România va beneficia de peste 25.000 de flacoane de Veklury, cunoscutul Remdesivir, care va ajunge în țara noastră în trei tranșe. Primele, care sunt pentru 1.200 de pacienți, vin săptămâna aceasta, în 7 august. România a primit a doua cea mai mare cantitate după Spania.
Externe
Ultimul dictator al Europei se confruntă cu ample proteste - Începutul sfârşitului?!
Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, se confruntă cu proteste masive şi are dispute cu Rusia, în contextul în care încearcă să obţină un nou mandat, comentează cotidianul britanic The Guardian, observând că liderul autoritarist de la Minsk este supus unor presiuni fără precedent.
- 02 August 2020
- Citeste
Şomaj record în rândul românilor din Spania
Cel puţin 95.000 de români din Spania depind, în prezent, de ajutorul dat de stat. Pandemia a spulberat peste 1 milion de joburi în Spania şi străinii sunt printre cei mai afectaţi. Mulţi români au fost nevoiţi să plece și puțini sunt cei care au reuşit să găsească altă slujbă.
- 31 Iulie 2020
- Citeste
Belarus şi Ucraina îşi întăresc controalele la graniţă - Presupuşi mercenari ruşi arestaţi
Belarus şi Ucraina au convenit să-şi întărească verificările la graniţă şi să-şi extindă cooperarea frontalieră, după ce în apropiere de Minsk au fost arestaţi miercuri peste 30 de presupuşi mercenari ruşi, înaintea alegerilor prezidenţiale din Belarus.
- 30 Iulie 2020
- Citeste
SUA şi Australia îşi consolidează parteneriatul în faţa Chinei - O alianţă indestructibilă
Statele Unite şi Australia şi-au afişat marţi, la Washington, „alianţa indestructibilă" şi s-au angajat să îşi întărească cooperarea militară pentru a forma un front comun împotriva Chinei.
- 29 Iulie 2020
- Citeste
Pentru a permite întoarcerea elevilor în şcoli - Irlanda investeşte 375 de milioane de euro
Irlanda a anunţat luni un pachet financiar în valoare de 375 de milioane de euro destinat reîntoarcerii copiilor în şcoli, cu program obişnuit, până la sfârşitul lunii august, în contextul aplicării măsurilor vizând relaxarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei de covid-19, informează Reuters.
- 28 Iulie 2020
- Citeste
Scenariu economic sumbru pentru Germania - Cel mai sever declin din 1970
Pandemia de coronavirus (COVID-19) va declanşa o scădere fără precedent a economiei germane, se arată în raportul lunar publicat luni de Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank), transmit DPA şi Reuters.
- 27 Iulie 2020
- Citeste
Vladimir Putin, la Sankt-Petersburg: - „Marina va fi dotată cu arme nucleare hipersonice!”
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat duminică, la Sankt-Petersburg, că Marina militară rusă va fi dotată cu arme nucleare hipersonice şi cu drone submarine nucleare, acestea - potrivit Ministerului Apărării rus - fiind în faza finală de testare.
- 26 Iulie 2020
- Citeste
Bill Gates a promis - Nu va utiliza vaccinul anti-coronavirus pentru a introduce cipuri în oameni
Bill Gates a vorbit despre teoriile conspiraţiei care îl vizează şi despre faptul că ar vrea să descopere un vaccin împotriva Covid-19 pentru a implanta cipuri în corpul oamenilor şi a-i putea urmări.
- 24 Iulie 2020
- Citeste
Inundații în India, Nepal şi Bangladesh - 700 de morți și 9,6 milioane de persoane afectate
Mai mult de 700 de persoane au murit în India, Nepal şi Bangladesh în urma inundaţiilor, alunecărilor de teren şi a prăbuşirii locuinţelor cauzate de ploile musonice severe, potrivit unor date guvernamentale publicate joi.
- 23 Iulie 2020
- Citeste


