Turcia. Un an după tentativa eșuată de lovitură de stat - Erdogan vrea sânge
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că va "tăia capul trădătorilor" într-un discurs cu ocazia comemorării tentativei eșuate de lovitură de stat din iulie 2016, reafirmând că este dispus să aprobe reintroducerea pedepsei capitale.
„În primul rând vom tăia capul acestor trădători”, a amenințat Erdogan la un Istanbul, în timp ce mulțimea scanda în favoarea reintroducerii pedepsei capitale. Președintele a reafirmat că va aproba reintroducerea pedepsei capitale dacă Parlamentul de la Ankara o va cere, cu toate că UE a avertizat că acest lucru ar însemna încetarea negocierilor pentru aderarea Turciei la Blocul comunitar.
„Suntem un stat guvernat de legi. Dacă ajunge pe masa mea după Parlament, o voi semna”, a declarat președintele. Erdogan și-a susținut discursul pe un pod peste strâmtoarea Bosfor unde puciștii au deschis focul asupra civililor care protestau față de tentativa de lovitură de stat.
„Am plătit un preț...însă nu există niciun preț pentru independența și viitorul pe care l-am obținut în schimb pentru acest sacrificiu”, a adăugat liderul turc, făcând referire la cele 249 de persoane care și-au pierdut viața în timpul confruntărilor cu puciștii.
În urma evenimentelor din luna iulie 2016, autoritățile turce au arestat peste 50.000 de persoane, iar 140.000 de funcționari publici și militari au fost suspendați din funcții ori demiși. Persoanele vizate de anchete sunt suspectate că ar avea legătură cu Fethullah Gulen, un cleric musulman acuzat de Ankara că ar fi orchestrat tentativa de lovitură de stat militară. Gulen, aflat în exil autoimpus în SUA, neagă categoric aceste acuzații.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.