Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat a prezentat, aseară, pe scena Teatrului "Arcadia", prima premieră a stagiunii 2008-2009, spectacolul "Desculţ în parc", o adaptare după un scenariu de Neil Simon, în traducerea şi regia lui Sebastian Lupu.
Trupa "Iosif Vulcan" a Teatrului de Stat a prezentat, aseară, pe scena Teatrului "Arcadia", prima premieră a stagiunii 2008-2009, spectacolul "Desculţ în parc", o adaptare după un scenariu de Neil Simon, în traducerea şi regia lui Sebastian Lupu.
"I'm very happy to be in your town". Acestea au fost primele cuvinte cu care Goran Bregovic şi-a întâmpinat publicul, sâmbătă seara, în parcarea din strada Independenţei. Sincer, în condiţiile în care vremea nu promitea nimic bun, am avut ceva emoţii că orădenii nu se vor lăsa scoşi din casă nici măcar pentru un artist de talia lui. Ei bine, ne-am înşelat. Puţin crispat la început, publicul orădean s-a dezlănţuit, încet, încet, cântând şi dansând aproape două ore, alături de Goran Bregovic şi instrumentiştii săi de la "Wedding Funeral Orchestra".
Peste 100 de orădeni au răspuns, ieri, apelului făcut de Asociaţia Societatea Carpatină Ardeleană Bihor, Asociaţia Pro Bikers Bihor, Primăria municipiului Oradea şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Bihor de a face un tur al oraşului cu bicicleta. Acţiunea a fost organizată în cadrul Săptămânii Mobilităţii Europene, tema fiind "În oraş fără maşină". Aceasta a fost a patra ediţie a demonstraţiei de biciclete intitulată Critical Mass. Cei peste 100 de biciclişti s-au adunat în Parcul Magnoliei, locul de unde s-a dat startul turului. Echipaţi cu veste reflectorizante, aceştia s-au deplasat pe ruta str. Transilvaniei - B-dul Dacia - Parcul Petofi - Calea Republicii - B-dul Magheru - str. Cele Trei Crişuri - str. D. Cantemir - str. S. Puşcariu - Piaţa 22 Decembrie - str. Horea - str. Sucevei - B-dul Decebal - str. Iuliu Maniu - str. Gen. T. Moşoiu - Parcul 1 Decembrie - str. Independenţei. Punctul final al demonstraţiei "pentru un aer curat" a fost parcarea din spatele statuii lui Mihai Eminescu, unde participanţii au fost recompensaţi cu băuturi răcoritoare.
