După mai bine de jumătate de an de aşteptare, pensionarii orădeni, care se văd nevoiţi să-şi ducă traiul zilnic dintr-o pensie de mizerie, de până la 1,6 milioane lei/lună, îşi vor vedea onorate, în sfârşit, promisiunile asumate de municipalitatea orădeană la sfârşitul anului trecut. Conform unei hotărâri a Consiliului Local Oradea, pensionarii cu venituri modeste vor beneficia în decursul unui an de un ajutor de 1 milion de lei, acordat sub forma unor tichete valorice ce vor putea fi utilizate în anumite magazine de pe raza municipiului. În acest sens, s-a decis ca, din acest an, să se apeleze la o firmă specializată care să tipărească bonurile valorice, acestea urmând a fi înmânate pensionarilor care le vor valorifica prin intermediul celor 29 de magazine din Oradea care au încheiate contracte cu firma Accor Service din Bucureşti. În aceste condiţi, pensionarii orădeni, care în luna decembrie 2005 aveau o pensie de până la 1, 6 milioane lei/lună, vor beneficia de câte cinci tichete, fiecare valorând 200.000 de lei. Dacă până anul trecut, pensionarii erau limitaţi să achiziţioneze a doar 11 tipuri de produse alimentare, acum paleta s-a extis şi la produsele nealimentare. "Am semnat deja contractul cu firma bucureşteană, iar începând de lunea viitoare vom demara programul de distribuire a tichetelor. La sediul ASCO, de pe strada Primăriei, vom amenaja patru puncte de lucru. Îi rugăm pe beneficiari, cei ale căror pensii în cursul lunii decembrie anul trecut nu au depăşit 1,6 milioane lei, să se prezinte cu buletinul sau cartea de identitate, precum şi cuponul de pensie de pe luna decembrie", a declarat director economic ASCO, Adina Madar. În cazul în care beneficiarii nu au mai păstrat cuponul pe luna decembrie, ei se pot adresa Casei Judeţene de Pensii Bihor în vederea eliberării unei adeverinţe care să confirme acest lucru. Până săptămâna viitoare, conducerea ASCO va afişa în locuri publice lista cu cele 29 de magazine care vor comercializa produse contra tichete. Potrivit bazei de date, numărul beneficiarilor se ridică la 4.500 de persoane. Comisionul pentru serviciile de emitere a tichetelor sociale este de 1% din valoarea nominală a tichetelor comandate, adică 40 milioane lei vechi.