Aproximativ 30 de tineri voluntari, dezamăgiţi de lipsa de acţiune a Poloniei în criza migraţiei, au organizat o acţiune de ajutorare a refugiaţilor din Balcani, încercând să redea sens cuvântului "Solidarnosc", o "specialitate" poloneză în anii '80.
Externe
Avioanele ruseşti împrăştie moarte în Siria - Şase copii şi şapte femei ucise în bombardamente
Cel puţin 23 de persoane au fost ucise, iar multe altele au fost rănite grav în atacuri aeriene la Duma, la periferia capitalei Damasc, potrivit unui ONG.
- 08 Noiembrie 2015
- Citeste
Tot mai aproape de deznodâmânt - 90% avionul rusesc a fost doborât cu o bombă
Anchetatorii incidentului în urma căruia Airbusul rusesc s-a prăbuşit în Peninsula Sinai, pe 31 octombrie, sunt "90% siguri" că un zgomot înregistrat de cutiile negre ale aeronavei corespund exploziei unei bombe, a declarat duminică un membru al comitetului de anchetă.
- 08 Noiembrie 2015
- Citeste
Frontiera dintre Ungaria şi ţara noastră ar putea fi închisă pe un segment - Gard extins la frontiera cu România
Frontiera dintre Ungaria şi România ar putea fi închisă, dacă va fi necesar, pe un segment cuprins între graniţa comună cu Serbia şi oraşul Mezohegyes, situat în sud-estul teritoriului ungar, în apropierea graniţei române, a declarat joi un oficial ungar, citat de MTI.
- 06 Noiembrie 2015
- Citeste
Miting spontan la Chişinău - Moldovenii vor unirea
O manifestaţie spontană în favoarea unirii Republicii Moldova cu România s-a desfăşurat în centrul Chişinăului, participanţii cerând alcătuirea unui guvern comun în cele două ţări.
- 06 Noiembrie 2015
- Citeste
Marea Britanie. Anonymous, "Marşul celor o mie de măşti" - V(iolenţe) for Vendetta
Trei poliţişti britanici au fost răniţi şi peste 50 de persoane au fost reţinute în Londra, în urma "Marşului celor o mie de măşti" organizat de grupul anti-capitalist Anonymous, care protestează împotriva măsurilor de austeritate şi a corupţiei din Marea Britanie.
- 06 Noiembrie 2015
- Citeste
Zeci de morţi şi dispăruţi în noroi toxic - Tragedie în Brazilia
Cel puţin 17 persoane au murit şi peste 40 sunt dispărute în Brazilia, după ce reziduri miniere au fost deversate în urma cedării unui baraj, iar sute de case sunt îngropate în noroiul toxic, informează site-ul postului Deutsche Welle.
- 06 Noiembrie 2015
- Citeste
Sharm el-Sheikh. Zboruri anulate din cauza terorismului - Zeci de mii de turişti blocaţi
Cel puţin 20.000 de turişti britanici sunt blocaţi în staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, iar Forţele aeriene britanice au trimis avioane militare pentru repatrierea acestora, în contextul în care cursele civile sunt suspendate după prăbuşirea aeronavei ruse, care ar fi fost doborâtă de terorişti.
- 05 Noiembrie 2015
- Citeste
În semn de solidaritate cu românii - Manifestări şi la Chişinău
Zeci de persoane au manifestat miercuri seara împotriva corupţiei la Chişinău, în semn de solidaritate cu protestatarii din România, relatează site-ul Unimedia.info.
- 05 Noiembrie 2015
- Citeste
Katy Perry, cântăreaţa cu cele mai mari venituri
Katy Perry, deşi nu a ţinut prima pagină a ziarelor şi nici nu a vândut la fel de multe albume ca unele dintre rivalele sale, a depăşit-o pe Taylor Swift în topul cântăreţelor care au obţinut cele mai mari venituri în ultimul an, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes, publicat miercuri.
- 05 Noiembrie 2015
- Citeste
Crişana Digitală
![](https://crisana.ro/timthumb.php?src=https://crisana.ro//media/autori/contributors2.jpg&w=100&zc=1)
![](https://crisana.ro/timthumb.php?src=https://crisana.ro//media/autori/mask11.jpg&w=100&zc=1)