Astăzi, se împlinesc 65 de ani de la înfiinţarea, la 10 iunie 1941, a primelor trupe de paraşutişti militari români. La cei 84 de ani ai săi, col (r) Tudor Marinescu, absolvent al Şcolii de Paraşutişti Militari Bucureşti, promoţia (1942-1944), păstrează încă vie în memorie amintirea primelor momente legate de acest eveniment, dar şi luptele din 23 - 30 august 1944 date în nordul capitalei ţării, când unitatea de paraşutişti din care făcea parte a jucat un rol decisiv în nimicirea unităţilor hitleriste, şi a acceptat să ne acorde un interviu pe care îl publicăm în pagina 19. 65 de ani de la înfiinţarea trupelor de paraşutişti militari români - interviu cu col (r) Tudor Marinescu, absolvent al Şcolii de Paraşutişti Militari Bucureşti, promoţia (1942-1944) - - Când şi cine a hotărât înfiinţarea şi care a fost motivul? - În contextul evenimentelor politico-militare interne şi internaţionale din perioada anilor 1940-1941, factorii de decizie politică şi militară la Bucureşti au hotărât înfiinţarea la 10 iunie 1941, a primelor unităţi de paraşutişti militari români. Aşa se face că, statul major al Ministerului Aerului din acea vreme a dispus înfiinţarea pe lângă Centrul de Instrucţie al Aeronauticii Militare a şcolii de paraşutişti militari, cu un efectiv de 130 elevi, care, în prima parte a anului 1944, a ajuns la 1.045 de elevi şi cadre, constituiţi într-un batalion (şcoală de paraşutişti). Această unitate de paraşutişti a avut, succesiv, mai multe puncte de dislocare, în localitatea Popeşti - Leordeni, în pădurea Pantelimon şi apoi la Curtea de Argeş. După doi ani de pregătire de specialitate (terestră şi aeriană) şi două aplicaţii de mare anvergură, executate în zonele localităţilor Buzău (Nehoiu-Nehoia) în vara anului 1943, iar a doua la Curtea de Argeş (Ticveni-Topolog), executată în vara anului 1944, finalizate cu rezultate bune şi foarte bune, eşaloanele superioare au ajuns la concluzia că unitatea de paraşutişti este în măsură să execute misiuni de luptă pe cont propriu, cât şi în cooperare cu alte unităţi şi mari unităţi de arme întrunite ale armatei române. - Dacă aşa au stat lucrurile la vremea aceea, totuşi care au fost motivele desfiinţării şi reînfiinţării acestor trupe de elită? - Desfiinţarea unităţii de paraşutişti militari a plecat de la faptul că o parte din efectivul companiei de paraşutişti cu misiuni speciale au participat şi au acţionat în a doua parte a anului 1943 şi în prima parte a anului 1944, împotriva paraşutiştilor şi a partizanilor sovietici care acţionau în grupuri mici, dar numeroase, în zonele operative ale marilor unităţi ale armatei române de pe frontul de est în puncte strategice de pe teritoriul României. Paraşutiştii militari români din compania cu misiuni speciale, constituiţi în formaţiuni mici (3-4 paraşutişti), au reuşit să anihileze unele din aceste grupuri şi drept urmare unul din obiectivele principale ale comandamentului militar sovietic, la sosirea şi instalarea lui în Bucureşti (31 august 1944) a fost acela de a desfiinţa unitatea de paraşutişti militari români. Aşa se face că, la data de 1 martie 1945, a fost desfiinţată unitatea de paraşutişti, în condiţii dramatice (arestarea unor ofiţeri şi subofiţeri, treceri în rezervă, iar elevii trupei mutaţi în cadrul diferitelor unităţi din ţară şi la unităţile de pe frontul de vest - fără a se recunoaşte faptul că această unitate de paraşutişti participase activ, aducându-şi o contribuţie majoră la nimicirea unităţilor hitleriste din nordul capitalei în perioada 23-30 august 1944 în aceste lupte, unitatea de paraşutişti înregistrându-se cu 19 morţi, 159 de răniţi şi 3 dispăruţi, iar pentru faptele lor de arme (vitejie şi eroism legendar) au fost decoraţi 22 de ofiţeri, 9 subofiţeri şi 173 de elevi paraşutişti. În dramaticele lupte duse de paraşutiştii militari români împotriva inamicului, aceştia au produs inamicului pierderi însemnate, soldate cu 147 de morţi, 203 răniţi, 354 prizonieri. Au mai fost capturate la sol cinci avioane de transport şi trei avioane de vânătoare împreună cu echipajul respectiv, 25 de maşini blindate şi o mare cantitate de armament şi muniţie de diferite calibre. În ce priveşte reînfiinţarea unităţii de paraşutişti, acest lucru s-a decis abia la 1 noiembrie 1950, când ministrul forţelor armate de la acea vreme, cu avizul Moscovei, a ordonat reînfiinţarea unui batalion de paraşutişti cu sediul în garnizoana Tecuci. Azi, comandamentul central de coordonare funcţionează în garnizoana de la Buzău. - Ce gânduri şi sentimente nutriţi astăzi faţă de această armă de elită a armatei române? - Ca veteran al paraşutismului militar românesc şi veteran de război, mă simt mândru şi onorat că am făcut parte din această armă de elită, sacrificându-mi cei mai frumoşi ani din viaţa mea, alături de camarazii mei de arme, pentru apărarea gliei strămoşeşti şi a fiinţei noastre naţionale. De asemenea, am fost şi sunt foarte bucuros de reînfiinţarea în 1950 a acestei arme şi de evoluţia spectaculoasă înregistrată în anii următori, dovedindu-şi importanţa şi valoarea ei. Ca fost paraşutist ulterior şi ofiţer superior de grăniceri (poliţie de frontieră acum), ajuns la vârsta de 84 de ani, gândurile şi sentimentele mele de aleasă preţuire şi recunoştinţă se îndreaptă spre bravii noştri eroi paraşutişti căzuţi la datorie în lupta pentru independenţa, libertatea şi suveranitatea României.