Dialogul între Ungaria şi România este cea mai adecvată metodă de soluţionare a disputei în legătură cu utilizarea steagului „ţinutului secuiesc", a declarat secretarul ungar de stat Zsolt Nemeth într-un interviu publicat miercuri de cotidianul ungar din Transilvania Kronika.
Externe
Deşi a anunţat că demisionează - Papa se va întâlni cu Băsescu
Papa Benedict al XVI-lea se va întâlni, vineri, cu preşedintele Traian Băsescu, aşa cum era programat, a confirmat marţi purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, citat de presa italiană.
- 13 Februarie 2013
- Citeste
Ameninţări de peste ocean - Obama promite o acţiune fermă împotriva nord-coreenilor
Preşedintele Statelor Unite Barack Obama a promis marţi seara o "acţiune fermă" în faţa "provocărilor" Coreei de Nord, care a efectuat recent cel de-al treilea test nuclear.
- 13 Februarie 2013
- Citeste

Pelerinaj la abatoarele de cai din România - Nimic compromiţător
Presa străină a efectuat reportaje la cele două abatoare din România implicate în scandalul cărnii de cal descoperite în produse semipreparate din Marea Britanie sau i-a contactat pe reprezentanţii acestora, care au încercat să îşi dovedească nevinovăţia.
- 13 Februarie 2013
- Citeste
După ce i-a făcut hoţi pe români - Un politician englez şi-a cerut scuze
Candidata partidului Independent în Eastleigh, Marea Britanie, şi-a cerut scuze pentru declaraţiile cu privire la înclinaţia naturală a imigranţilor români către infracţionalitate, relatează The Times în pagina electronică.
- 13 Februarie 2013
- Citeste
Scandalul continuă - Vicepremierul maghiar îndeamnă la arborarea steagul secuiesc
Vicepremierul Zsolt Semjen, care se ocupă de comunităţile maghiare din afara graniţelor Ungariei, le-a cerut marţi consiliilor locale să arboreze steagul secuiesc.
- 12 Februarie 2013
- Citeste
În Rusia - Atac cu arme de foc într-un restaurant
Aproximativ 40 de bărbaţi au fost implicaţi în schimburi de focuri, timp de 20 de minute, într-un restaurant din centrul Moscovei, incidentele soldându-se cu rănirea unei persoane.
- 12 Februarie 2013
- Citeste
Numele viitorului suveran pontif listat la pariuri - Cine va fi viitorul Papă?!
Papa Benedict al XVI-lea îşi va lua rămas bun de la credincioşi în cadrul unei audienţe generale în Piaţa Sfântul Petru, la 27 februarie, a anunţat ieri purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi.
- 12 Februarie 2013
- Citeste
Aproape de un nou război - Testul nuclear al nord coreenilor în atenţia Ameriii, Chinei şi Rusiei
Coreea de Nord a efectuat marţi al treilea test nuclear, de o putere mult superioară testelor anterioare şi cu un dispozitiv miniaturizat, potrivit Phenianului, un act de sfidare condamnat de către comunitatea internaţională.
- 12 Februarie 2013
- Citeste
Titus Corlăţean reacţionează - Românii nu sunt „cerşetori" şi „criminali"!
Ministrul român de externe Titus Corlăţean este nemulţumit de tonul dezbaterii cu privire la migraţia dinspre România şi Bulgaria către Marea Britanie şi denunţă o serie de stereotipuri despre români vehiculate de presă, ca „cerşetori" şi „criminali", relatează BBC News Online.
- 12 Februarie 2013
- Citeste
Crişana Digitală

