Jumătate din datoria spitalelor către furnizorii de medicamente şi echipamente medicale pentru anul 2002 - respectiv 4.672,7 miliarde de lei - a rezultat din nerespectarea procedurilor de achiziţie a acestor bunuri, relevă un raport al Autorităţii Naţionale de Control (ANC). Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, sub coordonarea ANC, au finalizat acţiunea de control privind datoriile spitalelor către furnizorii de bunuri şi servicii, rămase neachitate la 31 decembrie 2002. Potrivit ANC, spitalele din România înregistrau, la sfârşitul anului trecut, datorii în valoare de 9.195,7 miliarde lei, din care 7.718 miliarde lei pentru medicamente şi materiale sanitare, diferenţa de 1.477,7 miliarde lei reprezentând datorii pentru utilităţi, hrană şi alte cheltuieli. La finalul controlului, oficialii ministerului Sănătăţii au stabilit că, din datoria totală, se poate achita doar jumătate din arieratele înregistrate, respectiv 4.523 miliarde lei. Diferenţa, în valoare totală de 4.672,7 miliarde de lei, reprezintă datorii rezultate din "managementul defectuos al unor spitale". Acestea au achiziţionat bunuri şi servicii, fără respectarea procedurilor legale, în valoare de 566 miliarde lei, iar diferenţa, în valoare de 4.106,7 miliarde lei "până la concurenţa valorii de 9.195,7 miliarde lei reprezintă contravaloarea bunurilor şi serviciilor achiziţionate şi consumate în anul 2002, peste nivelul indicatorilor fizici realizaţi, conform prevederilor Contractului - cadru, pentru care nu s-au făcut menţiuni cu privire la respectarea procedurilor legale de achiziţii", mai precizează raportul ANC. Cele mai multe nereguli privind achiziţiile de medicamente şi bunuri sanitare au fost înregistrate în spitalele din Capitală, potrivit raportului, unde au fost încălcate "procedurile pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică".