Ștei. Liceul Tehnologic „Unirea” - Stagiu de pregătire profesională în Spania
În cadrul unui proiect Erasmus+ cu titlul „Stagii de practică transnațională pentru un învățământ incluziv și succes în carieră”, elevii Liceului Tehnologic „Unirea” Ștei vor efectua o mobilitate de proiect în Spania.
Încă din debutul acestui an școlar, „Uniriștii” șteieni au pornit în forță, deoarece prima săptămână de școală s-a prelungit pe durata celor șase zile lucrătoare, datorită faptului că la primele ore ale zilei de sâmbătă, 18 septembrie, 16 elevi au fost din nou prezenți în instituția de învățământ pentru a pleca într-un stagiu de pregătire profesională ce se va derula în Spania. Proiectul „Stagii de practică transnațională pentru un învățământ incluziv și succes în carieră”, în valoare de 79.712 euro, angrenează un număr de 32 de elevi de la specialitatea Tehnician în activități economice, organizați în două fluxuri. Cei 16 elevi - Afrusinei Dragoș Andrei, Avram Dan Adrian, Avram Dan Andreea, Cioanca Geanina Samira, Cioanca Robert Antonio, Cuc Larisa Melania, Dumșe Salsonya Evelyn, Goldiș Paul Robert, Guler Vanesa Maria, Hotopilă Andreea, Laza Ștefania Diana, Macai Carina Maria, Mone Mădălin Marius, Șndra Marta, Tulvan Sorina Adelina, Zbârcea Rareș - vor fi însoțiți de Rodica Drăgoi și Cristian Vieriu, profesori însoțitori și Viorica Mone, profesor monitor, ei plecând sâmbătă dimineața pe ruta Ștei - Budapesta, iar din capitala Ungariei vor lua avionul până la Malaga, cu destinația finală Granada, unde vor efectua stagiul de pregătire profesională până pe 2 octombrie. Obiectivul general al acestui proiect este asigurarea unui învățământ incluziv prin stagii de practică în companii din UE, pentru dezvoltarea profesională și personală și o bună integrare pe piața muncii a viitorilor absolvenți, iar dintre obiectivele specifice putem aminti dezvoltarea la participanți a competențelor de limba engleză și competențelor interculturale, prin contactul cu civilizația și cultura spaniolă, precum și dezvoltarea de competențe sociale și antreprenoriale, prin contactul direct cu agenții economici de prestigiu din Uniunea Europeană. Prezent la întrunirea acestor adevărați „ambasadori șteieni” pe meleagurile spaniole, prof. ing. Adrian Gruie, directorul LT „Unirea” Ștei a specificat, printre altele, că: „În urma participării la această mobilitate, elevii vor putea dobândi competențe de lucru în echipă, vor putea să-și îmbunătățească competențele de comunicare într-o limbă străină, vor învăța să facă față unor situații concrete de muncă, vor putea să vadă modul cum funcționează o firmă din domeniul pentru care ei se pregătesc”. Următoarea mobilitate de proiect va avea loc în Portugalia, unde elevii „Uniriști” vor avea încă o șansă de a face cunoscută numele acestei prestigioase instituții de învățământ de la poalele Munților Apuseni, care la anul viitor va sărbători 60 de ani de activitate neîntreruptă de când „lansează” pe piața muncii adevărați specialiști în mai multe domenii de activitate.
Felicitări doamna profesor Drăgoi ! Sunteți un exemplu pentru zona noastră!
Aveți noroc cu Dna Rodica DRAGOI ca va face proiecte și va scoate în lume ! V-as vedea eu daca nu ar fi doamna Dragoi ce ați face și cum ați reușit toate astea. Fiți recunoscători ! Doamna prof se ocupa de atâția ani de proiectele Liceului !