Mii de ultranaţionalişti care au ieşit ieri pe străzile Moscovei, ca în fiecare an cu ocazia "Marşului rus", au cerut demisia preşedintelui Vladimir Putin, pe care îl acuză că nu protejează poporul rus, denunţând, de asemenea, imigraţia ilegală.
Externe
Vizită surpriză - Premierul italian, în Afganistan
Şeful Guvernului italian Mario Monti a sosit ieri dimineaţă în Afganistan pentru o vizită neanunţată la contingentul italian de la baza Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), la Herat, a relatat agenţia italiană Ansa, citată de AFP.
- 04 Noiembrie 2012
- Citeste
Imigranţi morţi în naufragiu
Paza de coastă italiană a recuperat ieri şapte cadavre, după naufragiul unei ambarcaţiuni cu imigranţi ce se îndrepta spre Italia, între coastele libiene şi insula Lampedusa, bilanţul tragediei ajungând astfel la zece morţi, a transmis agenţia de presă Ansa, citată de AFP.
- 04 Noiembrie 2012
- Citeste
Centrul Damascului - 11 răniţi într-un atentat "terorist"
Un atentat comis de "terorişti" în apropierea hotelului Dama Rose, în centrul Damascului, s-a soldat cu 11 răniţi, ieri, într-un cartier în care se află numeroase clădiri guvernamentale şi ale Securităţii, a anunţat presa oficială siriană, citată de AFP.
- 04 Noiembrie 2012
- Citeste
Italia - O româncă de doar 18 ani - Bătută, violată şi obligată să se prostitueze
O româncă în vârstă de 18 ani a fost sechestrată, bătută şi violată, mai multe zile la rând, de un conaţional, în sudul Italiei, bărbatul forţând-o să se prostitueze, relatează pagina online a agenţiei Adnkronos.
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste
În Spania, români arestaţi pentru trafic de droguri
Poliţia spaniolă a anunţat ieri că a destructurat o reţea de trafic de droguri între Maroc şi Spania, ceea ce a permis reţinerea a 51 de persoane, între care şi români, şi confiscarea a 1,6 tone de haşiş.
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste
Bilanţ trist - Sandy a făcut 40 de victime
Ciclonul Sandy a cauzat moartea a cel puţin 40 de persoane la New York, potrivit unui nou bilanţ furnizat joi seara de către poliţia oraşului.
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste
Cenzură pe net - Rusia blochează site-urile aşa-zis periculoase
Rusia a început joi să treacă pe lista neagră site-uri de Internet, după adoptarea în acest an a unei legi controversate vizând blocarea anumitor site-uri, denunţată de observatori drept o tentativă de a cenzura Internetul.
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste
Cenzură pe net - Rusia blochează site-urile aşa-zis periculoase
Rusia a început joi să treacă pe lista neagră site-uri de Internet, după adoptarea în acest an a unei legi controversate vizând blocarea anumitor site-uri, denunţată de observatori drept o tentativă de a cenzura Internetul.
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste
Japonia vs China - Alte nave chineze în apele teritoriale ale Japoniei
Patru nave guvernamentale chineze au intrat ieri în apele teritoriale ale insulelor administrate de Japonia, dar revendicate de China, a anunţat paza de coastă niponă.
- 02 Noiembrie 2012
- Citeste
Crişana Digitală
