Traversare prin loc nemarcat Duminică, pe strada Dimitrie Cantemir, din Oradea, F.V., de 47 de ani, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism marca Ford Sierra, înmatriculat în judeţul Bihor, l-a acroşat pe N.T., de 73 de ani, care era angajat în traversarea străzi
Flagrant
Furturi în lanţ la Lotus Supermarket
Trei magazine din cadrul complexului comercial orădean Lotus Supermarket au fost jefuite în perioada 30.10. - 01.12.2005, atenţia hoţilor îndreptându-se înspre obiecte vestimentare, telefoane mobile şi ceasuri. Având în vedere că, în toate cele trei cazuri, mo
- 06 Decembrie 2005
- Citeste
Orădence ademenite în Italia, obligate să se prostitueze
Victimele unei traficante de persoane Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, Serviciul Teritorial Oradea împreună cu procurori din cadrul instanţelor orădene au trimis în judecată o femeie de 33 de ani, din Marghita, pent
- 06 Decembrie 2005
- Citeste
În direct de la Poliţie
Controale în trenurile de călători Miercuri, Poliţia Transporturi din cadrul IPJ Bihor au organizat o acţiune preventivă pe trenurile de călători şi în staţiile CFR de pe raza de competenţă. În cadrul acţiunii, au fost efectuate controale pe raza a d
- 03 Decembrie 2005
- Citeste
Patru accidente în ultimele două zile
În ultimele două zile, pe şoselele din judeţul Bihor, au avut loc patru accidente rutiere grave, soldate cu decesul unei femei şi internarea în spital a mai multor persoane. De vină pentru majoritatea acestora au fost condiţiile meteorologice şi viteza excesivă.
- 03 Decembrie 2005
- Citeste
În 2005, poliţiştii bihoreni au fost implicaţi în 15 accidente rutiere
Peste 2500 de poliţişti şi alţi angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor au fost sancţionaţi contravenţional în acest an pentru încălcarea normelor referitoare la disciplina rutieră, în aceeaşi perioadă fiind reţinute, tot de la oame
- 03 Decembrie 2005
- Citeste
Peste 2.500 de persoane, amendate la graniţă
În luna noiembrie, la nivelul Direcţiei Poliţiei de Frontieră Oradea şi a structurilor subordonate, peste 23.000 de români care intenţionau să iasă din ţară au fost întorşi din drum, în timp ce poliţiştii au depistat 59 de persoane care au încer
- 03 Decembrie 2005
- Citeste
Orădeancă înşelată de un instalator
O pensionară din municipiul Oradea a fost înşelată de un presupus instalator la care apelase pentru efectuarea unor reparaţii la instalaţiile sanitare şi care i-a solicitat un milion de lei pentru a putea achiziţiona materialele necesare. Femeia povesteşte că ins
- 02 Decembrie 2005
- Citeste
Cauciucuri second-hand confiscate la Frontieră
În urma unei acţiuni comune desfăşurate de poliţiştii de frontieră şi reprezentanţii Autorităţii Vamale, în PTF Borş a fost depistat, la intrarea în ţară, cetăţeanul român Laszlo M., de 36 de ani, care conducea un automarfar înmatricula
- 02 Decembrie 2005
- Citeste
Portretul robot al hoţului de la Lorant Exchange
Poliţiştii Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Bihor au întocmit un portret robot al suspectului care a sustras, la începutul lunii noiembrie, o geantă cu bani din autoturismul administratorului casei de schimb valutar Lorant Exchange din Oradea. Furtul a avut loc în se
- 01 Decembrie 2005
- Citeste


