Frontiera verde
Şedere ilegală în Anglia
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Valea lui Mihai-Barantău l-au depistat la intrarea în România pe Ovidiu S., de 28 de ani, cetăţean român, care, după cum reiese din cercetările efectuate la controlul de frontieră, în cursul anului 2001, a obţinut o viză pentru Hong Kong, ieşind ilegal din ţară prin PTF Otopeni, însă, în timpul escalei efectuate în Anglia, a rămas ilegal în această ţară. Acestuia i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei unui stat străin.
Fals în înscrisuri oficiale
Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Borş le-au depistat la ieşirea din ţară pe cetăţenii Republicii Moldova: Veronica B., de 31 de ani, şi Tatiana G., de 24 de ani, ambele din Republica Moldova, care, au prezentat la controlul de frontieră permise de muncă italiene. Existând suspiciuni asupra autenticităţii documentelor în cauză, s-a trecut la verificarea acestora, rezultând că permisele de muncă nu figurează înregistrate în evidenţele italiene. Avându-se în vedere aceste fapte, a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.