Berbec (21 mart. – 20 apr.)

Degaji o energie pozitivă debordantă pe care multă lume o apreciază, deci să nu te miri că, dintr-o dată, ești mult mai căutat și mai solicitat de prieteni. Responsabil pentru această popularitate neașteptată este entuziasmul tău molipsitor pe care îl pui în valoare pe oriunde ai trece.

Taur (21 apr. – 21 mai)

E un moment în care pot merge strună unele proiecte complet noi, cu un consum mai mare de energie, deci nu te crampona de cel care nu vrea să evolueze orice i-ai face. Nu accepta un nu drept răspuns, ci ia singur taurul de coarne.

Gemeni (22 mai – 21 iun.)

Ești implicat într-o acțiune dificilă, ce necesită foarte multă energie și concentrare. Deși sursa de efort ești tu, capul acestei acțiuni trebuie să fie un șef a căruia valoare o recunoști.

Rac (22 iun. – 22 iul.)

A privi doar spre trecut, la ceea ce ai fost și ce ai devenit, sigur e un motiv de mândrie și satisfacție, dar de data aceasta trecutul nu trebuie să fie sensul care te tot trage înapoi, ci scânteia care te propulsează spre ceva și mai bun! De acolo, din trecut, vine motivația spre un mare.

Leu (23 iul. – 22 aug.)

Ai mare noroc de prietenul care îți stă astăzi alături, pentru că el chiar pune umărul la rezolvarea unei probleme în care ești implicat. Ai multe de învățat de la un astfel de om, pentru că deține niște calități care ție îți lipsesc. Faceți echipa bună, dar îi recunoști, cumva, superioritatea.

 

Fecioară (23 aug. – 21 sept.)

Nu spune hop până nu sari gardul, spune o zicală, și această va fi și atitudinea ta de acum. Posibil să ai nevoie de o confirmare înainte de a te baza pe informațiile excelente care sosesc și ai noroc: cineva îți va spune că totul e în regulă.

Balanţă (22 sept. – 22 oct.)

Lasă deoparte tendința de a-ți asuma tu toate greș. Nu e nevoie să te tot sacrifici de dragul altora. Nu înseamnă că fugi tu de răspundere, ci doar că privești adevărul sincer în ochi și arăți unde este fisura. Fii corect și arată cine este vinovatul.

Scorpion (23 oct.– 21 noiem.)

Fii atent cum te porți azi în fața unui profesor sau superior care, dacă nu e de acord cu atitudinea ta, are chiar puterea de a te sancționa. Consideri că uneori trebuie să mai accepți și condiții defavorabile, conștient că acestea sunt prețul ce se cere plătit pentru succesele tale viitoare.

Săgetător (22 noiem. – 20 dec.)

Luptă pentru dreptul tău de a face ceva pe cont propriu, de a fi propriul stăpân, pentru că tu crezi în ideile tale și merită să le faci ascultate. Dacă ți-ar urma sfaturile, mulți ar avea de câștigat, dar sunt reticenți la noutate.

Capricorn (21 dec. – 19 ian.)

Ai grijă cum discuți cu un prieten care trece prin momente mai dificile, pentru că și un sfat amical venit îl poate supăra și mai tare. Stai deoparte până ce-ți spune că are nevoie de ajutor, altfel faci mai mult rău.

Vărsător (20 ian. – 18 febr.)

Primești o veste care anunță un eveniment viitor căruia îi acorzi o semnificație cu totul specială. Nu te grăbi, chiar și această așteptare are rolul ei, pentru că te face să privești cu și mai multă bucurie evenimentul ce te va face fericit.

Peşti (19 febr. – 20 mart.)

Șansa cea mai mare nu e unică, ci poate apărea din două direcții în același timp. Posibil să fii atât de norocos încât să profiți și de una și de alta la fel de bine. Doar de alegerea ta depinde asupra căreia te oprești.