La împlinirea frumoasei vârste de 80 de ani, neobositul poet Lucian Munteanu alias Noru Silvan, şi-a lansat ieri, la Baroul Bihor, cea de-a IV-a carte, intitulată "80 de sonete pentru 80 de ani". Cartea a apărut la Editura Aureo, şi reprezintă o mare sărbătoare pentru destinul poetic al autorului.
Eveniment
Salonul Naţional "Evreii din România" - Au fost desemnaţi câştigătorii
Recent, a avut loc jurizarea lucrărilor trimise pentru Salonul Naţional "Evreii din România", eveniment organizat de Asociaţia "Euro Foto Art" în parteneriat cu Departamentul Relaţiilor Interetnice din cadrul Guvernului României şi Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, sub patronajul Ministerului Culturii şi Asociaţiei Artiştilor Fotografi din România (AAFR).
- 03 Noiembrie 2013
- Citeste
89 de arbori pentru 89 de victime - Orădenii au comemorat 42 de ani de la tragicul accident din Certej
Fundaţia Life, în parteneriat cu Asociaţia ECOTOP Oradea şi în colaborare cu Primăria municipiului Oradea, a organizat, sâmbătă, o acțiune de voluntariat constând în plantarea a 89 de arbori. Prin această acțiune, Fundația Life Tineret a comemorat împlinirea a 42 de ani de la tragicul accident care a avut loc în localitatea Certej, județul Hunedoara, în data de 30 octombrie 1971, şi care s-a soldat cu 89 de victime.
- 03 Noiembrie 2013
- Citeste
La poalele Munţilor Apuseni - Personaje "înfricoşătoare" de Halloween
O serie de acţiuni au fost derulate la poalele Munţilor Apuseni menite să puncteze sărbătoarea de Halloween. Multe localuri din Ştei au fost decorate cu personaje reprezentând monştrii înfricoşători, spiriduşi, dar şi cu celebrii dovlecei. În unităţile de învăţământ, elevii s-au întrecut în paradele costumelor, dar şi în concursuri.
- 03 Noiembrie 2013
- Citeste
Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" - Un party de groază
Îmbrăcaţi în costume de vrăjitoare, spiriduşi sau demoni, în jur de 100 de copii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu" au participat joi la Balul boboceilor, un eveniment la care zece micuţi s-au luptat pentru titlurile de miss şi mister bobocel.
- 01 Noiembrie 2013
- Citeste
Pentru odihna şi sufletele celor dragi - Candele şi flori
Ziua Morţilor sau Luminaţia a adus, ieri, întreaga zi, mii de orădeni în Cimitirul Municipal Rulikowski, veniţi să aprindă o lumânare pentru sufletele celor care au trecut pe Tărâmul Morţilor. Mormintele parcă au luat foc, pe când întunericul s-a lăsat, candelele aprinse oferind un adevărat spectacol.
- 01 Noiembrie 2013
- Citeste
Proiect educativ lansat la Casa Corpului Didactic - Cartea şi biblioteca, prietenii copiilor
Casa Corpului Didactic a Judeţului Bihor a găzduit ieri evenimentul de lansare a proiectului educativ regional "Cartea şi biblioteca, prietenii copiilor", ediţia a II-a. Din echipa de proiect fac parte: director, prof. Carmen Bodiu, responsabil de proiect; prof. Mariana Trofin, coordonator, şi prof. Florina Szabó, coordonator asistent.
- 31 Octombrie 2013
- Citeste
Autospecială pentru descarcerare şi asistenţă medicală de urgenţă - Echipamente noi la Pompieri
În dotarea pompierilor bihoreni a intrat, ieri, o autospecială complexă de intervenţie în valoare de aproape un milion de lei, care va ajunge la Săcueni. Autospeciala este dotată cu echipamente moderne nu doar de stingere a incendiilor, ci şi de descarcerare şi acordare a asistenţei medicale de urgenţă. Ea va fi operată de un echipaj format din cinci pompieri, un comandant, un conducător auto şi trei servanţi, după ce aceştia vor fi instruiţi.
- 31 Octombrie 2013
- Citeste
"Fii eroul tău, donează sânge!"
Administraţai Bazinală de Apă Crişuri încurajează donarea de sânge în rândul angajaţilor venind astfel în ajutorul comunităţii. Ieri, 30 noiembrie, a avut loc prima acţiune din cadrul proiectului de responsabilitate socială intitulat "Fii eroul tău, donează sânge!".
- 30 Octombrie 2013
- Citeste
Toamna se numără... dovlecii!
Data de 23 octombrie a fost una specială pentru preşcolarii de la Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 56 din Oradea, deoarece în unitate a fost organizată prima ediţie a Festivalului Dovlecilor, la iniţiativa directorului Lukacs Maria Daniela.
- 30 Octombrie 2013
- Citeste


