Berbec

Stai și calculezi fiecare bănuț, pentru că este un moment în care te preocupă cheltuielile administrative. Nu e vorba de plăți imense, de sume mari de bani, ci mai degrabă de acele mărunțișuri lunare pe care trebuie să le achiți, orice ar fi.

Taur

Energia pe care o investești cu entuziasm în proiectul în desfășurare va avea rezultate excelente, deci merită să continui în același ritm, pentru că nu mai e mult până la rezultate. Ai convingerea că totul va ieși excelent datorită acestei implicări totale.

Gemeni

Ai mare grijă la gesturile tale, care ar putea conține o cantitate mult prea mare de energie, care poate deranja pe alții, mai sensibili din fire. Poate ție îți plac provocările de acest gen, în care să investești tot ce ai, dar alții se cam tem de atitudinea ta un pic cam agresivă și o interpretează greșit.

Rac

Ai parte și de veselie, și de supărare în același loc, de parcă s-ar fi adunat în preajma ta și o serie de amici puși pe distracție, dar și unii cu tot felul de probleme care simt nevoia să discute cu tine. Poate e norocul lor că ești tu de față, pentru că ai un tonus pozitiv și vei reuși să ridici moralul celor posomorâți.

Leu

Cu banii potriviți la dispozție, ești pregătit pentru un proiect de anvergură ce va consuma și resurse financiare masive, dar și o cantitate uriașă de energie din partea ta. Ești suficient de bine motivat să te apuci de treabă, deoarece deții tot ce trebuie pentru a lua startul acum și a face pași mari spre ținta visată.

Fecioară

Ai toate motivele să crezi că planul la care îți aduci contribuția va avea urmări dintre cele mai bune. Chiar dacă e un demers de lungă durată care te solicită enorm din toate punctele de vedere, deja se conturează la orizont rezultatele spre care ai pornit alături de un grup mai larg de persoane, care au aceleași interese.

Balanță

Partenerul de suflet cere mai multă implicare de la tine, să-i demonstrezi că ești capabil să vii alături de el pentru a pune umărul la construcția unui proiect de cursă lungă. Ceva îți spune că te poți baza pe acest om, că este persoana potrivită pentru o viață în doi stabilă, deci merită să investești!

Scorpion

Ți-e dor de locuri de care te leagă amintiri puternice din copilărie, de aceea ar fi o zi perfectă pentru a face o vizită la bunici sau la părinți, în cazul în care aceștia sunt în altă localitate. Chiar și un telefon ar fi de ajuns pentru a le arăta că te gândești la ei, deoarece și ei sunt cu gândul la tine.

Sagetător

Fii foarte atent la ideea de afaceri care îți vine azi, pentru că ar putea avea efecte dintre cele mai profitabile. Ce-i drept, ți se cere un dram de curaj de a pune în practică ceea ce gândești acum, dar dacă ai nevoie de bani, nu vei sta pe gânduri.

Capricorn

Acasă, totul evoluează foarte bine pentru ca reușești să-i aduni în jurul tău și pe ceilalți membri ai familiei pentru un plan comun interesant. Tu ești capul acestei acțiuni, ceilalți doar își vor aduce contribuția cu ceea ce pot și știu să facă mai bine, dar îi motivează susținerea ta, capacitatea ta de a-i stimula și de a le canaliza energiile într-un sens pozitiv.

Vărsător

Ai de ales între două direcții la fel de tentante. Ai vrea să le urmezi pe amândouă, pentru că nu te poți opri asupra uneia singure, dar după o vreme vei ajunge la concluzia că nu sunt valabile ambele. Ascultă ce-ți transmite mintea dar și ceea ce-ți șoptește inima.

Pești

Ai mari dubii dacă rezultatul pe care ți-l transmite azi cineva ca fiind cel mai corect ar fi cu adevărat așa! Dacă nu ai încredere în capacitatea altora de a judeca just o situație, mai bine te-ai ocupa tu personal de procesul de analiză.