Berbec( 21 mart. – 20 apr.)

Începi ziua cu dreptul, cu bateriile încărcate şi gata de acţiune. Direcţia înspre care îţi îndrepţi energiile este totuşi destul de neclară, în sensul că te poţi regăsi în situaţia de a-ţi disipa forţele fără a reuşi să realizezi ceva notabil. Poţi fi tentat(ă) să-ţi asumi riscuri mai mari decât ar fi înţelept s-o faci, indiciu cum că n-ar strica să aplici o doză suplimentară de raţiune în tot ceea ce întreprinzi astăzi.

 Taur(21 apr. – 21 mai)

Cu toate că s-ar putea ca ziua să nu meargă aşa cum ai plănuit, cert este că dispui de dozele necesare de optimism pentru a face faţă tuturor provocărilor. Acestea ar putea include proiectele de grup în care eşti implicat(ă) sau unele planuri cu bătaie lungă la care lucrezi perioada aceasta.

Gemeni(22 mai – 21 iun.)

Dacă urmăreşti să atragi sponsori, să dezvolţi o idee de afacere sau eşti pe punctul de a lansa un proiect, ziua de azi poate veni cu idei strălucite. Fie că te întâlneşti cu oameni care te ajută să te pui pe direcţia potrivită, fie primeşti nişte stimulente materiale pentru a-ţi vedea visul cu ochii, cert este că lucrurile se mişcă şi eşti mai motivat(ă) să faci demersurile necesare pentru a reuşi.

Rac(22 iun. – 22 iul.)

Accentul cade pe sectorul profesional astăzi, unde întâlneşti tot felul de probe de îndemânare şi/sau ţi se testează capacitatea de a rezolva sarcini de muncă destul de complexe. Acestea nu numai că te vor scoate din rutină instalată peste săptămână, dar pot servi drept o rampă de afirmare în ochii superiorilor, motiv pentru care se recomandă să-ţi demonstrezi valoarea ca profesionist şi să livrezi cele mai bune rezultate posibile

 Leu(23 iul. – 22 aug.)

Se anunţă o zi în care trebuie să dai dovadă de maturitate în luarea unor decizii, fie ele profesionale, de ordin financiar sau sentimental. Ţi se cere să dai dovadă de multă implicare în toate aceste sectoare şi deşi astrele îţi conferă o dispoziţie jucăuşă şi mai puţin interesată de aspectele mai serioase ale vieţii, trebuie, măcar în anumite momente, să te responsabilizezi şi să iei măsurile necesare pentru a te achita de angajamentele pe care ţi le-ai asumat

 Fecioară(23 aug. – 21 sept.)

Pe plan domestic, pot interveni unele discuţii în contradictoriu despre felul în care tu sau partenerul înţelegeţi să abordaţi unele chestiuni de ordin gospodăresc. Important este să vă concentraţi pe asemănările viziunilor voastre şi nu pe diferenţele dintre ele. În acest fel, reuşiţi să construiţi o strategie de acţiune cu care sunteţi amândoi de acord şi care va duce la cel mai bun deznodământ posibil.

 Balanţă(22 sept. – 22 oct.)

Planează astăzi pe plan profesional riscul unor discuţii în contradictoriu cu colegii de muncă. La fel de ridicate sunt totuşi şansele de a ieşi dintr-o mare încurcătură profesională graţie tactului şi diplomaţiei care te caracterizează. Ceea ce se poate spune sigur este că eşti cam încordat(ă), probabil pentru că atârnă asupra ta perioadă aceasta nişte responsabilităţi mai mari sau trebuie să demonstrezi ceva.

 Scorpion(22 sept. – 22 oct.)

Îţi pot intra astăzi în buzunar sume frumuşele de pe urma unor comisioane, activităţi extraprofesionale sau chiar un bonus, dar este important să te limitezi la lista de cumpărături de bază pentru a nu cheltui mai mult decât ai câştigat. Poţi fi tentat(ă) să-i iei celui drag ceva frumos sau să te răsfeţi cu un articol vestimentar de care nu aveai cu adevărat nevoie perioada aceasta, dar ar fi mai bine să mai aştepţi puţin.

Săgetător(22 sept. – 22 oct.)

Te trezeşti bine dispus(ă), cu energia la cote maxime şi gata să iei taurul de coarne. Această atitudine poate fi la mare trecere pe plan social, dar şi în raport cu partenerul, care se simte mai atras de tine ca oricând. Vestea mai puţin bună este că se aşteaptă să te ocupi de sarcini gospodăreşti care nu se prea potrivesc cu starea ta de spirit.

 Capricorn(21 dec. – 19 ian.)

Poate că nu jubilezi, dar este evident pentru toată lumea că ai un tonus bun şi stai bine cu moralul. Important este să nu-ţi laşi starea de spirit influenţată de intrigile care se ţes în jurul tău ori de zvonuri răutăcioase. Dacă intuieşti că s-ar putea întâmpla acest lucru, confesează-te partenerului şi acesta te va ajuta să-ţi reglezi atitudinea.

 Vărsător(20 ian. – 18 febr.)

Se anunţă o zi bună pentru a pregăti terenul necesar demarării unui proiect sau consolidării unui plan de viitor. Oricât de bine ar arăta, este important să ştii că mai ai de lucrat înainte de a începe să faci investiţii considerabile de capital. Structura arată promiţător, are potenţial, dar necesită încă iniţiative de rafinare înainte de face demersurile necesare pentru a-l pune pe picioare

 Peşti(19 febr. – 20 mart.)

Abilităţile tale de comunicare şi socializare sunt la cote ridicate astăzi şi recomandabil ar fi să mizezi pe ele în interacţiunile cu factorii de decizie de la locul de muncă. Se arată riscul unor discuţii mai aprinse sau şicane care se pot răsfrânge asupra felului în care eşti perceput(ă) de superiori. Ai făcut multe eforturi în ultima vreme pentru a fi remarcat(ă) drept persoană profesionistă care pretinzi că eşti şi ar fi păcat să dai cu bâtă-n baltă acum.