Noi schimbări la Universitate - Şefi interimari la facultăţi
După ce pe 14 martie rectorul Cornel Antal a anunţat că a prelungit interimatele decanilor de la aproape toate facultăţile, la sfârşitul acestei săptămâni, s-au anunţat noi modificări. Asta pentru că o parte dintre profesori au optat pentru funcţia de senatori ai instituţiei, în detrimentul celei de conducere, iar alţii au ieşit la pensie.
Odată cu emiterea deciziilor de numire temporară pentru exercitarea funcţiilor de conducere, rectorul Universităţii din Oradea, Cornel Antal, a semnat vineri şi deciziile pentru funcţiile de prodecani interimari, valabile până la data de 30 aprilie. Astfel, la Facultăţile de Drept, Inginerie Managerială şi Tehnologică, Istorie, Relaţii Internaţionale, Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării (IRISPSC), Medicină şi Farmacie (FMF), Ştiinţe Socio-Umane şi Protecţia Mediului această funcţie a rămas neocupată. La IRISPSC - prodecanul Lia Pop a ales funcţia de senator, la FMF - prodecanul Simona Bungău a demisionat cu data de 1 martie 2012, prodecanul Florian Bodog a ales funcţia de senator şi prodecanul Gheorghe Mermeze a împlinit vârsta de pensionare. La Facultatea de Protecţia Mediului, prodecanul Ioan Mintaş a fost numit decan interimar, la Socio-Umane, prodecanul Adrian Hatoş a fost numit decan interimar, iar prodecanul Ioan Sabău a împlinit vârsta de pensionare. Rectorul Cornel Antal a fost nevoit să recurgă la această măsură, deoarece nu a fost validat de ministrul Educaţiei, în acest caz neputând organiza concursuri pentru funcţiile de conducere de la facultăţile Universităţii.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.