În ultima perioada am observat din practică situații în care în cadrul unor dosare execuționale, anumite limite reglementate în mod expres de către legiuitor pentru creditori și pentru efectuarea actelor de executare silită au fost încălcate.

Problema juridică care se naște este în sensul  dacă debitorul executat silit nu contestă actele de executare silită nelegale (care încalcă în mod vădit prevederile legale imperative), ele devin definitive și obligatorii, producând efecte juridice față de debitor și față de patrimoniul acestuia.

O astfel de situație întâlnită în practică ține de încălcarea prevederilor cuprinse în cadrul art. 817 alin. 4 Cod proc. civ. – „Creditorul ipotecar nu poate cere scoaterea la vânzare silită a bunurilor neipotecate ale debitorului său decât în cazul în care urmărirea silită a bunurilor imobile ipotecate nu a condus la îndestularea creditorului ipotecar în limita sumelor totale datorate.”

Acest text de lege trebuie să fie coroborat cu prevederile legale cuprinse în cadrul art. 817 alin. 1 Cod proc. civ. – „Creditorii care au ipotecă înscrisă asupra unui imobil îl pot urmări în orice mâini ar trece şi pot cere vânzarea lui pentru a se îndestula din preţul rezultat”.

Așadar, conform acestor prevederi legale, existența unui drept de ipotecă dă dreptul creditorului ipotecar să urmărească silit bunul imobil indiferent de cine este proprietarul trecut în cartea funciară la momentul la care este declanșată și realizată executarea silită.

Însă, tot conform acestor prevederi legale, creditorul ipotecar și executorul judecătoresc au obligația de a urmări în prima fază doar bunul sau bunurile care fac obiectul dreptului de ipotecă și numai după ce aceste bunuri au fost urmărite silit, adică vândute și sumele de bani obținute au fost distribuite către creditorul ipotecar, dacă dreptul acestuia de creanță nu este stins, creditorul ipotecar, prin intermediul executorului judecătoresc, poate să urmărească și celelalte bunuri ale debitorului până la stingerea creanței.

În practică, în ultima perioadă, am constatat că sunt executări silite demarate de către creditori ipotecari, care nu respectă ordinea instituită de către legiuitor, adică în primă fază bunurile ipotecate și după, dacă nu este stins dreptul de creanță, restul bunurilor debitorului, mai precis executorul judecătoresc pornește executarea silită și instituie somații imobiliare pentru toate bunurile debitorului, chiar și cele neipotecate.

Această practică este negală și debitorii ar trebui, cu respectarea termenului de formulare a contestației la executare silită (15 zile de la momentul comunicării somației), să formuleze contesția la executare silită, prin care să conteste aceste acte de executare silită nelegale.