Extremiştii din cadrul Statului Islamic au ocupat, în noaptea de joi spre vineri Brigada 93, o importantă bază a armatei siriene din provincia nordică Raqa, potrivit Observatorului sirian pentru drepturile omului (OSDO).
Externe
Inundaţii de proporţii în Franţa - Ploile au închis Tunelul Mont Blanc
Tunelul Mont Blanc, în Alpii francezi, a fost închis, joi seara, pe durată nedeterminată în ambele sensuri, între Franţa şi Italia, din cauza unei inundaţii, au anunţat autorităţile, relatează AFP.
- 08 August 2014
- Citeste
Hamas a repornit războiul din Gaza - Au încălcat armistiţiul
Mişcarea islamistă Hamas, care controlează Fâşia Gaza, a anunţat, ieri, la Cairo că nu va prelungi armistiţiul în enclava palestiniană, în vigoare de trei zile, pentru că Israelul refuză solicitările sale. Hamas a lansat rachete cu trei ore înainte să expire armistiţiul.
- 08 August 2014
- Citeste
OMS trage semnalul de alarmă - Ebola, o urgenţă mondială
Epidemia de Ebola trebuie considerată o "urgenţă de sănătate publică la nivel mondial", a afirmat ieri Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează AFP.
- 08 August 2014
- Citeste
I-a dat peste cap planurile lui Obama - Un bebeluş a alertat Casa Albă
Un copil de câteva luni a pătruns în curtea Casei Albe, provocând o alertă de securitate şi întârziind discursul preşedintelui Barack Obama pe tema crizei din Irak. Bebeluşul a pătruns în sectorul Nordic al reşedinţei prezidenţiale.
- 08 August 2014
- Citeste
Au deconspirat cea mai vastă operaţiune de spionaj - Atac cibernetic de proporţii mondiale
Experţii companiei informatice Kaspersky au depistat o vastă operaţiune de spionaj cibernetic care vizează două agenţii de informaţii şi sute de instituţii guvernamentale şi militare din Europa şi din Orientul Mijlociu, fiind vizate obiective inclusiv în SUA, Franţa, Rusia, Germania şi România.
- 08 August 2014
- Citeste
Liderii Khmerilor Roşii, închişi pe viaţă - Verdict istoric în Cambodgia
Ultimii doi lideri ai Khmerilor Roşii rămaşi în viaţă au fost condamnaţi joi la închisoare pe viaţă pentru crime împotriva umanităţi.
- 07 August 2014
- Citeste
Interdicţii la importurile din SUA şi Europa, spaţiu aerian închis - Rusia se retrage în carapace
Rusia a decretat o "interdicţie totală" pentru majoritatea produselor alimentare provenind din ţările europene şi din Statele Unite, ca răspuns la sancţiunile occidentale împotriva Moscovei, a anunţat ieri premierul rus Dmitri Medvedev.
- 07 August 2014
- Citeste
Alertă sanitară la cel mai înalt grad - Ebola trebuie stopată
Autorităţile sanitare americane au ridicat, miercuri, alerta sanitară la nivelul 1, cel mai mare, pentru a răspunde mai eficient epidemiei de Ebola, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt. Această activare permite mobilizarea tuturor resurselor din agenţie pentru a răspunde crizei.
- 07 August 2014
- Citeste
Antisemitism şi violenţe în Australia - Autobuz cu copii evrei, atacat
Cinci adolescenţi suspectaţi că au terorizat copii evrei, proferând insulte antisemite şi ameninţări într-un autobuz şcolar din Sydney, au fost arestaţi joi, a anunţat poliţia.
- 07 August 2014
- Citeste


