Forţele turce au lansat bombardamente împotriva grupării rebele a kurzilor sirieni (YPG) în nordul Siriei, iar premierul turc, Ahmet Davutoglu, a solicitat retragerea grupului din zonă, ceea ce intensifică tensiunile între statele membre NATO în privinţa opoziţiei siriene. Situaţia se complică după ce Arabia Saudită a decis trimiterea de militari şi aviaţie în Turcia pentru raiduri comune în Siria.

Bombardamentele au fost lansate de Turcia sâmbătă după ce militanţii kurzi sirieni, cu ajutorul raidurilor efectuate de Rusia, au preluat controlul asupra unei baze militare aeriene, din oraşul Azaz, în apropiere de frontiera cu Turcia.

"Atacul de azi (sâmbătă) a avut loc în virtutea angajamentului de a lupta împotriva forţelor care reprezentau o ameninţare pentru oraşul Azaz şi împrejurimile acestuia", a declarat premierul turc la televiziunea publică TRT Harber. Un oficial al kurzilor a declarat că baza militară Menagh a fost capturată de grupul Jaysh al-Thuwwar, afliat mişcării kurde, şi nu de YPG, ambele grupări aparţinând alianţei Forţele Democratice din Siria.

Atacul Turciei asupra YPG vine şi în contextul în care există neînţelegeri cu SUA în privinţa acestei grupări. Statele Unite consideră YPG o grupare rebelă, oferindu-i ajutor în lupta împotriva forţelor regimului Assad, în timp ce Turcia o consideră grupare teroristă la fel ca pe PKK - Partidul Muncitorilor din Kurdistan - care comite atacuri teroriste în Turcia.

John Kirby, purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat, a îndemnat Turcia şi rebelii kurzi sirieni să nu comită atacuri reciproce, ci să se concentreze pe lupta împotriva "ameninţării comune" reprezentate de organizaţia teroristă Stat Islamic care controlează vaste arii din Siria.

"Am fost informaţi, de asemenea, de atacuri armate comise de Turcia şi i-am solicitat să înceteze aceste atacuri", a adăugat Kirby.

Arabia Saudită trimite militari şi avioane de vânătoare la o bază militară din sudul Turciei, în apropiere de frontiera cu Siria, pentru o posibilă intervenţie terestră împotriva organizaţiei teroriste Stat Islamic în Siria. Ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu, a confirmat, sâmbătă, pentru publicaţia turcă Yeni Şafak, că Arabia Saudită va trimite militari şi avioane de vânătoare la baza militară Incirlik de la frontiera cu Siria. Anunţul vine în contextul în care marile puteri printre Rusia şi Statele Unite au anunţat vineri un acord de încetare temporară a conflictului armat în Siria pentru reluarea negocierilor de pace între guvernul sirian şi opoziţie de la Geneva, acord care ar urma să intre în vigoare în zilele următoare. Rusia şi Iranul au avertizat că orice intervenţie armată în Siria va amplifica războiul.