaş" Beiuş (1885). Propunerile au fost discutate şi aprobate de Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bihor, iar diploma onorifică va fi decernată prin ordin de ministru.

Unităţile şcolare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: să aibă o vechime de cel puţin 100 de ani de activitate în acelaşi nivel de pregătire şi/sau acelaşi domeniu de calificare profesională, au obţinut rezultate de excepţie în pregătirea teoretică şi practică a elevilor şi au adus o contribuţie elocventă la creşterea calităţii actului educaţional.

Rezultatele de excepţie în pregătirea teoretică şi practică a elevilor sunt cele obţinute de absolvenţi la examenele naţionale de finalizare a studiilor, pe parcursul studiilor, respectiv la concursuri/olimpiade naţionale şi internaţionale.

Vor fi luate în calcul, de asemenea, evoluţia rezultatelor profesionale anuale ale elevilor din ultimii cel puţin 15 ani şi numărul absolvenţilor unităţii de învăţământ care, în timp, au adus o contribuţie importantă la dezvoltarea economiei, educaţiei, culturii, artei,  ştiinţei, sportului etc.

Contribuţia elocventă la creşterea calităţii actului educaţional presupune existenţa unui procent de 90% de didactice calificate, a unei baze materiale dotate cu aparatură/material didactic modern şi certificarea unor preocupări privind reducerea abandonului şcolar.