Joi, la sediul Muzeului Ţării Crişurilor din Palatul Baroc a avut loc vernisajul a două expoziţii valoroase, care pun în evidenţă resursele instituţiei muzeale, resurse la care publicul are acces mai greu, din pricina spaţiului insuficient.
Eveniment

Un nou debut de succes în cinematografie: Filmul "Câini", în selecţia oficială de la Cannes
Debutul în lungmetraj al regizorului Bogdan Mirică va avea premiera mondială în selecția oficială Un Certain Regard al Festivalului de la Cannes (11 – 22 mai). Filmul selectat, "Câini", va ajunge şi în cinematografele din România în toamna acestui an.
- 14 Aprilie 2016
- Citeste

Un nou album semnat de Cornel Borza - "Când am plecat de-acasă"
Sub genericul "Din Bihor în toată ţara", miercuri, 20 aprilie, de la ora 17.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, va avea loc un concert folcloric extraordinar, prilejuit de lansarea celui de-al patrulea album, intitulat "Când am plecat de-acasă” (Rugăciune), semnat de îndrăgitul interpret de muzică populară Cornel Borza.
- 13 Aprilie 2016
- Citeste
Sunt efectuate lucrări de betonare și hidroizolație - Ritm intens de lucru la Podul Ladislau
Săptămâna trecută, pe 5 aprilie, Podul Sf. Ladislau (fostul Ferdinand) a fost închis din nou, pentru o lună, circulaţiei pietonale. De la acea dată, conform reprezentanţilor Primăriei, lucrările de reabilitare avansează în ritm susținut, pentru a ca ele să poată fi extinse şi pentru ca investiţia să poată fi finalizată până la sfârşitul lunii mai.
- 13 Aprilie 2016
- Citeste
.jpg&w=337&h=208&zc=3)
Din Oradea la Strasbourg - Lăzărişti în Parlamentul European
Peste 550 de elevi şi 46 de profesori din 23 de state membre ale Uniunii Europene au participat pe 11 martie la Ziua Euroscola la Strasbourg unde au aflat cum se iau deciziile importante în Uniunea Europeană. Printre ei au fost şi 24 de tineri din Oradea, de la Liceul Aurel Lazăr.
- 13 Aprilie 2016
- Citeste
Autogara din Decebal, finalizată
Clădirea viitoarei Autogări de pe Bulevardul Decebal a fost preluată de OTL şi va funcţiona, deocamdată, ca staţie de transbordare pentru călătorii care vin din zona Salonta, până când va fi obţinută autorizaţia de funcţionare.
- 12 Aprilie 2016
- Citeste
Liceenii orădeni și-au testat cunoștințele de istorie - Concursul "Memoria statuilor"
Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" din Oradea a fost ieri gazda primei ediții a Concursului "Memoria statuilor", care a aliniat la start elevi din clasele IX-XI de la mai multe licee orădene.
- 12 Aprilie 2016
- Citeste
Exilată din turnul de fildeş - Elevii au scos arta în stradă
Vântul nu a reuşit să le strice socotelile, deşi câteva panouri au fost culcate, din cauza lui, la pământ. Cu toate acestea, elevii de la Liceul de Arte au reuşit ieri să coboare frumuseţea de pe clădirile monument ale oraşului şi să le-o ofere trecătorilor, bucăţică cu bucăţică, în imagini de o sensibilitate rară.
- 12 Aprilie 2016
- Citeste

Ansamblul "Crișana" a cules aplauze la Salonta
Ansamblul Artistic Profesionist "Crişana" a susținut duminică, 10 aprilie, în sala de festivităţi a Liceului Tehnologic nr. 1 (Agricol) din Salonta, spectacolul folcloric "Drag mi-i cântecul şi jocul".
- 12 Aprilie 2016
- Citeste
Până joi, vechile cazane pe cărbune vor fi închise definitiv - CET-ul trece pe gaze
Municipalitatea orădeană a anunţat că până joi, 14 aprilie, va fi oprită centrala pe cărbune, astfel că, la 50 de ani de la punerea în funcţiune a CET-ului, acesta va fi închis definitiv.
- 11 Aprilie 2016
- Citeste
Crişana Digitală
