Problema limitărilor dreptului de proprietate cu frecvenţa cea mai mare, din perspectiva litigiilor care sunt generate și introduse în faţa instanţei de judecată, ţine de dreptul de trecere (servitutea de trecere).

Conform art. 617 alin. 1 Cod civil – „Proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul să i să permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu”.

Ca și terminologie specifică, ținem să menționăm că fondul fără acces la drumul public, în favoarea căruia se va stabili dreptul de trecere, poartă denumirea de fond dominant și fondul peste care se va stabili dreptul de trecere, poartă denumirea de fond aservit.

 Analizat fiind acest text de lege, se poate observa, în primul rând, necesitatea îndeplinirii unor condiții preliminare impuse de către legiuitor, pentru a putea fi incidente prevederile legale precitate, mai precis vorbim despre existența a doua fonduri (parcele de teren) învecinate și vorbim despre faptul că unul dintre fonduri nu are acces la drumul public.

Pe lângă aceste două condiții, legiuitorul evidențiază în cadrul art. 617 alin. 2 Cod civil – „Trecerea trebuie să se facă în condiţii de natură să aducă o minimă stânjenire exercitării dreptului de proprietate asupra fondului ce are acces la calea publică; în cazul în care mai multe fonduri vecine au acces la calea publică, trecerea se va face pe fondul căruia i s-ar aduce cele mai puţine prejudicii”.

Acestea sunt condițiile în care este fixată calea de acces, pe unde se va exercita dreptul de trecere de către proprietarul fondului înfundat, mai precis exercitarea dreptului de trecere trebuie să aducă o limitare minimă a dreptului de proprietate deținut de către proprietarul fondului învecinat care are acces la cale publică.

 Se observă faptul că această regulă este una cu o importanță deosebită pentru legiuitor, acesta evidențiind că, în ipoteza în care fondul dominant se învecinează cu mai multe proprietăți, dreptul de servitute va fi fixat peste acel fond care va suferi cele mai puține prejudicii (această regulă se aplică chiar dacă calea de acces la drumul public este mai lungă).  Legiuitorul menționează în mod expres în cadrul art. 617 alin. 3 Cod civil faptul că – „Dreptul de trecere este imprescriptibil. El se stinge în momentul în care fondul dominant dobândeşte un alt acces la calea publică”.

 Așadar, nesolicitarea îndelungată a dreptului de trecere nu afectează dreptul de a introduce acțiunea civilă de către proprietarul fondului dominant.

Proprietarul fondului aservit nu va putea invoca ca și apărare faptul că starea de fapt, adică imposibilitatea de a avea acces la drumul public, a fost prezentă de mult timp și proprietarul fondului dominant nu a solicitat acest drept, cu consecința paralizării acțiunii civile.

La fel, odată ce acest drept de trecere a fost stabilit, proprietarul fondului aservit nu va putea să invoce neexercitarea efectivă prelungită a acestui drept de către proprietarul fondului dominant cu consecință pierderii acestui drept.